ACTUL V

Acelaşi decor ca la actul precedent. La ridicarea cortinei se aud tunuri în depărtare.

SCENA I

CARMINA, ILIAŞ

(Carmina, în mijlocul scenei, stă, ascultând cu spaimă. Iliaş, suit pe un scaun lângă fereastră, cată afară.)
ILIAŞ
Auzi cum bate tunul?
CARMINA
(în parte)
Dar; azi e luptă cruntă!
Chiar Despot la bătaie s-a dus şi moartea-nfruntă.
Toţi l-au urmat... palatul acum e părăsit.
Eu singură rămas-am cu-acest copil robit,
Cu Iliaş... O! Doamne, cât tremur de uimire!
Mă simt ameninţată de o nenorocire...
De-ar şti soţul meu Laski!... de-ar şti că-aici eu sânt!...
ILIAŞ
A! cum aleargă caii cu nările în vânt!
Iată-i s-ajung!... bataia pe câmp e încleştată...
CARMINA
(în parte)
Şi poate chiar acuma în lupta desperată
Rănit de moarte, Despot... O! nu, el este-al meu.
Îl apără şi gândul şi-ntreg amorul său.
Nu cade-n faţa morţii acel ce prin iubire
Îşi face rai în viaţă şi scut de nemurire.
ILIAŞ
Priveşte-i!... cum se bate ostaş lângă ostaş!
Mă duc şi eu la luptă. (Se coboară de pe scaun.)
CARMINA
(oprindu-l)
Stai, dragă Iliaş.
Când a plecat azi Vodă, te-a confiat el mie
Să te păzesc, copile, de crunta vijelie.
Stai lângă mine-aice. (În parte.) Vai! pot eu prevedea
Ce soartă mult cumplită pe noi azi va cădea?
(Strânge pe copil la sân şi îl sărută.)
ILIAŞ
Adevărat să fie aceea ce se spune
De-o sfântă apărută la noi ca o minune?
Se zice...
CARMINA
Ce se zice?
ILIAŞ
Că-i fiica lui Moţoc,
Că-i însăşi Ana.
CARMINA
Ana?
ILIAŞ
Dar!... cică-n acest loc,
Pe uliţi unde zace grămadă-n putrezime
De trupuri ne-ngropate şi de răniţi mulţime,
O gingaşă copilă cu chipul îngeresc
Revarsă mângâiere la cei ce pătimesc.
Poporu-i zice sfântă şi urmele-i sărută...
Aşa numeau creştinii pe biata mama!... Hai,
Hai să videm pe Ana.
(Carmina îl opreşte.)

SCENA II

CARMINA, ILIAŞ, HARNOV (vine alergând din fund)

HARNOV
Amar de noi şi vai!
Ne-a învins Tomşa!
ILIAŞ
Tata?
CARMINA
(încremenită)
Învins?
ILIAŞ
Ce bucurie!
El e învingătorul!... el trebuia să fie! (Aleargă iar la fereastră.)
HARNOV
Taci, taci, nenorocite!... Fugi, pieri, te fă ascuns;
Să nu te vadă Despot de furie pătruns.
Ah! Ah! s-au sfârşit toate!... Domnia-i la pierzare!
(În parte.)
Revino, Lăpuşnene, să stingi a mea mustrare.
CARMINA
Învinşi!... dar spune Harnov, cum Tomşa ne-a învins?
HARNOV
Ah! Ah! Zadarnic Despot, cu paloşul încins,
Ieşit-a din cetate ş-a dat pe loc navală
În oamenii lui Tomşa, toţi oameni buni de pală.
Eroica-i cercare deodată s-a lovit
Şi frânt, ca de o stâncă, de pieptul oţelit
Al duşmanului Tomşa!... Mulţi au pierit în luptă!
Şi Despot se întoarce din câmp cu arma ruptă.
(O bombă loveşte în zidurile palatului.)
A! tunurile-acuma chiar în palat lovesc...
Ai noştri fug!... Tomşanii turbat îi urmăresc.
ILIAŞ
Iaca tătuca!... vine! (Deschide fereastra şi strigă:) Tătucă!...
(Un tun. Fereastra se sparge.)
ILIAŞ
(căzând ameţit)
A!
CARMINA
(speriată, aleargă la Iliaş)
Rănit?
Mort, poate!
HARNOV
(plecându-se pe Iliaş)
Ba nu...
CARMINA
(frângându-şi mâinile)
Doamne!
HARNOV
E numai ameţit.
S-a speriat copilul. (Îl ridică pe braţe.)
CARMINA
E rece ca de gheaţă...
Hai să cercăm de-a-l face a reveni la viaţă.
(Iese grabnic în stânga)

