Pentru mişelos statul mieu viţi şti că după uscarea vinelor, viind aicea şi hrana în lapte de iepure, pui de cucoş oătoriu fierţi fiindu-mi (căci altă mîncare a mînca nici pofta mă îndemna, nici diieta doftoriilor mă lăsa), într-o dzi, stomahul mai tocmindu-mi-să şi pofta spre ospătare mai pornindu-mi-să, cu oarbă lăcomie puiul întreg a înghiţi m-am nevoit. Ce grumadzii, de mare şi lungă fierbinteală uscaţi fiindu-mi, în laringă mi s-au oprit. L-aşi înghiţi şi pe gîtlej nu încape, l-aşi ştiupi şi nu-l pociu, căci în gios să să lunece stă împotrivă uscăciunea, cu tusă şi cu opintele a-l lepăda nu mă lasă slăbiciunea. În cea de apoi scurtarea dzilelor mele spre lungirea anilor împăraţilor şi stăpînilor miei milostivi fie. Cărora de la cerescul Vultur toată deplina fericire rog şi iarăşi rog." Acestea Vulpea scriind şi cartea la adunarea de la Delta trimiţînd, îndatăşi la bîrlogul Lupului, ni a cădea, ni a să scula, de slăbiciune făcîndu-să, să dusă, pre carile în lăcaşul său aflîndu-l şi cu cucernic şi plecat chip arătîndu-i-să: „Bucură-te, vechiul meu priietin şi în toate a nevoilor căi credinciosul şi nedespărţitul mieu tovarăş. De pricina nevrednicii mele cercetări a şti să cade că dragostea cea adevărată, carea pururea cătră tine am avut şi am, din norocită privala privelii tale mai mult lipsită şi despărţită a fi, a suferi neputînd. Şi cu aceasta pricină, întîi la dulcea şi neseţioasa-ţi privire şi înţăleapta şi filosofasca-ţi vorovire mai mult din suflet agiutorită, decît cu picioarele sprejenită, am alergat (că dragostea în inimă dospită, precum adese slăbiciune, aşe de multe ori virtute peste putinţă naşte). A doa pricină ieste că eu, tot adevărul cunoscînd şi năcazul, carile de cătră ai noştri vicleni tovarăşi ţi s-au făcut, bine înţelegînd, cu înăduşală, fără răcoreală şi cu înfocări fără stîmpărări inima mi s-au cuprins (că simbathie a adevăratului priietin din durerea a osului zdrobit puţină şi mai nici puţină osăbire are). Deci, pre o parte, ale tale multe înalgiosuri ce ţi s-au făcut, jelind (carile inima, cît muntele Olimpului de mi-ar fi fost, în scrum şi în cenuşe să o întoarcă, destule ar fi fost), iară pre altă parte, sfîrşitul lucrului acestuia la ce margine va să iasă nepricepînd, tot bietul mieu trup, ca muntele Ethnii singur materiia ardzătoare îşi strînge, singur să aţiţă, singur să aprinde, singur să topeşte, singur asupra cenuşelor şi scrumurilor sale să răzsipeşte şi în bezna pîrlitelor sale rădăcini să pohîrneşte. Că pînă acmu pentru folosul de obşte şi pentru cinstea monarhiii Leului cîte oarece tot nedejduiam. Iară acmu, toată nedejdea mi s-au curmat, de vreme ce mintea şi înţelepciunea a tot sfatul, carea tu eşti, din capul adunării lipsind o vad. (Că precum la multe mădulare un cap, aşe la multe gloate o minte întreagă a nu lipsi trebuie). Aşijderea (precum dintr-alţii am audzit), Leului jiganiia geamănă, Struţul, epitrop să să fie făcut, căruia, capul schimbîndu-i, altul ca de bou cornat şi buărat, (o, ocară mare), să-i fie pus şi mai mult cu îndemnarea Pardosului, a Rîsului şi a altor jiganii acmu de curînd păsărite, siloghismul Corbului să să fie adeverit şi întemeiat am înţeles (însă în tot ocheanul nenedejduirii picătura nedejdii a lipsi şi, în tot limanul negrijii vintişorul grijii a nu aburi peste putinţă ieste). De care lucru, un sămn de nedejde precum să fie rămas dzic, de vreme ce neamul Liliecilor în theatrul lumii de mare şi nesuferită ruşine i-au dat, tot lucrul fără socoteală ce-au făcut şi tot cuvîntul fără chibzuială ce-au grăit arătîndu-le, şi cu nedezlegate argumenturi dzisele lor au dovedit şi au adeverit, atîta cît toată limba amurţită şi toată gura amuţită înaintea lor au rămas. De care lucru, o, dulcele mieu priietin, a nedejdui îndrăznesc ca nu aşe de tot tot lucrul după voia lor va rămînea, şi cătră aceasta mai vîrtos nedejdea îmi nedejduieşte, căci, precum bine m-am adeverit, Filul şi Inorogul la adunare n-au vinit. Carii, între monarhiia noastră, cei mai de-a firea şi mai de frunte să fie lumii ieste ştiut. Şi, precum eu a lor cea părinţască fire le-am priceput, acestea înalgiosuri a răbda şi pînă în sfîrşit în fundurile pustiilor a cutreiera nu vor putea (că firea de ce au început a să părăsi şi obiceiul bine deprins a să uita prea cu anevoie lucru ieste). Ce lucruri vor deşchide, de carile toată adunarea nici a gîndi au gîndit, nici cuiva vreodată în minte au vinit (că jelea şi rîvna cinstei pojarul ce sloboade decît focul în spinii uscaţi mai mare pîrjol face). Aşijderea, pre tine, bun şi adevărat priietin şi a adevărului netăcut crainic avîndu-te, cu încăşile, ticăloasa, precum numai cu trupul de tine despărţită, iară cu sufletul cu tine la un loc lipită şi încleită să fiu bine mă ştiu (precum încă de pre vremile epitropiii Monocheroleopardalului ispitită şi dovedită sint). Cătră noi şi pre săracul Ciacalul au, carile la multe trebe fără preget şi la multe slujbe cu credinţă, precum li să va afla, prepus nu ieste.

Deci, de vii socoti cu cale a fi, o carte la Fil şi la Inorog să scriem şi de gîndurile noastre ştire să le facem (că roada pomului prieteşugului alta nu ieste, fără numai ascunsul inimii fără primejdie a descoperi şi chitele între sine tare a acoperi). Adecă, precum urechile noastre spre sunetul numelui lor stăruiesc şi numai din sămnul ochiului spre toată slujba şi primejdiia a ne încinge gata sintem. Deci, o, iubitul mieu priietin, cuvintele, mele în prepus nu le aduce, căci curate şi nezugrăvite sint şi în cea de apoi pre dulce viaţa mea mă giur că tot cuvîntul ascuns şi toată taina acoperită, ascunsă şi nedescoperită voi ţinea". (Vulpea pre viaţă-şi să giura, căci din prognosticul doftorului, precum la luna nu va ieşi bine ştiia, de vreme ce în răvărsatul zorilor şi în amurgul soarelui sfigmosul în chipul viermelui să clătiia ), ce în sfîrşitul vieţii capul răutăţii a face silind, pre Lup a amăgi şi capul în singe a-i văpsi să nevoia, şi precum în toată porunca lui, fără preget şi în toate sfaturile şi învăţăturile lui, fără alt cuget, tot unghiul a scociori şi toată piatra a clăti nu să va lenevi cu giurămînt să făgăduiia.

