(Adunate din norod)

I

Doi boieri de cei mari,
O! Leroi, Doamne [1]!
Ca şi doi drumari,
O! Leroi, Doamne!
Vin din Rusalim,
Merg spre Vithleem.
Dară cine sunt?
Îi Iosif cel sfânt
Şi Maria sfântă,
Care aşa cuvântă:
— Iosif, mi-i greu
De acest drum rău.
Vină să ne odihnim.
Şi să ne umbrim.
De un plop au dat
Şi acolo au stat,
De s-au răcorit.
Plopul că s-o clătinat,
Umbra că s-au tras,
Soarele i-au ars...
Sfânta Maria
Mult se supără
Şi mi-l blestemă,
Din gură-mi zicea:
— Plop afurisit,
Să nu fii rodit,
Să creşti tot în sus,
Umbră nu mi-ai adus!
Iară au plecat
Şi ei mi-au plecat
Prin văi şi vâlcele,
Mirişti, păpuşoişti.
Precista au picat,
Căci s-au împiedicat
De-o tufă din cale.
Ea, oftând cu jale,
Din gură-mi zicea
Şi mi-o blestema:
— Tufă-afurisită,
Să nu creşti în sus,
Cine de tine se va-mpiedica,
Toţi te-or blestema...
Iar au mai plecat,
Un măr au aflat.
Şi ei s-au odihnit,
Mărul i-au umbrit,
Umbra ş-au lăţit,
Soarele au pierit.
Sfânta Maria
Către măr zicea:
— Mărul înflorit,
Să fii tot rodit!
Să creşti tu în lături,
Să sporeşti în roduri!
Iar Iosif grăia
Precistei îi spunea:
— Hai să ne grăbim,
La sfântul Vithleem,
Că iată, îi seară
Şi-nnoptăm prin ţară.
Şi ei s-au sculat
Şi-ndată-au plecat
Către Vithleem.
Cu toţii să trăim
La anul şi la mulţi ani!

II

Dormiţi, domni, dar nu dormiţi,
Florile dalbe.
De-mi dormiţi, de nu-mi dormiţi,
Florile dalbe...
Faceţi focul cum mai mare
Şi aprindeţi o lumânare
Ş-o candelă la icoană
Şi-mi ieşiţi şi pân-afară,
De îl vedeţi pe Hristos,
Cum vă vine de frumos,
De frumos, de cuvios
Cu veşmântul mohorât,
Lungu pân-în pământ.
Într-amândoi umerei
Scrise-s doi luceferei.
Mâna stângă crucea duce,
Şi-n cea dreaptă, busuioc.
Crucea-i a bătrânilor,
Busuiocu-a fetelor,
Sănătatea a tuturor.

III

Sculaţi, stăpâni, nu dormiţi,
Că nu-i vremea de dormit,
Ci-i vremea de-mpodobit.
Scoală, stăpână, slujnicele,
Să aştearnă mesele,
Să umple păharele,
Că vă vine Naşterea,
O Naştere de Împărat
Al lui Hristos Cel Luminat
În giulgiuri înfăşurat.
Vine Domnul Dumnezeu
Cu o ceată de îngeri,
Făcând slujbe şi cântări.
Vine Domnul Dumnezeu
Cu o ceata îngerească,
Pe diavoli să-i biruiască.
Vine Domnul Dumnezeu
Cu Vanghelia deschisă,
În mână cu făclia aprinsă...
Când Dumnezeu se năştea,
Rouă peste câmpi cădea,
Prin păduri lumini ardea,
Din nuiele
— luminele.
Dumnezeu aşa zicea:
— Pomeniţi Naşterea mea.
Cât de rar, în zile mari!