SCENA III

DESPOT, LASKI (vin prin fund)

DESPOT
Învins!... învins de Tomşa!... o! tristă umilinţă!
LASKI
Despot, curaj...
DESPOT
O! Laski, lipsit de biruinţă,
Speranţa-mi de pe urmă în tine-i.
LASKI
Nu te las,
Dar dintr-ai mei tovarăşi puţini au mai rămas!
DESPOT
O ştiu!... şi Rozel însuşi în ţara elinească
Pierit-a făr-a-ncepe răscoala creştinească!
Şi sfânta cruciadă în care am sperat
Rămas-a amânată pe-un timp îndelungat!
(Se primblă tulburat.)
O! dac-ar fi cu mine Moţoc, Moţoc duşmanul!
De-ar vinde el pe Tomşa precum pe Lăpuşneanu...
Atunci... dar cum să-nduplec pe crâncenul Moţoc,
Când am respins pe Ana ş-am stins al ei noroc?
Atât de mare-i ura ce mi-a jurat el mie
Că numai dacă Ana ar fi a mea soţie,
S-a stinge acea ură de moarte... însă, vai!
E prea târziu!
LASKI
N-ai grijă, pe mine cât mă ai.
DESPOT
N-am grijă, căci ne leagă pe amândoi destinul.
De-oi pierde eu Suceava, tu, Laski, pierzi Hotinul...
LASKI
A! merg să mor sub ziduri sau să înving. (Iese repede.)
DESPOT
Mergi, mergi,
Dar mult mă tem, sărmane, la moarte că alergi!

SCENA IV

DESPOT
Învins!... de cer şi oameni lăsat în părăsire!...
Şi Lăpuşneanu vine asupră-mi cu oştire,
Şi toţi vecinii, Sigmund, Mircea, asupră-mi vin,
Şi ţara-i în răscoală, şi-s singur!... Crunt destin!
Ce groaznic întuneric urmat-a după soare!
Ce vifor aprig după o zi încântătoare!
O! deşteptare aspră din cel mai splendid vis!...
Când mi-am deschis eu ochii, vai, cerul s-a închis!
Ş-acum nu văd în juru-mi decât deşertăciune,
Sub mantia regală văd numai goliciune!...
•    Sunt trist ca clătinarea de arbori desfrunziţi
•    Când suflă vântul iernii pe codrii înnegriţi
•    Şi-mi par că-s o ruină pe care buhna ţipă
•    Şi timpul odihneşte bătrâna lui aripă...
Destin, destin năprasnic, în pumnul tău deschis
Mi-ai arătat coroana dincolo de-un abis.
Eu orb, dorind lumina, eu mic, râvnind mărimea,
Făr-a vedea abisul, văzui numai nălţimea.
Ca vulturul vroit-am zenitul să pătrund,
Dar m-a atras adâncul ş-acum iată-mă-n fund!...
(După o pauză)
•    Ce stranie cădere!... şi însă lumea vie
•    Nicicum nu se urneşte din vechea-i temelie.
•    Nu!... oarba nepăsare rămâne mută când
•    Pe Despot de pe tronu-i îl vede azi căzând...
Dezbracă-te, o! Despot, de pompele lumeşti,
Căci cerul ţine frâul voinţei omeneşti,
Şi nu-i nimic al nostru decât mormântul rece,
Şi el ca noi devine un putregai ce trece!
Ce-am fost când dintre oameni, ieşind, am rupt eu rândul?
Culegător de umbră cu mâna şi cu gândul!
Ce sunt?... o părăsire, un vreasc făr’ de rasad!
Ce-oi fi?... un pumn de ţărnă pe-o scândură de brad!
Deci pentru ce răbdare când cupa-i deşertată?
Ce-mi face-un rest de viaţă când viaţa-i condamnată?
Mişelul rabdă... omul viteaz nu-i răbdător.
Cu braţul lui de sine-şi el e liberator.
(Priveşte spada lui cu gând de sinucidere.)
Dar ce zic?... Nalţă spada, Despot!... Un om ca tine
A nu pieri în luptă este-a pieri-n ruşine.
Decât în cartea ţării să las o neagră pată
Mai bine cu-al meu sânge s-o văd azi inundată.
Despot am fost în culme!... căzut, tot Despot sânt.
Viteazul nu s-ascunde de moarte în mormânt!...
(Stă adâncit pe gânduri.)