Ce Lupul, vechiu la minte şi copt la crieri fiind, noaăle a Vulpei vicleşuguri şi proaspetele ei linguşituri îndată pricepînd, precum în gură miiere zăminteşte, iară în piept otravă dospeşte cunoscu, şi precum pretenţia ei alta nu ieste, fără numai cu chipuri şicuite ca acestea, mintea şi socoteala Lupului carea ar fi şi pentru lucrurile carile la cetatea Deltii, unele săvîrşite, fără altele acmu începute, ce ar dzice şi ce ar mai nedejdui să iscodească şi îndată la adunări ştire făcînd şi minciunile carile mai denainte scrisesă să-şi înnoiască şi pre sine de priietină şi de slujnică să să adeverească. Cătră carea Lupul, cu scurte şi puţinele, însă grele şi temeinice cuvinte, într-acesta chip răspunsă:

„Veche pravilă ieste, o, soro Hulpeo (că poftele şi voile împăraţilor pravilă nemutată ascultătorilor sint). De care lucru, şi la aceasta alegere, de vreme ce voia şi porunca a marilor împăraţi aşe au fost, nici o divă nu ieste, şi aşe, orice au poruncit şi au ales, bine au poruncit şi înţelepţeşte au ales. Nici cătră aceasta mai mult ceva a gîndi sau a grăi ni să cade, fără cît noi, întraceastă dată viaţă singuratecă alegîndu-ne şi la bîrlogul nostru rămăşiţa vieţii din toate tulburările lucrurilor şi gîndurilor depărtaţi cu lineşte a o trece şi cu odihnă a o petrece am ales, şi mai deasupra nici a grăi, nici a audzi ceva poftim (că precum gura la grăire, aşe urechile la audzire hotar a avea trebuie, şi cuvîntul carile linului suflet tulburare aduce, nu numai a nu-l grăi, ce nici a-l audzi să cade). Aşe noi, între acestea hotare contenindu-ne, nici Liliiacul ce ar fi grăit, nici Filul şi Inorogul ce vor să scornească şi aşeşi nici muştele ce vor să vîziască, sau tăunii ce vor să zbînăiască în minte ne vine. De care lucru, mai mult voroava cu noi a lungi scurtîndu-ţi, la lăcaşul şi odihna ta te du. Iară vremea, proba cea neminciunoasă, şi pre mine şi pre tine cine să fim ne va arăta".

Acestea Lupul cătră Vulpe încă vorovind, iată, cu tîmplare, şi Ciacalul acolea sosi (carile într-adevăr în dragostea Lupului să avea). Deci Ciacalul, după ce cu plecăciune obiciuita-şi închinăciune dede: „În ceastă noapte, dzice, prin pădure pentru hrana încolea şi încoace îmblînd şi prin spinii unui gard de prisacă păsăruicele culcate a prinde pîndind, între albine mare vîzîială şi glogozală audziiu. Deci, pentru ca a împletecitelor cuvinte însămnarea a înţelege să pociu, de gardul prisăcii, mai aproape şipurindu-mă, mă lipiiu. De unde, din cele multe, acestea puţine cuvinte înţeleşi (căci a trîntorilor urlete a albinelor sunete astupa). Voroava, dară, le era aceasta: „Precum noi împărat, monarh şi stăpînitoriu, aftocrator să fim avînd, nu numai noi ştim, ce toată lumea mărturiseşte şi matca carea ne chiverniseşte, ne porunceşte, ne stăpîneşte şi ne otcîrmuieşte, din toată dihaniia cunoscută şi aleasă ieste (ca sămnul a monarhului adevărat acesta ieste, că nici cu acul să împungă, nici cu dinţii să muşce, nici cu unghele să rumpă, ce în greşiţi iertare, în răi pedepsire, în supuşi milă, în streini dreptate şi în hotarăle monarhiii sale contenire să arete), carile toate în monarhul, matca şi mamca noastră deplin să cuprind.

Aceasta, dară, într-acesta chip fiind, oare cu ce socoteală pînă acmu, iată, de doaă ori, în doaă locuri zburătoarele şi tîrîietoarele toate adunîndu-să, spre întărirea monarhiii Vulturului şi a Leului de la toţi hirograf a lua să nevoiesc. Aşijderea, precum zburătoarelor epitrop Corbul, iară în-patru-picioarelor Strutocamila s-au ales". Şi una cătră alta cu prepuse cuvinte dzicea: „Oare pre noi la adunare cum nu ne-au chemat? Au în sama zburătoarelor nu ne-au băgat? Au căci micşorimea statului nostru căutînd, nevoinţa, agonisita şi chivernisala de obşte carea facem a cunoaşte s-au lenevit? Ce de vreme ce ieste aşe, de sintem şi noi zburătoare supt soare, pre toţi a cunoaşte să-i facem (că albina sămînţa şi suliţa, miierea şi fiiere tot într-un pîntece poartă, şi precum toate politiile nu staturi înalte şi pîntece lăsate, ce omoni nedespărţită şi minte ispitită şi ascuţită caută)." Iară una dintre albine dzisă: „Eu astădzi în cîmp pentru agonisi ta ieşind şi printre ierbi şi flori miiere cercînd, cu viespile a mă împreuna mi s-au tîmplat, la carile iarăşi aceasta voroavă a să scutura am aflat şi precum foarte cu greu duc lucrul ce să aude că s-au făcut, le-am priceput (că tulburarea unii politii între alalte, cu aprinderea unii case într-o cetate să asamănă, că precum din aprinderea unii case toată cetatea primejduieşte, ase o politie răscolindu-să, toată megieşiia să clăteşte). Şi aşeşi eu încă acolea fiind, o viiespe sosi, carea de mare adunarea muştelor şi a ţinţarilor veste adusă şi precum de aceste a pasirilor şi a jiganiilor adunare de veste luînd, tare între dînsele vîziia, dzicînd: Sculaţi, fraţi, şi mărgînd, viespilor ştire să dăm, pre tăuni şi pre gărgăuni împreună să rîdicăm şi cu toţii la prisaca albinelor să ne adunăm, unde, de obşte sfătuindu-ne, să alegem şi să căutăm cu ce privileghie Vulturul tuturor zburătoarelor a stăpîni şi cu ce mijloc numai o monarhie la toţi a să numi şi a fi ar putea. Că precum din lume audzim, lucrul acesta nici Liliiecii a-l priimi n-au învoit, dară noi cu cît mai gios decît Liliiecii şi cu cît mai puţine decît toate zburătoarele vom fi? Şi cum cu singură numai tăcerea spre robie şi supunere vecinică ne vom lăsa? Ba, fraţilor, o dată cu capul lucrul acesta neizbîndit să nu lăsăm! Că spre aceasta, precum viespea eghipţilor aşe musca ceriului agiutătoare şi scutitoare ne va fi (că pentru slobodzenie şi moşie cu cinste a muri, decît prin mulţi veci cu necinste a trăi, mai de folos şi mai lăudat ieste). Aşijderea, între dobitoace oarece dihonie să fie am înţeles, de vreme ce pe Fil şi Inorog la adunare nu i-au chemat, nici i-au întrebat, nici în samă de lucru i-au băgat. Pe Lup căci dreaptă hotărîre Struţului au făcut şi căci încă de pre vremile epitropiii Vidrii, cînd cu Pardosul în Ţara Cîmpilor au pribegit şi acolo cu dînsul în scandală şi la cuvinte au fost vinit, acmu Pardosul izbîndă noaă la pizmă veche socotind a face, cu meşterşug din adunare l-au scos şi oarecum la bîrlogul său în chip de izgnanie l-au trimis. Vidra cea odînăoară Corbului din suflet iubită, iară acmu lui decît moartea mai urîtă, dintr-amîndoaă izvoadele s-au ras (că decît toată materiia alcătuită, sufletul nealcătuit mai lesne să betejeşte şi mai pre lesne ieste pre lei şi pre urşi a stăpîni decît pre doaă inimi prin toată viaţa într-o dragoste şi într-o priinţă a le păzi). Vulpea sau de bolnavă, sau de vicleană dentre dînşii lipseşte, de unde a prognostici putem că cu vreme clătirea acestor chipuri făcîndu-se, lucrurile într-alt chip să vor schimba şi statul într-altă haină să va îmbrăca. " Acestea Vulpea, Lupul şi Ciacalul. Iară cartea Vulpii la mîna sinoadelor agiungînd, pre carea citind-o în taină, deosăbi, Uleul pe Pardos, pe Rîs şi pre alalţi a credinţii Vicleni şi a vicleşugului credincioşi în taină chemă (că voroava prea pe taină vicleşugul supune, iară cuvîntul în faţă a dreptăţii sămn ieste). Cărora scrisoarea şi sfatul Vulpii arătînd, Pardosul dzisă: „Vulpea pentru Lup oricîte scrie adevărate şi de credzut sint, căci precum să dzice dzicătoarea (Lupul părul după vremi îşi schimbă, iară din firea lui nu iese, nici obiceile învăţate îşi mută ). Că Lupul pururea nu numai oile a fărîma, ce şi boii din plug a îneca şi pre tot dobitocul supus a spintica, precum obiciuit să fie, lumii ieste ştiut. Şi acmu lucrurile la omonie precum vor să să aducă vădzind, bine să-i pară peste firea lui ieste (că lăcomiia în doaă părţi zavistuieşte, una, căci tot ce pofteşte nu agoniseşte, alta, căci el ce pofteşte pre altul a agonisi priveşte). De care lucru, a mea socoteală aceasta ieste: cu vreme Lupul nu numai din adunarea Deltii, ce din toată lumea a să scoate trebuieşte, şi aşe, tot dobitocul în odihnă şi tot locul în ostrovul Critului să va întoarce. Iară amintrilea, precum din obiceiurile lui a să primeni nedejde fără nedejde ieste. Iară pentru Fil şi Inorog mijlocul a să afla pre lesne va fi."

