Frumos mai serbează moldoveanul nostru sărbătorile sfîntului Crăciun! Cu vreo două săptămîni înaintea sărbătorilor, prinde a se simte de-acuma în aer suflarea înveselitoare a sărbătorilor. Toţi oamenii din sat prind a se găti pentru întîlnirea cuviincioasă şi creştinească a Crăciunului.

Bărbaţii, neavînd în vreme de iarnă prea mult de lucru, mai umblă pe afară, se mai duc prin ocoluri şi prin poieţi de mai văd vitele, mai dreg acoperămîntul de şindilă sau de papură al casei.

Femeile mai porăduiesc prin casă, o muruie, o dau cu var, trag brîie frumoase pe dinafară şi pe dinlăuntru. Chiar bătrînii, care de obicei numai şed pe prispă la soare, îi ocărăsc pe cei tineri şi povestesc fel de fel de întîmplări din viaţa lor bătrînească — şi ei parcă mai răsar oleacă înaintea Crăciunului şi caută să s-anine la vreun lucru, ca să nu zică tinerii că numai ei se gătesc de Crăciun creştineşte, iar moşnegii nu fac nimic.

Şi în tot lucrul ce se face înaintea Crăciunului se simte o bucurie mare, că va da Dumnezeu şi vor veni acuşi sărbătorile sfîntuluiî Crăciun şi toţi sătenii, ţăranii muncitori, se vor pune pe chef şi veselie. Bucuria asta este scrisă pe toate feţele. Dar, se înţelege, că de sărbători cea mai mare bucurie o simte tinerimea şi băieţăraia satului.

Şi cea mai însemnată pricină a bucuriei tineretului sătean sînt colindele, care în mintea băieţilor şi a flăcăilor sînt nedespărţite de Crăciun.

Cu vreo lună sau chiar şi mai mult, flăcăii învaţă colindele unul de la altul, ascunşi undeva într-un stog de fîn sau paie în harman, — învaţă şi cuvintele şi versul cu toată osîrdia şi sîrguinţa, care o pot pune în acest lucru, ca de Crăciun să nu se deie de sminteală şi să le cînte toate frumos şi cumsecade. Şi, cu cît mai multe colinde ştie un flăcău, cu atît mai bine şi cu atît mai mare trecere are el la oameni, care îl cinstesc binişor.

Şi mai întotdeauna flăcăii şi băieţii se gătesc aşa de bine, că de Ignat, cînd se taie porcii de Crăciun, ştiu foarte multe colinde minunat de frumoase şi pot să le zică vreo trei, patru deodată, ca într-un glas. Dar iată că vine Crăciunul cu toate rînduielile lui bisericeşti, după care se încep veseliile sărbătoreşti. Ţăranii, bucuroşi şi împodobiţi toţi cu cojoace şi mintine nouă, cu ciubotele unse cu dohot sau cu untură de gîscă şi cu părul lucitor, de dimineaţă se hiritisesc unul pe altul, urează la mulţi ani, mănîncă bucate bune şi beau vin. Iar cînd prinde a scăpăta soarele înspre asfinţit şi cînd prinde cîte oleacă a se lăsa amurgitul, pornesc băieţii cu nişte prăjini lungi prin sat şi degrabă, în liniştea văzduhului de iarnă, glasuri subţiri, cîntătoare încep a se ridica la ceruri, glasurile colindătorilor. Mulţi vin cu clopote şi, colindînd pe la ferestrele oamenilor, dau dintr-însele.

După băieţi, mai tîrziu, vin şi flăcăi cu colinda. Băieţii primesc pentru colindă colaci, covrigi şi parale mărunţele, iar pe flăcăi, gospodarul îi cinsteşte şi le dă bani mai mulţişori. În unele sate este obiceiul de umblat de cu zi cu steaua prin împrejurimi din sat, dar colinda fără stea este mult mai obişnuită şi mai în duhul norodului, pe cînd cei ce umblă cu steaua cîntă mai cu seamă cîntece bisericeşti sau în duhul bisericii.

Am spus pîn-acuma toate obiceiurile care se petrec de cei ce umblă cu colinda. Acum este de trebuinţă de ştiut ce sunt colindele în înţelesul cel mai strâns al cuvîntului. Pentru ca s-o înţelegem asta, este destul să aducem aici vreo cîteva colinde din cele mai vestite în popor. Iată trei colinde, care arată, mai înainte de toate, că colinda, îndeobşte, este ceva foarte frumos, ca şi toate lucrurile minţii moldoveanului nostru basarabean.