SCENA V

DESPOT, ANA (se arată în fund, în negru, şi acoperită pe obraz cu un văl)

ANA
(uimită)
Măria-ta!
DESPOT
(tresărind)
Ce este?
ANA
Poporu-n agonie,
Rugându-mă cu lacrimi, mi-a dat trista solie
Pentru Suceava-n doliu a cere mila ta.
DESPOT
(în parte)
Ce glas aud?
ANA
Oraşul întreg, măria-ta,
Expiră în durerea morţii... Trei luni de luptă,
De foamete grozavă, de spaimă nentreruptă
Adus-au poporimea la ultimul ei ceas;
Redusă-n jumătate, ea zace fără glas.
Pe uliţi, pe sub ziduri, o palidă grămadă
Cu ţărna sângerată s-a prefăcut plămadă.
Bisericile-s pline de morţi şi de copii,
Femeile-s vădane şi casele pustii.
O! Doamne, fie-ţi milă... Suceava în ruină
Cade-n genunchi, ca mine, se roagă şi se-nchină.
(Îngenunchează.)
DESPOT
(în parte)
Acest glas mă pătrunde... o! dar... e glasul ei!...
E Ana.(Ridicându-i vălul.) Tu eşti, Ană?... te văd cu ochii mei!
ANA
(confuză)
Măria-ta...
DESPOT
(în parte, fericit)
Speranţa în cale-mi iar răsare! (Anei.)
Eşti tu, copilă scumpă, fiinţă de-adorare?
ANA
(în parte)
O! Doamne!
DESPOT
Tu?... ah! cerul tot e îndurător,
Căci îmi trimite-un înger iubit şi iubitor
Ca să lumine umbra în care eu dispar
Când soarta mă azvârle deşertului amar...
(Ana se depărtează uimită de Despot.)
O! nu fugi de mine, copilă, dulce Ană!
Eclipsul se întinde pe fruntea-mi suverană,
Dar tu-mi rămâi... acuma desfid destinul rău...
Lovească-mă!... nu-mi pasă, de am sufletul tău!
ANA
O! Despot, nu e timpul de zis aste cuvinte.
Suceava, te gândeşte, e plină de morminte.
Solia mea e sacră, şi eu acuma sânt
În astă-oră solemnă străină de pământ.
DESPOT
Străină fii de lume, de cer şi de lumină,
Dar tu în veci de mine nu poţi a fi străină.
(Ana ridică ochii la cer.)
O! nu invoca cerul... Nu, Ană... te iubesc,
Cum te-a răpit el mie şi eu lui te răpesc.
(O strânge la piept cu exaltare.)
Ai fost a mea mireasă, vei fi a mea soţie...
ANA
Ah! te conjur pe lege, pe tot ce-i sacru mie,
Taci, taci, cerul ne-aude! taci!... simt, la glasul tău,
Că uit ş-a mea fiinţă şi chiar pe Dumnezeu!
DESPOT
Dar!... uită tot pe lume în ora deşteptării;
Când sunt eu la pieire, fii îngerul salvării.
Tu, singura speranţă a mea pe-acest pământ,
Tu, raza ce dezmiardă o piatră de mormânt.
(Ana se luptă cu simţirile sale.)
ANA
O! Despot, sunt răpită de farmecul simţirii...
Ai milă... nu ne duce în volbura pieirii,
Căci nu mai văd lumina în cerul meu lucind
Şi mintea mea în umbră se pierde rătăcind...
În munţi, la mănăstire, ascunsă-ntr-o chilie,
Vroind să scap, sărmană, de-a dorului urgie,
Mi-am înălţat gândirea la cer, la Dumnezeu...
Şi Dumnezeu şi îngeri aveau toţi chipul tău!
DESPOT
(dezmierdător)
O! scumpa mea!
ANA
Şi moartă în floarea tinereţii,
Afară din cuprinsul ş-al inimii ş-al vieţii,
Am vrut să fug de mine, ş-aice am fugit,
Sperând să aflu moartea acelor ce-au murit,
Dar n-a vrut cerul aspru îndurător să-mi fie,
N-a vrut moartea de mine!
DESPOT
Nu! te-a lăsat ea mie
Ca să-mi re-nvii prestigiul cu-al tău ceresc amor,
Făcând pe-al tău părinte să-mi vie-ntr-ajutor.
ANA
El?
DESPOT
El! căci ţine firul cumplitei mele soarte.
Tu, fiica lui, poţi astăzi a-mi da viaţă sau moarte!
ANA
(veselă)
Eu?
DESPOT
Tu!
ANA
Ah! tot voi face cu dor neobosit,
Chiar de ţi-a fi norocul cu viaţa mea plătit.
În tabăra lui Tomşa mă duc, alerg îndată,
Cu lacrimile mele să-ndulplec pe-al meu tată.
(Carmina se arată pe pragul uşii din stânga.)
DESPOT
(strângând-o la sân)
O! scumpa mea soţie!
ANA
(fericită)
O! Despot, scumpul meu!
DESPOT
A! cine de-acum poate să ne despartă?