Cătră acestea Rîsul, cuvîntul apucînd, dzisă: „Precum am înţeles, Filul, socotind că după mărimea trupului cinstea să măsură şi epitropiia lui s-ar cădea (ca şi de mainte cînd Inorogul de la vrăjitori o aflase şi lui în dar şi peste nedejde i-o dăruisă ), aicea au fost vinit.

(Rîsul de vinirea Filului adevărat ştiia, căci pentru ca pre ascuns la Delta să vie el îi poruncisă, iară cu ce gînd Rîsul aceasta făcusă mai nici el nu ştiia ). Iară acmu iarăşi am înţeles, că, pentru alegerea epitropiii Strutocamiliii înştiinţîndu-să, cu înfrîntă voie, iarăşi la locuri-şi s-au dus (că după vestea morţii, vestea lipsirii cinstii locul cel mai de sus ţine), însă sfatul mieu ieste acesta: Filul după mărimea şi mamina trupului la suflet nepotrivit ieste, căci, după măsura trupului sufletul de i s-ar potrivi, Căprioara Hindiii încotro îi ieste voia a-l purta nu l-ar măguli. Carile, de mîncare de agiuns, de băutură la măsură şi de odihnă la vreme de va avea, cevaşi măcară lucrul mai înainte a ispiti nu va îndrăzni. Şi aşe după voia noastră încotro vom pofti a-l trage, într-acolo va merge.

Iară Inorogului spre domolire firea nicicum nu i să pleacă. Că în lume frîntura cornului şi acela de bunăvoie lepădat a videa cuiva rar s-au tîmplat, iară Inorog domolit nici s-au vădzut, nici s-au audzit, nici undeva s-au aflat. De care lucru, cu toţii împreună vînătoare vom ridica prin codri, prin munţi, şi în toate părţile ne vom sămăna, pre carile, oriunde ar fi, tot îl vom afla, şi oricît de iute la picioare ar fi, cu lungimea goanii o dată de corn tot îl vom apuca (că ce graba în ceas şi cu sila nu isprăveşte, aceia delungarea vremii şi meşterşugul biruieşte). Carile, la mînă cădzind, într-o ogradă încongiurată cu apă lată îl vom închide şi la loc îngust şi strîmpt îl vom trimite. Unde el la loc slobod şi la cîmp larg a trăi deprins fiind, de năcaz, în curîndă vreme în melianholie, din melianholie în buhăbie, din buhăbie în slăbiciune, din slăbiciune în boală şi, în sfîrşitul tuturor, din boală în moarte va cădea, şi aşe, de tot numele din izvodul vieţii i să va şterge. Iară amintrilea, bine să ştiţi că, pînă Inorogul viaţă are, viaţa noastră scurtă şi aceia cu prepus şi în toate ceasurile cu groază decît moartea mai rea ieste (că o dată a muri, datoriia firii, iară cu groaza morţii a trăi, moartea morţii ieste)".

Aşe Rîsul de rîs sfaturi ca acestea dacă de saţiu vărsă, Uleul dzisă: „Dară cuvintele acestea la lucru cine va putea duce?" Rîsul: „Eu, răspunsă, numai cu învoiala şi nevoinţa de obşte să fie".

De aceste asupra nevinovăţiii Inorogului spurcate sfaturi, Moliia din blană veste luînd, îndată Inorogului ştire trimasă, carile vicleşugurile ce i să gătesc cunoscînd, întîi în fire, apoi în picioare nedejdea îşi pusă.

