string(7) "library" string(8) "document"
1457
1466
1401
1646
1300
1711
87
1475
514
1822
5500
1476
1832

Fratelui creştin

Ce mângâiere-i — zi cu soare,
Când vezi în miezul negrei toamne,
Pentru o zi mângâietoare,
Dă-i binecuvântare, Doamne.

Ce mângâiere, când o rază
Pătrunde prin desimea ceţii
Şi pe o clipă luminează
Întunecimile vieţii...

Durerile departe zboară
Din inima înseninată,
Lucirile de primăvară
Îţi trec prin mintea bucurată...

Pentru o rază de lumină,
Pentru o clipă de iubire,
Trimite-i, Doamne, zi senină
Şi dă-i a Ta blagoslovire!

Ce mângâiere — zi cu soare,
Când vezi în miezul negrei toamne,
Pentru o zi mângâietoare,
Dă-i binecuvântare, Doamne!

Mai 1912