SCENA VI

DESPOT, ANA, CARMINA

CARMINA
(înaintând şi despărţindu-i)
Eu!
DESPOT
Carmina!
CARMINA
Eu! Carmina!
DESPOT
Tu?
CARMINA
Mă cunoşti?... priveşte,
Eu sunt, şi, de ai suflet, privindu-mă, roşeşte!
Dar ce zic?... eşti în stare tu ca să mai roşeşti?
Cinismul şi minciuna în tine le-nsoţeşti.
ANA
(lui Despot)
Astă femeie... Cine-i?
CARMINA
Cine-s?... sunt, ca şi tine,
O victimă-nşelată de el făr’ de ruşine.
ANA
Adevărat e, Despot?... taci?... este-adevărat?
CARMINA
Tăcerea lui grăieşte.
ANA
(după o mică luptă cu sine)
Rămâi dar neiertat! (Se îndreaptă spre fund.)
(Cu durere, în parte.)
Ah!... cum mă pedepseşte cerul, nenorocită!
Ş-am meritat pedeapsa la care-s osândită!
DESPOT
Nu... Ană... stai! (Face doi paşi spre Ana.)
ANA
(În fund, oprindu-l c-un gest)
Departe!... (Iese.)
DESPOT
(abătut)
Şi tu mă părăseşti!