IV

Ce seară-i astă-seară?
Aceasta-i seara de Crăciun,
Să te veseleşti, om bun,
La cea masă de mătasă.
— Dar pe masă ce mai sunt?
Că mai sunt făclii arzând.
— Printre făclii ce mai sunt?
Că mai sunt colaci de grâu.
— Printre colaci ce mai sunt?
Tot păhăruţe cu vin.
— Dar la masa cine-mi şede?
În capul mesei
Şede Bunul Dumnezeu.
De-a dreapta lui Dumnezeu
Şede sfântul Petru.
La stânga lui Dumnezeu
Şede sfântu(l) Ion,
Iar lângă dânsul, stăpânul casei
Tot închină şi suspină;
Şi-nchină la răsărit,
Să-l audă Domnul Sfânt,
Domnul Sfânt pe-acest pământ,
În toarta paharului,
În lumina soarelui;
În buza paharului
Scris îi spicul grâului,
În fundul paharului
Scrisă-i viţa vinului.
Dumnezeu din gură au grăit:
— Hai, noi, Petre, să mergem
C-avem mari de cununat
Şi încă mici de botezat.
— La cei mari dar ce le vom da?
— Le vom da boi buni, ne-nvăţaţi,
Ei vor trăi şi-i vor învăţa.
— La cei mici dar ce le vom da?
Le vom da cai mândri, ne-nvăţaţi,
Vor creşte şi-i vor învăţa.

V

Din Maica Precista s-au născut
Domnul Hristos pe pământ.
Lui Iuda i-au fost urât:
Iuda, iubitor de bani,
L-au vândut la ai săi duşmani
Numai cu treizeci de bani.
Când banii în mână i-au pus,
Luatu-l-au şi l-au dus
Pe dealul Golgotha în sus:
Sus pe cruce că l-au pus,
Cu suliţa l-au străpuns,
Mult sânge şi apă-au curs.
Luna s-au îmbrăcat în sânge,
Îngerii au prins a plânge
Şi stelele încă toate,
Că n-au fost vrednic de moarte.
Luna-n sânge s-au îmbrăcat,
Soarele s-au întunecat;
Şi de-acolo l-au luat,
Groapa-n piatră i-au săpat
Şi acolo l-au îngropat.
Grele străji i-au aruncat,
Să străjuiască pe Împărat!
Dumnezeu ce au poruncit?
Străjile toate au înlemnit.
Tu eşti Maică adevărată,
C-ai născut fiu fără tată.
De acum pân-în vecie
Mila Domnului să fie,
Cu dar şi veselie!

VI

Aceste case, aceste curţi,
Domn, Domn din cer,
Aşa-nalte, minunate,
Domn, Domn din cer (după fiecare stih),
De-s cu ceru-asemănate.
Dar în ele cine-mi şade?
Şade Bunul Dumnezeu
Şi cu Maica Precista.
Lângă Bunul Dumnezeu
Şade moşul, moş Crăciun.
Lângă moşul, moş Crăciun,
Şade sfânt, sfântul Ştefan.
Lângă sfânt, sfântul Ştefan
Şade sfânt, sfântul Vasile,
Lângă sfânt, sfântul Vasile.
Şade sfânta Bobotează.
Lângă sfânta Bobotează
Şade sfânt, sfântul Ion.
Lângă sfânt, sfântul Ion
Şade sfântul Constantin.
Sus, mai sus, s-a înălţat,
Apa mării a râurat,
Văile a răsunat,
Pietrele a răsturnat,
Boieri mari s-au deşteptat
Şi pe Domnul au lăudat.
Dormiţi, dormiţi, vă culcaţi
Şi pe noi ne ascultaţi,
Dormiţi, dormiţi, odihniţi
Şi pe noi ne dăruiţi
Tot cu aur şi argint,
Bunătăţi de pe pământ,
C-am umblat din sat în sat
Şi pe la toţi am urat [2].
Auzite şi adunate de Al. Mat-ci
Decembrie 1912

[1] Cuvântul Leroi n-are nici o însemnare, „O, Leroi, Doamne" se cântă după fiecare stih pentru frumuseţe.
[2] Colindele Crăciunului, după cum vedem, nu toate povestesc despre naşterea lui Hristos. Unele (de pildă, colinda V) povestesc chiar despre răstignirea şi moartea Mântuitorului, iar altele nu ne povestesc nici aceasta, ci ne spun numai despre Dumnezeu, Mântuitorul, despre sfinţi şi altele,-- aşa cum le întâlneşte norodul moldovenesc. Se închipuieşte de la sine că închipuirea aceasta adeseori este foarte greşită şi deci nu se potriveşte cu învăţătura sfintei biserici. Colindele deci numai ne arată cum îşi închipuieşte norodul prost adevărurile creştineşti, dar nu pot să ne deie aceste adevăruri în toata întregimea lor.