Cu-nălţată, mândră frunte,
Un deşert spic defăima
Pe un spic plin de grăunte
Ce în gios se atârnă.
Zisă deci l-a lui vecin:
De râs lucru-i curios
Că ţii capul aşa gios!
Îns-atunce spicul plin
Au răspuns l-această ceartă:
Nu doresc a mă schimba;
A mea frunte-aş rădica
Când c-a ta ar fi deşartă!