Partea a patra

Aşe şi într-acesta chip sfaturile amînduror părţilor aşedzîndu-să, asupra Filului şi mai cu de-adins asupra Inorogului cu mare şi fără dreptate ură rămasără. Deci îndatăşi uricile şi privileghiile Liliiacului, vrînd-nevrînd, după vechile lui pravile şi voie înnoind, aşedzară. l După aceia toate pasirile de carne mîncătoare şi toate jigăniile de singe nevinovat vărsătoare, pentru asupra Inorogului vînătoare, beleag şi cuvînt îşi dederă, şi toate în toate părţile să-l cerce, să-l afle, să-l prindză, să-l lege, şi după a lor tirănească să-l giudece lege să orînduiră. Ce ei încă acestea orînduind şi fel de fel de laţuri, curse, mreji şi alte măiestrii în toate poticile şi căile întindzind, strîmbătate ca aceasta în multă vreme ceriul a privi, pămîntul a suferi neputînd, de năprasnă din toate părţile şi marginile pămîntului holburi, vivore, tremuri, cutremuri, tunete, sunete, trăsnete, plesnete scorniră, atîta cît tot muntele înalt cu temeliele în sus şi cu vîrvul în gios răsturnară şi tot copaciul gros, înalt şi frundzos din rădăcină îl dezrădăcinară, şi aşe, toată calea şi cărarea pre pămînt şi prin aer cu grele neguri şi cu întunecoşi nuări, ca cu un veşmînt negru căptuşind astupară şi tot drumul de pe faţa pămîntului cu stinci pohîrnite, cu dealuri şi holmuri răzsipite şi cu păduri săciuite pretiutiderelea închisără şi încuiară.

Din ceriu fulgere, din nuări smidă şi piatră, din pămînt aburi, fumuri şi holburi, unele suindu-să, iară altele coborîndu-să, în aer focul cu apa să amesteca şi stihiile între sine cu nespus chip să lupta. Carile atîta de straşnică şi groznică metamorfosin în toată fapta făcură, cît ceriul cu pămînt şi apa cu focul războiu cumplit să fie rîdicat să părea, cu a cărora clătire toată zidirea să scutura şi să cutremura şi spre cea desăvîrşit a tot duhul peire să pleca.

Deci dintîi pricina groznicei aceştiia clătiri nepricepută, iară mai pre urmă tuturor cunoscută fu (că precum picătura cea mai de pre urmă vasul îneacă, aşe strîmbatăţile mari şi multe mai denainte grămădite cu una mai de apoi şi necunoscută şi cea cădzută răsplătire îşi iau, şi precum multe grămădite mai denainte au fost să cunosc) l.

A amestecăturii, dară, aceştiia pre scurt, istoriia aceasta au fost : Toate dealurile mari şi toţi munţii înalţi asupra stîncelor şi copacilor sfat sfătuiră. Carii şepte hatmani de războiu purtători şi a gloatelor păvăţuitori avînd, asupra holmurilor celor de la cetatea Deltii vrăjmaş războiu rîdicară şi fără veste, cu mari huiete şi de năprasnă cu mari buhnete, asupră-le pohîrnindu-să, să răsturnară. Iară pricina aceştii straşnice rădicări şi fără milă fărîmări era aceasta: munţii cu holmurile între sine, pentru greutatea carea de la stînci şi de la copaci trag, să jeluiră şi de pohoara carea în cîrcă poartă unul cătră altul să olecăiră şi fietecarile cătră de-aproapele său într-acesta chip dzisără: „Pînă cînd, fraţilor, stinca piatra sacă şi plopul, chiparisul şi platanul, copaci fără roadă, în capul nostru suindu-să, pe spate-ne urcîndu-să, vîrvurile şi creştetele ne vor acoperi? Şi pînă cînd ei înălţindu-să şi mărindu-să, ca cum în vreo samă ne-am fi, ne vor ocări şi batgiocuri? (Că certarea cu toiege într-ascuns decît ocara şi batgiocura în arătare mai de suferit ieste). De care lucru, cu toţii într-un gînd şi într-o inimă a ne împreuna, cu mic şi cu mare, într-un cuvînt şi într-un giurămînt a ne lega trebuie şi lucru carile altădată în politiia noastră nu s-au mai vădzut să facem, adecă cu a noastră răsturnare a mîndrilor şi trufaşilor cea desăvîrşit prăpădire şi răzsipire să aducem (că toată moartea din fire aspră şi amară ieste, carea numai cu viderea răzsipii nepriietinului mai plăcută şi mai îndulcită a fi să pare). Deci unde ne sint rădăcinile, acolo vîrvurile, şi unde ne sint vîrvurile, acolo rădăcinile să ne mutăm. Că într-acesta chip toată stînca groasă şi pietroasă şi tot copaciul crăngos şi frundzăros supt noi va rămînea, şi aşe, precum pururea decît noi mai mici şi precum noi i-am hrănit şi i-am crescut, în braţă i-am purtat şi la sin i-am aplecat şi precum pînă într-atîta în samă a nu ne băga şi în toată hula şi ocara a ne lua nu li s-au cădzut vor cunoaşte.

(Că călcîiul peste cap a să înălţa şi piciorul, macară că cinci degete are, însă slujba mînii a apuca nu să cade.") Aşe, munţii deodată cu cuvîntul şi lucrul pliniră, căci pre toată moviliţa cu sine trăgînd, toate holmurile şi dealurile după cei şepte voievodzi urma. Carii cu toţii deodată clătindu-să şi din temelie cutremurîndu-să, unii peste alţii să pohîrniră, de a cărora huiet toate marginele lumii să răzsunară şi să înspăimîntară.

Pre aceia vreme adunările, în vivorniţă într-aceasta la locul pomenit aflîndu-să, şi iele împreună cu munţii nu puţintele păţiră şi nu puţină pagubă şi scădere avură. Mai vîrtos că măiestriile, laţurile şi cursele, carile pentru vînarea Inorogului întinsese, toate din temeiu să rupsese şi nici de o treabă spre aceia slujbă să întorsesă (că munţii prăvălindu-să, cei ce prin munţi lăcuitori şi vasul înecîndu-să, cei ce pre mare sint călători, fără primejdiia vieţii şi piierderea dobînziii a fi nu pot). Iară între tulburările munţilor Inorogul la cîmpii lăcaşului său, lin şi fără grijă, viaţa-şi petrecea şi cea mai de pre urmă la ce va ieşi în tot chipul a adulmăca să nevoia, pînă cînd după a munţilor asupra stincelor şi a copacilor răsturnare, precum biruinţa la munţi să fie rămas înţăleasă, şi toată stînca şi copaciul de la Delta o parte să să fie zdrumicat, iară o parte după sine tîrîind, în robie să fie luat. Aşijderea, precum tot dobitocul şi zburătoarea între stînci şi între nuări lăcuitoare să afla, în robiia celor şepte voievodzi să fie cădzut şi de la locul său să-i fie mutat să înştiinţă.

Acestea aşe, iară Filul (carile pre taină la cetatea Deltii să să fie dus mai denainte s-au pomenit, după ce lucrul împotrivă isprăvit vădzu, cătră Inorog a năzui sili. Filul nu cu bun gînd asupra Inorogului la adunări să dusese. (Însă ochiul ceresc toate vede şi cumpăna nevădzută toate în dreptate şi fără filoprosopie cumpaneşte ). Iară la înturnare, singur de ascunsul inimii sale vădindu-să şi de greşitul său gînd asupra Inorogului căindu-să, în gura mare mărturisi (că tot priietinul din dobînda aurului aflat, decît cel cu legătura firii împreunat, mai de gios şi mai cu prepus ieste ). Iară după ce adunările cu multă nenorocire în robie cădzură şi la locul celor şepte munţi, în valea carea GrumadziiBoului să cheamă aduşi fură, Inorogul lucrul din capăt, iară Filul din coadă a apuca ispitiră. Inorogul pricina dintîi, iară Filul fapta pricinii căuta, Inorogul monarhiia pasirilor, iară Filul epitropiia Strutocamilii a răzsipi să nevoia.