SCENA VII

CARMINA, DESPOT

CARMINA
Infame!... tu, infame!... om infernal ce eşti!
Nimic nu-i sacru ţie!... A tale jurăminte
Ascund ipocrizia sub magice cuvinte...
O! crudă mişelie!... Trei ani eu te aştept
Cu dorul, cu speranţa, cu nerăbdarea-n piept...
Şi însă eu de tine eram dată uitării!...
Ce-am fost dar pentru tine?... o pradă-a desfrânării?
DESPOT
Ascultă-mă, Carmină...
CARMINA
O! taci, nu mai cerca
Prin falsă protestare din nou a te spurca.
Om făr’ de conştiinţă, om fără de mustrare,
În mintea-mi desorbită ai stins orice crezare.
Tu m-ai trădat pe mine?... pe mine m-ai trădat?...
O! Dumnezeu, ştii bine cât eu l-am adorat,
Cum sub a lui picioare am pus cu fericire
Onorul meu ca treaptă la scara-i de mărire.
Şi el!... O! cine-ar crede?... (Plângând.) Cum poate-n lume a fi
Pedeapsă pentru inimi ce vor a se jertfi!
DESPOT
(luându-i mâna)
Carmina mea...
CARMINA
Departe, om fără de simţire!
Contactul tău insuflă dezgust şi oţerire.
Eşti om?... O!... nu, în pieptu-ţi nimic nu-i omenesc.
Eşti domn?... Nu, în purtare-ţi nimic nu e domnesc.
Porţi streanţa infamiei ca purpură regală,
Servească-ţi ea la moarte de faşă mormântală
Şi, de mai este-n ceruri dreptate, Dumnezeu,
Ajungă-te şi ura şi tot blestemul meu!

SCENA VIII

CARMINA, DESPOT, LASKI (venind repede prin fund)

LASKI
Despot, întreg poporul vrea porţile să strice,
Vrea să capituleze... Ce văd?... Carmin-aice?
CARMINA
(decisă)
Aice.
LASKI
Cum?... de unde?
CARMINA
Castelu-am părăsit
Şi lâng-al meu complice de crime am venit.
LASKI
Complice tu de crime?... Ce spui?... Care ţi-e vina?
CARMINA
Ştii tu cine e Despot?... Ştii tu cine-i Carmina?
Doi trădători!
DESPOT
Carmina...
CARMINA
Acest om l-ai crezut
Prieten?... pentru dânsul mari jertfe ai făcut.
I-ai dat şi al tău sânge, şi bunuri, şi domnie?
El, drept recunoştinţă, a vrut ş-a ta soţie.
LASKI
El?... Iadul mă cuprinde!... (Lui Despot.) Tu, tu?
CARMINA
Ascultă tot:
Sunt adulteră, Laski!... victima lui Despot!
Jertfind onor şi lege, în oarba-mi fericire,
Te-am înfierat pe frunte cu-a mea prostituire.
LASKI
O! trădători, vreţi moarte?
CARMINA
Da!... pentru-acest păcat
Eu cu al meu complice o moarte-am meritat.
Ucide-ne-mpreună ca, pentru vecinicie,
Să fim doi spectri gemeni uniţi prin infamie
Şi-n iadul ce ne-aşteaptă deschis, să-l însoţesc,
Căci, cât e de culpabil... ah! tot, tot îl iubesc!...
LASKI
(turbat, scoate hamgerul şi ameninţă pe Carmina, care, înfiorându-se, se apropie de Despot)
A!... mori, infamă!...
DESPOT
(scoţând spada)
Laski!...
LASKI
(înjunghiind pe Carmina)
Cu tine crima-ţi piară!
CARMINA
(căzând moartă)
Ah!... Despot!...
DESPOT
Om de sânge!... turbată, cruntă fiară!
A scris a ta osândă pumnarul tău vrăjmaş...
(Ridică spada asupra lui Laski.)
LASKI
Ucide...
DESPOT
(stăpânindu-se)
Te-aş ucide, de-aş fi un ucigaş
Ca tine... De-al meu paloş te apără cu spada.
LASKI
Eu să combat cu tine? Nu!... te las a fi prada
Lui Tomşa care vine a fi răzbunător
Şi mie, şi Carminei, infame trădător!
Rămâi cu a ta crimă!... Eu părăsesc cetatea.
Curând te vor ajunge pacatul şi dreptatea! (Iese.)
DESPOT
Ucigător sălbatic de gingaşe femei,
În veci să porţi stigmatul ce-nfiară pe mişei!

