Nunta în viaţa ţăranului nostru moldovean este una din cele mai vesele petreceri. De aceea, când vine toamna, vremea nunţilor, aproape toţi sătenii iau parte la ele. Ţăranul a înţeles foarte bine însemnătatea nunţii pentru om şi a înconjurat-o cu obiceiuri şi rânduieli frumoase, care au înţelesul lor adânc. Aceste obiceiuri se schimbă după locuri, dar cele mai de seamă rămân aceleaşi pretutindeni (peste tot locul). Iată-le cele mai însemnate.

Logodna

Flăcăul care s-a pornit mire vine la o casă şi face întrebări despre fată, cum este ea, câtă zestre are şi altele. Apoi, împreună cu starostele, se duce la fata cu care vrea să se căsătorească.

Dac-au intrat în casă, fata se duce de se împodobeşte şi, venind, sărută mâna la toţi cei bătrâni, iar cu flăcăul dă mâna. Cineva din bătrâni îi scoate pe dânsa şi pe mire în tindă, şi ei acolo mai vorbesc. Dacă se plac unul la altul, apoi spun la bătrâni că se plac, iar dacă nu, apoi vorba se sfârşeşte şi nunta se strică. Logodna se face tot atuncea astfel: mireasa şi mirele îşi schimbă inelele şi mireasa îi dă mirelui o şalincă, iar el ei, de obicei, 3 ruble. După asta se înseamnă ziua răspunsului.

Răspunsul

În ziua însemnată, părinţii miresei se duc la mire ş-acolo se pun în cale (se învoiesc) şi-i văd gospodăria mirelui. Părinţii mirelui şi ai miresei trebuie să spuie care ce dă la fiii lor. Asta şi se numeşte „răspuns". La răspuns, neapărat sunt de faţa vreo câteva rude de ale mirelui şi ale miresei. Ele se pun ca martori ale celor petrecute în casa mirelui. Tot atunci se înseamnă şi ziua nunţii. Când au venit toţi la învoială, cineva iese afară şi dă de trei ori din puşcă sau din pistol. Apoi se toarnă vin în pahare şi toţi cei de faţă beau şi se veselesc pân' dimineaţă.

Nunta

Cu o săptămână înaintea nunţii, mirele cu tovarăşii săi vine la mireasă şi ia cămaşa de mire, cusută de mireasă. Tot mireasa le coase cămăşi şi socrilor.

Rânduielile nunţii se încep, de obicei, sâmbătă, dacă ziua cununiei este duminică, însă altfel se întâmplă foarte arareori. În ajunul cununiei, mirele şi mireasa tocmesc ţigani (muzicanţi) deosebit. Mirele joacă la casa lui cu flăcăii-tovarăşii săi, iar mireasa joacă cu fetele ce se aduna la dânsa. În aceeaşi zi se pornesc călări prin sat conocarii mirelui şi vorniceii miresei şi poftesc la nuntă. Aceşti flăcăi sunt împodobiţi cu flori la piept şi la cuşmă, unul dintre ei are un colac mare legat cu busuioc. Intrând în casă, unul zice:

— „V-a poftit cuconul mirele şi cucoana mireasa, şi cuconii socrii cei mari, şi cuconii socrii cei mici, şi noi ostenitorii, poftim, mă rog, la nuntă". Cu aceste cuvinte el toarnă din ploscă vin în pahar şi-i cinsteşte pe toţi cei de faţă. Aşa umblă vorniceii pe la toate rudele şi pe la toţi cunoscuţii.

Între acestea mirele se porneşte la mireasă cu căruţele şi cu toţi nuntaşii, înainte merge el călare cu vorniceii, iar după dânşii, căruţa cu ţiganii, care cântă tot drumul marşuri şi jocuri şi, în sfârşit, vreo câteva căruţe cu nuntaşi — rude şi cunoscuţi de-ai mirelui. Căruţele merg foarte repede, în toată fuga cailor, şi nuntaşii chiuie mereu. Când a sosit nunta, mireasa iese din casă şi-l udă pe mire cu apă.

Apoi, toţi se duc la gazda mirelui (la casa vreunui om). Acolo aşteaptă să vie vorniceii miresei să-i poftească la dânsa. Vorniceii vin pe jos cu ţiganii, îl iau pe mirele cu nuntaşii lui şi cu toţii se duc la mireasă. Intrând în casa miresei, se pun la masă. Când se sfârşeşte masa, toţi nuntaşii „ies afară cu dansul", adică se iau de mână dintâi toţi vorniceii, apoi nunul cu nună şi la urmă mirele cu mireasa şi, ieşind din casă, încep a juca. Ţiganii atunci cântă de jocul cel mare. Dacă se strică jocul, toţi iarăşi intră în casă şi de-aici se petrece partea cea mai jalnică a rânduielilor de nuntă.

Mirele şi mireasa se pun în genunchi înaintea părinţilor, iar vreun om, stând în picioare, zice „iertăciunea". În timpul iertăciunii mirele şi mireasa plâng, de asemenea, şi părinţii lor. Dacă se scoală din genunchi, mirele şi mireasa sărută mâna la părinţi.

După iertăciune, un flăcău din nuntaşi mai zice şi „conocăria", stând la uşă. Şi „iertăciunea" şi „conocăria" sunt foarte frumoase şi în diferite feluri. Conocăria

— Bună dimineaţa, cinstiţi socri-mari!

— Mulţumesc dumneavoastră, băieţi militari,

Dar ce îmblaţi, ce cătaţi?

— Ce umblăm, ce cătăm

La nime samă nu dăm,

Că multe mări am trecut,

Multe ţări am bătut,

Nime seama nu ne-a luat.

Dar cine sunteţi dumneavoastră,

Să ne luaţi sama noastră?

Dar fiindcă ne-ntrebaţi,

Să ne luaţi cu-ncetul

Şi cu binişorul,

Să ne dăm cuvântul cu adevărul,

Că de multe ce se-ndeasă,

Vom spune una mai aleasă.

Ales tânărul nostru-mpărat

Dimineaţa s-a sculat,

Faţa alba s-a spălat,

Chica neagra-a pieptănat,

Din trâmbiţă a sunat,

Mare oaste-a adunat.

Ş-a adunat o sută de feciori de gheneral,

De boieri de cei mai mari.

Ş-au plecat vânătorii să vâneze

Valea din sus,