Însă Filul, puţinele ispitind, precum încă funea noaă şi cu nevoie a să rumpe a fi cunoscu. De care lucru, mai mult în deşert a să osteni să părăsi.

Inorogul toată răutatea în capul pasirilor şi tot pricazul în glasul şi siloghismul Corbului cunoscînd, pentru amurţala oţăros glasului lui leac să afle pre la toţi vrăjitorii şi doftorii vremii aceiia cerea, şi acmu şi doftorul cel bun găsise şi leacul nemerisă (numai unde ceriul nu să pleacă, pămîntul în zădar să rîdică şi cînd nuării umedzala în ploi nu-şi slobod, în deşert samănă cela ce samănă). În care chip, şi a Inorogului osteninţă ieşi, de vreme ce norocul slujind, vicleşugul Corbului în sprijineală şi răutatea-i în fereală să arătă, şi chipurile vrăjitorilor schimbîndu-să, Inorogul de tot începutul apucat într-altă vreme a-l săvîrşi şi cu alt mijloc a-l plini s-au lăsat, precum la locul său să va pomeni.

Într-aceiaşi vreme, şi Vidra sosind, spre înăduşala a tuturor jiganiilor, nu puţine fumuri slobodzi, şi acmu toate dobitoacele preţul a-şi tăia şi din robie a scăpa nevoindu-să, Vidra cu ale sale, în divuri, în chipuri, amestecături, preţul îndoit le adaosă, atîta cît pasirilor nu numai penele şi dobitoacelor nu numai perii, ce şi tuleiele li s-au jepuit şi pieile de pre carne li s-au belit. Aşe, Vidra ca un vînt în trestii lovind, din toate şi în toate părţile îi plecă şi îi înduplecă. Însă în sfîrşit ceva vrednic de laudă neisprăvind, în gîrlele apelor spre aciuare să dusă. Iară robimea dobitoacelor, toată prin fel de fel de tîmplări şi după multe şi nenumărate de tîmplări şi zbuciumări preţul dîndu-şi şi precum li să părea lucrurile aşedzindu-şi şi oarecum după voia lor tocmindu-şi, de la cei şepte voievodzi iertare îşi luară şi la locurile sale să să ducă să sculară. În urmă pe Rîs, pe dulăii ciobăneşti, pe coteii de casă şi pe Hameleon lăsind, ca denapoile lor păzind, pentru vînătoarea laţurilor şi a tuturor măiestriilor carile de iznoavă asupra Inorogului întinsese, aminte să le fie, le porunciră. Aşijderea, împotriva lucrurilor sale cevaşi de s-ar tîmpla, cum mai curînd ştire să le dea, ca după cuvîntul şi giurămîntul carile mai denainte cu vicleşug pusese, cu toţii împreună, de mai mare goană şi vînătoare să să gătească.

În vremea ieşirii lor de la Grumadzii-Boului, cu hrizmosul carile încă de demult Camilopardalul le tîlcuisă şi coada păunului cătră coarnele boului aflase şi pre Cămilă cu dînsa frumos împodobisă, să fie vădzut cineva lucru de ciudesă şi preste toată ciuda mai ciudat şi mai minunat. Că la ieşirea lor de la cei şepte munţi, ciuda nevădzută (şi precum să dzice dzicătoarea): neaudzită, cu coadă în vîrvul capului Cămila era. Iară la intrarea la locul lor, vestită dzicătoarea să pliniia, carea dzice: „Mare ciudă duc în car, mai mare va fi dac-om sosi". Toţi era cum era, iară toată minunea şi ciudesea, în Cămilă să cuprindea (că precum soarele cu a sa lumină toate stelele acopere şi nevădzute le face, aşe pasirea dobitocită şi vita păsărită pre toate de mascara covîrşiia). Căci la Cămilă, în loc de peri şi de floci, cu pene roşii o îmbrăcasă, lîngă carile aripi negre ca de Corb alăturasă, la grumadzii Cămilei cel cohîiat, capul boului cel buărat prepusese. Coada păunului cea rotată, nu despre sapă, după obiceiul a tuturor dobitoacelor, ce în loc de cercel, alăturea cu capul, în sus o ridicase şi, de cornul cel drept lipind-o, o legase (că unde văpsala galbănă degetele văpseşte, acolo la Cămile coarne, aripi şi pene odrăsleşte ). Aşedară, jigăniile şi dobitoacele toate urmînd Strutocamilii, la sălaşul monarhiii sale sosiră, unde, pe Strutocamilă în obiciuitul şopron băgînd, pilituri de fier cu prund amestecate, în loc de ospăţ, înainte-i vărsară, cu carile mai mult să mînca decît mînca şi mai mult corţiia decît mistuia. Iară alalte de singe nevinovat vărsătoare jiganii, fietecarea, trunchiu de meserniţă şi prăvălie de carne deşchisese, în toate părţile giunghind, zugrumînd, tăind, despoind, aruncînd, împărţind şi nici de grasă în samă băgînd, nici de vitioană cevaş milă avînd (că unde jigania oile păzeşte, acolo ciobanul păscînd, în loc de lînă, cu gerul să înveşte). Atîta cît tot dobitocul supus la cea desăvîrşit a peririi primejdie sosisă. Tot ochiul ce le priviia cu lacrămi de singe le tînguia, între dînsele undeva glas de bucurie sau viers de veselie nu să simţiia, fără numai răget, muget, obide, suspine, văietături şi olecăituri în toate părţile şi în toate colţurile să audziia.

Cămila săraca, de chipu-şi să mira, de aripi şi de pene oarecum mărindu-să, să cani înfla. Apoi de sete şi de foame şi de alte nevoi şi bezcisnicii cu jele şi nemîngăiată să văiera. Cătră aceasta stăpîn să stăpîniia, deasupra să supunea, cu glas să amuţiia, cu mîni să ciunţiia, cu picioare să ologiia, cu ochi să orbiia şi încă cu duh să înăduşiia şi cu sufletul în coş în toate ceasurile să omorîia (că precît în viaţă moartea, atîta în putere slăbiciunea lucreadză, însă cu atîta moartea decît slăbiciunea mai fericită, căci ce ia o dată, nici a mai da ănici a mai daî, nici a mai lua altă dată poate. Iară în slăbiciune năcazurile, ca otava în primăvară odrăslesc şi fel de fel de chipuri spre mai mare dosadă izvodesc). Aşe Strutocamila, în vreo parte a să clăti, de fricoasă nu putea, ceva a grai, de proastă nu ştia, pentru care lucru, din gura ei altă ceva nu să audziia fără numai bolbăietura carea de la moşii şi strămoşii săi învăţasă şi prin glasul fără articule din piept şi din gîrtan acestea îi clocotiia: r.r.r.a.a.a.c.c.c.o.o.o.v.v.v. a.a.a., pre carile mai pre urmă, iarăşi Lupul filosofind, într-acesta chip le-au tîlcuit: rău, rău, rău, ah, ah, ah, capul, capul, capul, oh oh oh, vai, vai, vai. Pre aceasta vreme şi Vulpea piielea blănarilor şi carnea cioarîlor îşi dede, căci nici pămîntul în sine o priimi, nici aerul de cît era uscată a o mai zbici putu. Şi ase, şi ea plata vicleşugului prăpădenie şi peire de năprasnă a fi cunoscu (că a vicleşugului săminţe vara să samănă dulci şi, iarna răsar amară, a cărora poamă întîi îndulcesc, apoi cu nesuferită amărîme otrăvăsc).