SCENA IX

DESPOT
(privind cu durere pe Carmina moartă în mijlocul scenei)
Ea, moartă!... uşa morţii eu, Despot, am deschis-o!
A înjunghiat-o Laski, dar vai! eu am ucis-o!
Eu!... căci în a mea poftă de zbor ambiţios,
Primind, fără iubire, amoru-i generos,
Am profanat, o! barbar robit de o idee,
Altarul cel mai sacru, un suflet de femeie!
(Îngenunchează lângă Carmina şi-i ridică capul pe genunchiul lui.)
O! nobilă victimă, amorul tău ceresc,
Acea scânteie vie din ochi dumnezeiesc,
Râvnit-au pentru mine măriri, pompe deşarte...
Ei bine, măcar moartă de tron să ai tu parte.
(O ia în braţe şi o aşează pe tron.)
Aici îţi era locul!... Pe tron să vieţuieşti,
Pe tron să mori!... Carmina!... cât de măreaţă eşti
Sub palida, duioasa şi sacra maiestate
A morţii, pe-acest scaun de naltă vanitate,
Purtând pe a ta frunte cel mai suprem odor,
Coroana de martiră a cruntului amor!
(Se pune în genunchi la picioarele tronului.)
O! dacă eu în ceruri mai pot găsi iertare,
Gândeşte tu la mine de sus cu îndurare
Şi lasă ca să cadă la glasul meu uimit
O jalnică privire pe-un biet nenorocit!
(N.B. Zgomote de popor afară.)
DESPOT
Ce larmă se aude?... Poporul strigă-afară...
(Merge de ascultă în fund.)

SCENA X

DESPOT, LIMBĂ-DULCE, JUMĂTATE, POPORUL

(palid, strenţeros, desperat)
LIMBĂ-DULCE
(afară)
Hai sus, la Vodă...
DESPOT
Gloata se suie acum pe scară...
Să fie vreo răscoală? (Vine de acoperă pe Carmina cu cortinele tronului.)
JUMĂTATE
(afară)
Hai sus!... ne-am săturat
De-atâte lupte oarbe, de-atât sânge vărsat.
POPORUL
(năvălind în sală)
Hai, hai!
DESPOT
Ce vreţi? Ce este?
LIMBĂ-DULCE
Măria-ta! poporul
De nouăzeci de zile îl seceră omorul,
Încât a noastră grijă nu e cum să trăim,
Nu, Dumnezeu o ştie, dar e cum să murim!
Răbdăm nenorocirea de nouăzeci de zile,
Văzând cum pier de foame nevesti, copii, copile,
Şi ne-au ajuns cuţitul!... Nu vrem a mai răbda...
Poporul vrea lui Tomşa cetatea a preda.
DESPOT
Lui Tomşa, al meu duşman, să închinaţi cetatea?
Români! unde vă este credinţa şi dreptatea?
LIMBĂ-DULCE
Credinţa, ne-am plătit-o cu trei luni de dureri!
Dreptatea, noi o cerem!... tu n-ai dreptul s-o ceri
Când ţara-i chiar prin tine adusă la pieire.
DESPOT
Sumeţe!...
LIMBĂ-DULCE
Sumeţia-mi e rod de suferire.
Destul amar!... destulă batjocură de noi...
Hai să deschidem poarta, români.
POPORUL
Hai!
DESPOT
Staţi!... O! voi,
Copii acelor oameni giganţi de altădată
Ce înfruntau sub Ştefan restriştea-nviforată,
Ei toţi în locul vostru sub zid s-ar îngropa
Şi poarta cu-a lor trupuri luptând ar astupa...
Şi voi!... gândiţi ce-ar zice eroii din vechime,
Gâsindu-se azi faţă cu-a voastră micşorime?...
Dar ce-mi pierd eu cuvântul?... strămoşii erau zmei,
Români de viţă bună, şi voi, nişte mişei!...
Vă plângeţi voi de lupte?
LIMBĂ-DULCE
Ba nu!... de sărăcie!
DESPOT
(aruncând o pungă cu galbeni poporului)
Na!... puneţi poleială l-a voastră mişelie.
LIMBĂ-DULCE
Români!... nu vă atingeţi de banii cu păcat
Ce poartă a lui Despot chip mândru-ncoronat.
E aur de icoane, e aur de potire
Topit chiar de Satana cu a lui Despot ştire!
E foc ce arde mâna!... Despot, suntem ţărani.
Nu vindem ţara noastră, nici cugetul pe bani.
Ca să-ţi culeagă darul ş-a ta pomană seacă
Ar fi ca să se plece românul... nu se pleacă!
(Respinge punga cu piciorul.)
Opinca îţi azvârle pomana înapoi.
Nici noi suntem de tine, nici tu nu eşti de noi!
(Către popor.)
Hai!
DESPOT
(amărât, în parte)
Câtă umilire mi-a rezervat azi soarta!
S-a sfârşit tot!... (Tare.) Vă duceţi, sărmani!... deschideţi poarta!
(Poporul se repede să iasă. Despot rămâne în stânga abătut.)

