string(7) "library" string(8) "document"
1385
1307
1466
1391
940
1822
1812
1639
1465
514
1310
1497
1574

Noaptea naşterii

De-ţi slăbeşte credinţa în sufletul tău,
Deznădejdea cea grea te cuprinde,
De născutul acum Hristos-Dumnezeu
În amarul tău adă-ţi aminte.

El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut,
Sub a Romei greoaie domnie,
Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut
Într-a Lui luminoasă mărie.

S-au născut El din focul cerescului dar,
Din smerirea Curatei Fecioare,
Ca, Puternic, să-i puie robiei hotar,
Să sfârşească amara plânsoare...

Rătăcind pe-al păcatului drum lunecos,
Nu i-au prins omenirea de veste,
Numai cei de la turme-au venit la Hristos,
Văzând rostul minunii aceste.

Şi venind, pe Hristos Cel născut L-au găsit
Nu în casă de neam, boierească,
Dar în iesle, pe scânduri, cu paie-nvelit,
În colibă culcat — păstorească.

Şi o stea-n răsărit s-a aprins minunat,
Ceru-ntreg bucurând şi pământul,
Şi pornind, a lucit ca un ochi înfocat
Drumul drept spre Hristos arătându-l.

În adâncă uitare au trăit Pruncul sfânt
Pân' la vârsta de cer hotărâtă,
Dar iubirea de oameni în sufletul blând
Au crescut-o frumos înflorită.

Cu această iubire, - acest vecinic odor,
Au purces El atuncea prin lume;
Al iertării şi păcii milos vestitor
Spre mărirea Preasfântului Nume.

Calea crucii spinoasă, cu pieptul deschis
Au siut-o El, jertfa iubirii,
Şi au murit, şi a treia zi iar au învis,
Biruind stăpânea învrăjbirii.

De-ţi slăbeşte credinţa în sufletul tău,
Deznădejdea cea grea te cuprinde,
De născutul acum Hristos-Dumnezeu
În amarul tău adă-ţi aminte.

Povestirea cea sfântă în inima ta
Viu răsunet îndată găsi-va,
Şi durerea în sufletul tău va-nceta,
Şi plânsoarea cea grea conteni-va.

Răsărind cu Hristos din mormântul adânc,
Luminând întunericul gropii,
Sfânta dragoste-acum pe aceia ce plâng
Linişteşte şi mângâie robii.

Şi să ştii că de-atunci a-nvrăjbirii venin
Nu mai are aceea putere:
Cât de-adânc fie-amarul de care eşti plin.
El ascunde scânteia-nvierii.

Cât de greu te-apasă, cu mâna de fier,
Nedreptatea în zilele tale, --
Tu să ştii că iubirea, venită din cer,
Lumina-te-va-n scârbă şi jale.

Tu să ştii că veni-va doritul tău ceas
Şi în piept ţi-a muri suferinţa,
Şi în sufletul tău, din amar şi necaz,
Ca Hristos, învia-va credinţa.

Ş-a luminii luciri scânteia-vor în zori
Pentru tine în clipele cele,
Şi atunci vei uita tu amaruri, plânsori,
Vei uita suferinţele grele.

De-ţi slăbeşte credinţa în sufletul tău,
Deznădejdea cea grea te cuprinde,
De născutul acum Hristos-Dumnezeu
În amarul tău adă-ţi aminte.

El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut,
Sub a Romei greoaie domnie,
Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut
Într-a Lui luminoasă mărie.

Povestirea cea sfântă în inima ta
Viu răsunet îndată găsi-va,
Şi durerea în sufletul tău va-nceta,
Şi plânsoarea cea grea conteni-va.

Şi să ştii că veni-va doritul tău ceas,
Când în piept ţi-a muri suferinţa,
Şi în sufletul tău, din amar şi necaz,
Ca Hristos, învia-va credinţa.

Decembrie 1912