Pasirile dară şi dobitoacele, toate acmu lucrurile-şi după cuvîntu-şi şi pofta-şi isprăvite şi deplin tocmite a fi părîndu-li-se, a omoniii şi legăturii cuprindere şi a monarşilor săi vecinică şi neprepusă stăpînire, cu zapise, cu urice şi cu hrisovuluri a întări şi a adeveri socotiră. Deci hirograful cu a tuturor iscăliturile de obşte, pre carile monarhilor săi dederă, într-acesta chip era :„Adecă noi, pasirile văzduhului şi dobitoacele pămîntului, cu această a noastră de obşte scrisoare scriem şi mărturisim, precum de nime siliţi, nici asupriţi, ce dintr-a noastră bună voie, gînd bun am gîndit, sfat adevărat am sfătuit şi lucru de cinste cu cuviinţă şi spre folosul de obşte am început, am săvîrşit şi cu iscăliturile noastre l-am întărit, ca de astădzi înainte cu toţii noi, veri zburătoare, veri pre pămînt mărgătoare ar fi într-o inimă şi într-o învoinţă supt doaă monarhii a doi monarhi, a înălţatului Vulturului adecă şi a preaputinciosului Leului, supuşi şi aciuaţi să fim. Aşijderea, epitropii şi în toate puternicii acestor slăvite împărăţii otcîrmuitori, Corbul adecăte şi Strutocamilon, orice ne-ar porunci şi orice ne-ar învăţa, fără de nici o îngăimală şi fără leac de crîcneală ascultători şi următori să ne arătăm. După aceasta, într-o pravilă şi în unirea legiurilor (deosăbi de obiceele locului) să ne aflăm, a tot priietinul priietin şi a tot nepriietinul nepriietin de obşte să priim sau să nu priim. Greul şi nevoia unul altuia să purtăm, în toată evthihiia şi distihiia tovarăşi nedespărţiţi şi neîndoiţi să ne ţinem, nicicum a vremilor, a lucrurilor şi a tîmplărilor profasin sau alt chip de fereală şi de şuvăială să punem, ce orice ar fi şi s-ar tîmpla cu sfatul de obşte pentru folosul de obşte să arătăm, să dzicem şi să facem. Aşijderea, cu straşnic şi în veci stătătoriu giurămînt, pre nume şi viaţa a marilor împăraţi ne giurăm şi spre cinstea monarhiilor noastre cuvînt dăm, ca oricine vrăodînăoară împotrivnic, neascultătoriu sau viclean epitropilor împăraţilor noştri milostivi s-ar afla, din ceata, neamul, cinstea şi adunarea noastră afara să-l scoatem, şi obştii nepriietin, legiurilor eretic şi pravilelor călcătoriu să-l cunoaştem şi, pînă cînd a noastră şi a lui viaţă între muritori s-ar tăvăli, ochiul zavistiii, mîna izbîndii şi inima vrăjmăşii deasupra unuia ca aceluia să nu rădicăm, ce pururea gonit şi izgonit din ţircălamul unirii noastre avîndu-l, toată ura vrăjmăşiii nu numai în lucruri, în bucate şi în avuţie-i să să oprească, ce aşeşi, pînă la curmarea dzilelor şi vieţii lungindu-să, să să lăţască, atîta cît, din bătrîn pînă la tînăr şi din sugariu pînă la golaş milostivindu-ne, să nu dojenim şi de la ac pînă la aţă cu avuţie, cu neam, cu simenţie în prav şi pulbere a-l întoarce să silim. (Că precum vrăjmăşiia veche adînci rădăcini sloboade, aşe şi izbînda în neam şi semenţii să lăţeşte.) Aşijderea pentru trii de moarte nepriietini, tuturor mai cu de-adins în ştire să fie şi în pomenire din rod şi-n rod să ţie: adecă pentru Inorog, Filul şi Vidra, carii pururea neînduplecaţi în răutate şi neobosiţi în vrajbe s-au arătat. Ca toată pasirea iute la zburat, toată jiganiia repede la alergat şi toată dihaniia ascuţită la adulmăcat, pururea gata şi fără preget să fie, pînă cînd, sau în silţe, sau în curse, sau în colţi, sau în unghii răii rău vor cădea, şi cea ce li să cade plată-şi vor lua, de vreme ce aceste aievea nepriietini şi vrăjmaşi obştii s-au purtat, împăraţilor nesupuşi şi poroncilor neascultători s-au aflat.

Încăşile cu toţii dzicem şi adeverim şi din tot sufletul şi inima făgăduim ca toate capitulurile şi punturile (pre carile împăraţii noştri milostivi de la noi au poftit) în veci neclătite, nebetejite şi nesmintite să le păzim. Şi iarăşile învoim şi poftim ca pe epitropul ce avem (carile chipul şi icoana împăratului nostru poartă) în viaţă neschimbat şi nemutat stăpîn să-l avem şi să-l ţinem. Iară după a lor viaţă, ori pre carile din odraslele lor cerescul Vultur şi Leu în scaunul părinţilor săi ar pune, pre acela următoriu şi moştenitoriu epitropiii cu toată învoinţa să-l priimim, ca în veci de veci semenţiia lor din thronul stăpînirii să nu lipsască, ce cît luna să trăiască şi cît soarele să cu fericire vieţuiască. Fie, fie, fie!

Pentru dară mai bună credinţa şi deplin adeverinţa plecat hirograful nostru la pravul pragului şi la scăuiaşul talpelor a milostivilor noştri împăraţi am pus. Datu-s-au în anul monarhiii pasirilor 29.000, iară a monarhiii jiganiilor 30.100, în anul epitropiii Corbului 1.500, iară a epitropii <i> Strutocamilii 100. Coţofana uricariul de omăt, pis.

Brehnacea, Şoimul, Uliul, Coruiul, Rîrăul, Hîrăţul, Cioara, Coţofana, Puhacea, Caia, Pardosul, Ursul, Vulpea, Ciacal, Bursucul, Rîsul, Veveriţa, Dulful, Sobolul, Cînele, Coteiul, Ogarul, Mîţa Sălbatecă, Mîţa de Casă, Guziul, Nevăstuica, Şoarecele.

Pasirile şi dobitoacele supuse: Lebăda, Dropiia, Vaca, Gînsca, Raţa, Curca, Găina, Păunul, Vrabiia, Porumbul, Turturea, Gangur, Piţiguş, Cintiţa, Fasanu, Patrînichea, Prepeliţa, Cîrsteiul, Rîndunea, Lăstunu, Calul, Boul, Oaia, Capra, Porcu, Măgarul, Cămila, Dzimbrii, Cerbul, Ciuta, Căprioara, Iepurile, Colunul şi alalte pasiri, dobitoace şi jigănii cîte în ce riu sus şi pre pămînt gios ne aflăm, pre aceasta ne legăm, ne giurăm şi cele scrise priimim şi adeverim."