SCENA XI

Cei dinainte, MOŢOC, SPANCIOC, STROICI, BOIERI şi OSTAŞI

(vin prin fund)
MOŢOC
Poarta-i deschisă, Despot!... cetatea s-a predat
Şi Tomşa te ajunge; el intră în palat.
Cutremură-te!... moartea s-apropie de tine!
DESPOT
Nu eu, boieri, dar Tomşa cutremure-se-n sine,
Căci ţin în a mea gheară copilu-i drăgălaş.
Un pas... şi el rămâne lipsit de copilaş!
(Iese în stânga, pe când Tomşa intră prin fund.)

SCENA XII

Cei dinainte, TOMŞA, CĂPITANI, SEIMENI, CIUBĂR-VODĂ

TOMŞA
(arătând pe Despot)
Pe dânsul!... înainte!... duşmanu-i la strâmtoare.
SPANCIOC
Stai, Tomşa!... un pas numai şi copilaşu-ţi moare!
TOMŞA
Copilul meu!
SPANCIOC
Dar!... Despot învins, desperător,
E-n stare să-l ucidă cu braţ răzbunător.
TOMŞA
(după o scurtă luptă cu sine)
O! rumpe-mi-se pieptul în spasmele durerii,
Mai bine rău părinte decât rău fiu al ţării!
(Către oşteni.)
Nainte!
(Uşile din stânga se deschid. Despot apare.)