I

Ale cui curţi aceste înalte,
Domn, Domn!
De-s cu cerul asemănate --
Domn, Domn din cer!
De sub nouri merg cu tunuri,
Pe sub stele cu zăbrele,
Pe pereţi, porumburi verzi,
La icoane mintă floare,
Pe podele turturele,
La uşori mărunchi de flori,
La portiţă hulubiţă,
Dar în mijlocul curţilor
Şed mesele întinse,
Scaune cu jilţuri puse,
Făclii de ceară aprinse.
Dar la mese cine şade?
Şade Crăciun cel bătrân
Şi cu frate-său Ajun
Şi cinstesc, şi măresc,
De-amar greu să jeluiesc,
Palmele şi coatele
De juncani, tineri juguiţi,
Pe fii dăruiţi.
Jos, mai jos, la cap de masă,
Şade doamna Crăciuneasă
Şi cu sora Ajuneasă
Şi cinstesc, şi măresc.
Cură apa la Iordanu,
De merg sfinţii de se spală
Şi se-nchină la icoane.
Dar stai, Doamne, să te-ntreb
Cînd îi capul veacului,
Sfîrşitul pămîntului?
Cînd va bate fiu pe tată,
Fiică-sa pe maică-sa,
Atuncea-i capul veacului,
Sfîrşitul pămîntului.

II

Bucură-te, sfîntă cruce!
Bucură-te, armă sfântă,
Bucură-te,
— lumea-ţi cîntă
Şi-ţi cîntă glasul cu jale,
Pentru ale lui Adam greşale!
Iar Adam, cînd a greşit,
Domnul din rai l-a lipsit.
Raiule, grădină dulce,
Nu mă îndur a mă mai duce,
De hodina ta cea dulce,
De dulceaţa pomilor,
De mirozna florilor,
De scursurile apelor,
De sunetul frunzelor,
De-ocăitul broaştelor,
De şuierul şerpilor!
Cîte flori sînt pe pămînt,
Toate merg la jurămînt,
Numai lemnul Domnului
Şi cu spicul grîului
Stau la poarta raiului.
Cercetează florile,
Unde li-s miroznele.

III

Trei crai de la răsărit
Mîndră horă s-a ivit,
Noi cu steaua ne-am pornit.
Iuda pe Hristos l-a prins,
Şi l-a prins şi l-a legat,
Sus pe cruce l-a suit,
Ş-acolo l-a răstignit.
Mîinile i-a ţintuit,
Unghiile i-a străstuit,
Picioarele i-a pironit,
La Golgota că l-a dus,
La Golgota iudească.
Nourii s-au tulburat,
Soarele s-a-ntunecat,
Pietrele s-au despicat.

După fiecare colindă, colindătorii îi urează pe gospodari la mulţi ani cu sănătate. Mai este încă obicei ca fiecare colindă să se sfîrşească cu următoarele cuvinte:

— „Bună vremea ş-o colindă, ş-o bucată de plăcintă". Din colindele aduse mai sus se vede că ele sînt un amestec de povestiri luate din cărţile bisericeşti cu chipurile făcute de mintea ţăranului moldovean sau, mai bine zis, strecurarea povestirilor din viaţa lui Hristos prin înţelegerile şi, îndeobşte, prin viaţa sufletească a moldoveanului basarabean. Colinda cea dintîi ne arată nouă că în înţelegerea moldoveanului sărbătorile de Ajun şi de Crăciun sînt înfăţişate în chipuri de oameni, ei sînt domni, cuconi mari şi au doamne: pe doamna Ajuneasă şi pe doamna Crăciuneasă.

Casa lor este împodobită cu flori şi cu fel de fel de ierbi verzi şi frumoase. Zugrăvirea curţilor lui Crăciun şi ale lui Ajun se povesteşte cu desăvîrşire cu acea înţelegere despre casele boierilor mari, care se află în mintea plugarului moldovean (casa-i împodobită cu flori şi cu ierburi).

În colinda asta găsim foarte puţine lucruri luate din cărţile bisericeşti; aproape toate sînt făcute de însuşi norodul nostru. Celelalte două sînt tocmai povestiri din Evanghelie, bineînţeles, schimbate. Şi toate colindele moldoveneşti sînt de felul celor aduse mai înainte, deosebindu-se numai în frumuseţea cuvintelor şi a versului, care, îndeobşte, sunt foarte frumoase şi plăcute la toate. De aceea, colindele şi alcătuiesc cea mai de căpetenie petrecere de Crăciun a moldoveanului, care este iubitor de frumuseţe şi de cîntare frumoasă.