Hirograful acesta, dacă prin referendariul, elcovanul, la mîna împăraţilor cu mare cinste şi plecăciune îl trimasără, împăraţii hrisovului la adunări trimasără, carile într-acesta chip să citiia :„Noi, Vulturul şi Leul, monarşii văzduhului şi a pămîntului şi într-aceste doaă stihii a tuturor lăcuitoarelor pasiri şi dobitoace aftocratori şi oblăduitori, zburătoarelor pînă preste nuări şi mărgătoarelor pînă peste marginile pămîntului în ştire facem că umilinţa împărăteştii noastre inimi vrînd şi învoind ca cele pînă acmu între înălţatele noastre împotrivnice vrajbe să să împace, toate tulburările în lineşte a să preface şi pentru ca fietecarile hotarăle sale să-şi cunoască şi supuşii fără nici o scandală să-şi deosăbască. Aşijderea, ca cu toţii într-o unire de dragoste adevă rată şi într-o inimă de tot vicleşugul neimată să să alcătuiască, prin luminatele noastre scrisori şi decît vîntul mai repedzii noştri alergători, tuturor celora ce a şti li să cădea, în ştire am dat şi prin straşnica noastră poruncă i-am chemat, şi la locul orînduit, la adunarea de obşte i-am adunat. Cărora arătîndu-le că, precum cloşca puişorii săi, aşe nebiruita noastră putere cineşi pre al său supt aciuarea şi ocrotirea aripilor sale a aciua şi a ocroti va şi pofteşte. Ca nu cumva de acmu înainte cineva din neprietini spre dînşii mîna strîmbătăţii a întinde şi cu ochiul vicleşugului a le căuta să poată, sau a putea a gîndi să îndrăznească. Aşedară, cu toţii, buna împărăteasca noastră vrere vădzînd şi spre cel de obşte folos a fi pricepînd, poruncii noastre s-au plecat şi înaintea feţii tot genunchiul s-au închinat. De care lucru, şi nemăsurata noastră milosirdie din scaunul înălţimei sale plecîndu-să şi spre umilinţa lor milostivindu-să, din rostul monarhicesc dzicem şi dzisa cu împărătescul hrisovul întărim şi adeverim ca pre toţi în toată dragostea şi priinţa să-i avem şi cineşi după a sa stepănă şi măsură în cinste şi cuviinţă să-i ţinem. Aşijderea, de tot împotrivnicul şi pizmaşul cu nebiruita noastră putere să-i apărăm şi pre duşmanii lor de la dînşii departe să-i gonim şi să-i izgonim. Ales şi mai vîrtos pre unii, carii şi poruncilor noastre ca nişte obraznici îndrăznesc neascultători şi supuşilor noştri bîntuitori şi publecăi răscolitori aievea s-au vădzut şi s-au arătat. Pre unii dară ca aceiia dzicem şi poruncim ca, în scurtă viaţa lor, luminată faţa noastră să nu vadă, nici vreodînăoară ei sau semenţiia lor între senatorii noştri să încapă, nici vreunii stepene de cinste în veci să să învrednicească, ce pururea în împărăteasca noastră de nescăpată urgie aflîndu-să, ascuţita şi netîmpita spată gonindu-i şi întirindu-i, să nu să lenească. Însă acestea despre mare mila noastră ferite vor fi, pînă cînd şi supuşii noştri dreptatea, omonia şi credinţa cătră noi nebetijită vor păzi, fără preget şi fără cîrteală, spre toate poruncile noastre vor sirgui şi cele de pre an dări fără rămăşiţă şi zăticneală, la cămările slăvii noastre dînd, datoriia ţărănească după obiceiul vechiu vor plăti. Aşijderea, dzicem şi poruncim ca ponturile şi capitulurile carile încă la adunarea dintîi s-au legat şi s-au aşedzat, nesmintite, neclătite şi neviclenite ţiindu-le, în veci ei şi următorii lor, aşe să îmble, cît în cevaşi şi cîtvaşi macar cum lina şi odihnita noastră voie să nu scîrbască, nici singur şie cu lenevirea sau cu îndrăznirea ură şi urgie asupra să-şi aducă.

Aşedară, alor noastre monarhiceşti porunci ascultătorilor şi în tot chipul drept slujitorilor, milă şi căutare, cinste şi în bunătăţi mare blagoutrobna noastră împărăţie făgăduieşte. Iară într-alt chip celuia ce ar gîndi, ar dzice şi ar lucra, prada casii, sărăciia avuţiii, izgnania moşiii şi, în cea mai de pre de urmă, romfea, sabiia dintr-îmbe părţile ascuţită, între trup şi între capu-i despărţitoare, de grabnică şi ocărîtă moarte aducătoare, plata şi izbînda îi va fi. Aceasta scriem şi într-alt chip nu va fi. Datu-s-au în anul monarhiii Vulturului 29.000, iară la anul monarhiii Leului 30.100, în anul epitropiii Corbului 1.500, iară a epitropiii Strutocamilei 100.

Vulturul monarh, Leul monarh. Lebăda vel logofet povelil, Boul vel logofet povelil. Coţofana uricar pis.

Ponturile şi capitulurile împărăteşti 1. Corbul în veci şi săminţia lui peste veci epitrop împărăţiii Vulturului să fie. Toată pasirea domn şi stăpînitoriu să-l cunoască, şi într-însele putere slobodă a lega şi a dezlega, a omorî şi a ierta, să aibă. 2. Strutocamila în veci şi seminţiia lui (avînd, de nu va avea, şi neavînd, da va avea ) peste veci epitrop împărăţiii Leului să fie. Tot dobitocul şi jiganiia domn şi stapînitoriu să-l ţie, în carile a lega, a dezlega, a omorî, a ierta putere slobodă să aibă. 3. Siloghismul Corbului făcut în barbara, în veci neclătit şi nedieresit să rămîie. Aşijderea, tainică filosofia Lupului în şcoala dobitoacelor să nu să profesască, nici ale lui tîlcuiri şi exighises să se citească, ce în locul filosofiii cîneşti de batgiocură să să aibă. 4. Cu Filul şi cu Inorogul cineva din jigănii prieteşug, cuvînt, corespondenţie, veri aievea, veri pre taină, din gură sau din scrisori şi în tot alt chipul, macar cum, să nu aibă, nici rudenie cu dînşii să facă, nici precum rude unul altuia sint să să răspundză. Ce cu toţii vrăjmaşi şi de moarte nepriietini să-i cunoască, şi prin toată vremea de goană şi de vînătoare să nu să părăsască, pînă cînd cea căzută şi de pre urmă plată sau cu moarte cumplită, sau cu viaţă năcăjită ş-or da. 5. Vidra dintr-îmbe stihiile gonită şi dintr-amîndoaă monarhiile izgonită să fie, şi cine într-alt chip ar socoti, cu moartea să plătească.

6. Lupul din bîrlogul său afară a ieşi (fără numai pentru hrana) vrednic şi slobod să nu fie şi cu Ciacalul împreunări şi voroave să nu aibă. 7. Pasirile cu dobitoacele cuscrie şi rudenie a face dintr-îmbe părţile neapărate şi neoprite să fie, şi încă cătră aceasta unii pre alţii, pre cît vor putea a îndemna, nevoitori şi silitori să fie, ca într-acesta chip mai multă dragoste şi prieteşug între dînşii să să lăţască. 8. Pasirile într-agiutoriu Strutocamilei şi dobitoacele într-agiutoriu Corbului (cînd despre nepriietinii obştii vreo tulburare sau amestecare s-ar tîmpla) fără preget şi împotrivire să fie. 9. La toată cheltuiala carea cu a nepriietinilor pricină a vini s-ar tîmpla, pasirile doaă părţi, iară dobitoacele o parte să dea şi dulăii de casă cu coteii şi cu Rîsul împreună (carii pentru strajea munţilor s-au ales) toate strîmptorile munţilor cuprindzind, carile ce ar simţi, unul cătră altul ştire să dea, ca într-acesta chip şi paza mai bună să fie, şi vînătoarea fără gonaşi să nu rămîie. 10. Dările de pre an de bunăvoie, făra lipsă şi fără bănat strîngîndu-le, să le numere, cumpănească, în pungi băgîndu-le, să le lege şi să le pecetluiască, şi aşe, prin mijlocitori credincioşi, la cămările slăvii noastre, fără sminteală să să trimaţă.

Acestea toate, cine într-alt chip ar gîndi, ar socoti, ar vorovi, sau vreuna cît de mică din orînduiala şi aşedzimîntul ce s-au pus, ar sminti, pînă la trii neamuri a casăi pradă, a moşiilor pusteire, a avuţii<i> la cămările împărăteşti luare şi, în cea mai de pre urmă, groznică şi cumplită moarte să ştie. " Aşedară, zapisul supuşilor, uricul împăraţilor şi ponturile legăturilor într-acesta chip alcătuindu-să şi aşedzindu-să şi cu toţii acmu de lucrul isprăvit veselindu-să, fietecare monarh sfetnicilor, senatorilor şi supuşilor săi cinste şi masă mare să gătească porunciră (că după izbînda voii, izbînda limarghiii pururea urmadză şi gîlceava împăcată în bucate şi vin să sloboade). După împărăteasca poruncă toate să gătară, fel de feliuri de mîncări, în divuri, în chipuri de băuturi, pre mese să aşedzară. Fietecarile după cinstea şi stepăna sa la deosăbite mese, cineşi după neamul său şi feliul să orînduiră (că chipul întîi a trufiii în procathedriia mesii să zugrăveşte şi toată mîndria în scaunul cel mai de sus să săvîrşeşte). Iară la masa la carea singuri împăraţii să ospăta, altora loc de şedzut nu arăta, fără numai Corbului şi Strutocamilii, carii pentru slujba epitropiii ce purta decît toate dihaniile lumii mai în cinste să avea. Cătră aceştea pre Brehnace şi pre Pardos adăogea, ca cum dintr-alţii mai aleşi şi după epitropi al doilea ar fi.

Ei într-acesta chip la veseliia ospăţului aşedzindu-să şi în tot feliul de dezmierdări desfătîndu-să şi acmu păharăle pre masă ades primblîndu-să, cineşi pre monarhul său cu nespuse laude şi colachii în ceriuri înălţa (că vinul, în stomah intrînd, aburul la cap trimite şi aburul vinului, în cap învăluindu-să, gîndurile acoperite şi cuvintele negîndite la ivală scoate). Şi acmu la cele mai dinluntru a voroavelor pozvolenii întrînd, cine de viteaz, cine de credincios, cine de vîrtos să lăuda. Aşijderea, cine credinţa şi priinţa sa, cine vicleşugul şi vrăjmăşiia altuia, cu desfrătate şi cu vinul împiedicate voroave arăta.

Acestea încă ei bolbăind şi stropii vinului din gura unuia în obrazul altuia sărind, iată, de năprasnă şi fără veste, toate turmele şi neamurile a tuturor muştelor la masă nechemate şi la ospăţ neîmbiiate a vini şi fără nici o sială a să ospăta vădzură.

Că, precum mai denainte s-au pomenit, în noaptea carea Ciacalul de după gardul prisăcii sfatul albinelor şi a viespilor audzisă, şi a doa dzi, viind, Lupului şi Vulpii povestisă, a doa dzi viespile toate pre gărgăuni, pre tăuni, pre ţinţari şi pre alte cete de muşte şi de muşiţe îndemnînd, la albine s-au adunat, şi fietecarea de vestea carea audzisă povestind, adecă precum Vulturul tuturor zburătoarelor monarh să să fie ales şi hirografi de la toţi să fie cerşut şi să fie şi luat au înţeles. Care lucru, tot neamul muştelor, pre sine nu mai puţin decît pasirile zburătoare ştiind: „ Sculaţi, fraţi, între sine dzisără, şi oriunde acele adunări vom putea afla, acolea a noastră elefterie a cunoaşte să le facem, ca altă dată să priceapă, (că nu toată pasirea zburătoare să mănîncă, nici tot marile pre cel mai mic stăpîneşte, nici toată pofta din părere născută să plineşte)". Neamul dară muştelor, precum s-au dzis, tot într-un suflet şi într-o inimă sculîndu-să şi mai mult cu focul inimii decît cu aripile zburînd şi ducîndu-să, pre toate zburătoarele şi mărgătoarele la pomenitul ospăţ aflară. Carile, mai mult de mînie decît de foame, în bucatele streine şi în agonisita altora ca focul în paie şi ca scînteia în iarba pucioasă intrară. Aceasta toţi sfetnicii şi senatorii din îmbe părţile vădzind, în mierare şi ciudesă ca aceasta sta şi ce poate fi aceasta, din cap, din urme şi din ochi semne făcîndu-şi, muţeşte întreba. Toţi de toţi întreba şi cel ce să răspundză nu era.

Albinele, viespile, muştile şi alalte gloate nicicum ceva uitîndu-să, ca la bucatele şi mesele sale, fără nici o grijă, mînca, împrăştiia şi de pre masă gios, la furnici arunca. Căci şi furnicile, de acestea oblicind, după alalte muşte urmară, dzicînd precum partea zburătoarelor sint, de vreme ce ca pasirile să oaă şi cu vreme aripi ca muştele şi ca alalte lighioi zburătoare fac. Iară Vulturul şi Leul, de mînie, ca beşica de vînt să împlură, unul piui, altul răcni, şi fietecarile cetelor şi bulucurilor sale de războiu şi de bătaie să să gătească cu urgie porunciră. Şi „nici unul din tîlharii în samă nebăgători să nu scape!" striga: „Cine sint aceştea carii de straşnice chipurile împărăteşti a să sii n-au învăţat? Carii sint aceştea ce de frica groazniciii noastre nu s-au cutremurat? Au ieste cineva supt soare a căruia neştiutorii a să ruşina ochii de străluminarea slăvii noastre să nu să tîmpască? Au ieste din faţa pămîntului pînă în ţîrcălamul lunii duh ca acela carile gînd împotrivnic spre nebiruita noastră putere să puie? Cum mai curînd dară în unghi să-i fărîmaţi, în colţi să-i zdrumicaţi, în labe să-i spinticaţi şi cu lutul şi ţărna să-i amestecaţi şi ca pravul şi pulberea în vînt să-i aruncaţi".