SCENA XIII

TOŢI, DESPOT (şi, mai pe urmă, ANA şi ILIAŞ.
Despot se arată maiestos, cu hlamida pe umeri şi cu coroana pe cap.)
CIUBĂR-VODĂ
(arătând pe Despot)
Iată-l... iată cumplitul fariseu!
Tu, antihrist! tu, Despot, cuprins de duhul rău,
În ţărna ce te-aşteaptă cobori din înălţime!...
TOMŞA
Ce mi-ai făcut copilul, calău plin de cruzime?
(Despot se întoarce spre uşă şi face un semn. Iliaş intră şi vrea să alerge la tată-său.)
DESPOT
(apucând pe Iliaş de mână)
Viteze Tomşa, iată copilul tău iubit!
Am respectat zălogul, odor nepreţuit,
Şi l-am păstrat în viaţă cu dragoste, cu bine,
Cum merită odrasla unui viteaz ca tine.
(Lui Iliaş)
Mergi, Iliaş.
ILIAŞ
(aruncându-se în braţele lui Tomşa)
Tătucă!
DESPOT
(lui Tomşa)
Sărută-l fericit,
Şi fie-ţi gândul aspru de dânsul îmblânzit! (Înaintând.)
Eu, Despot, Domn Moldovii prin însăşi voia ţării,
Ş-ajung prin mine însumi la culmile puterii,
Azi sunt căzut din tronul lui Ştefan celui sfânt
Şi vin, şi-n faţa lumii declar acum că sânt
De-a mea fatalitate învins contra dreptăţii...
Deci spada mea ciuntită o-nchin fatalităţii!
(Aruncă spada lui jos.)
TOMŞA
Despot! păşind spre tronul de tine uzurpat,
Pe un păcat de moarte picioru-ţi a călcat,
Şi purpura domnească picând pe-a ta privire
I-a fost, nenorocite, o pânză de orbire.
CIUBĂR
Blestem!
POPORUL
Blestem lui Despot!
TOMŞA
Auzi?... om ne-nţelept!
Această ţară bună te-a priimit la piept.
Tu, Despot, ai vândut-o lui Ferdinand Germanul,
Lui Sigismund Polonul, lui Soliman Sultanul,
La toţi duşmanii care ţi-au fost de ajutor.
Să te priveşti în faţă c-un vis amăgitor.
MOŢOC
A râs de toate: ţară, oştime!...
CIUBĂR
Lege!
TOMŞA
Ei bine,
Fiţi voi judecătorii!... Spuneţi ce se cuvine
Lui Despot Ereticul de ţară vânzător?
MOŢOC
Pedeapsa ce aşteaptă pe-oricare trădător,
Moartea!
CIUBĂR
Dar! moartea!
POPORUL
Moartea!
DESPOT
(privind în faţa tuturor cu mărire)
Boieri şi tu, oştime!
Mormântul ca şi tronul e sacră înălţime,
Şi când vorbeşte omul pe piatră de mormânt,
E drept să se asculte solemnul său cuvânt...
Râvnit-am tronul ţării, dar râvna mea regală
A fost însufleţită de-o ţintă colosală.
Visând neatârnarea, vroit-am prin români
Să dau loviri de moarte osmanilor păgâni.
Am vrut cu-al nostru paloş, frângând soarta-ncruntată,
Să scol creştinătatea pe-al ei mormânt culcată...
De-mi ajuta norocul s-ating visu-mi din zbor,
Aş fi numit de lume erou, liberator,
Dar nu m-au dus destinul şi timpul la izbândă
Şi iată-mă, eu, Despot, căzut azi la osândă!
Aşa lumea-i deprinsă pe om a-l transporta
Învingător, pe-Olimp, învins, pe Golgota!...
(Mică pauză. Toţi îl ascultă cu bunăvoinţă.)
Vreţi moartea mea?... sunt gata!... Ucideţi, căci n-am teamă
De-a mele fapte-n viaţă să dau în ceruri seamă;
Dar tronul mai sus este de braţul omenesc,
Şi singurul său jude e judele ceresc!
Dar mirul e o rouă cerească, sanctitoare,
Pe fruntea ce-au atins-o în veci nepieritoare!
Nici soarele nu poate să o prefacă-n nor,
Nici omul să o şteargă cu braţul muritor!...
Vreţi moartea mea?... Ucideţi!... dar eu, tristă victimă,
Istoria Moldovei vreau s-o scutesc de-o crimă,
Să nu poarte stigmatul în ziua re-nvierii
Că a plătit cu moarte pe Despot, Domn al ţării!
(Scoţându-şi coroana de pe cap şi aruncând-o.)
Mi-arunc din cap coroana!... din mână sceptru-mi scot...
Nu mai sunt Domn!... acuma ucideţi pe Despot!
(Toţi rămân încremeniţi.)
ILIAŞ
(cu lacrimi)
Iertare, tată!
BOIERII
Tomşa, iertare!
POPORUL
Îndurare!
TOMŞA
O cereţi?... fie!... Despot, de moarte ai iertare,
Dar tu la mănăstire pe viaţă-i fi închis.
CIUBĂR
(dând semne de o exaltare fanatică, înaintează şi strigă:)
Iertare!... cui?... lui Despot?... Iertare?... Cine-a zis?
În veci nu iartă cerul pe-acel care-l desfide.
(Se repede furios şi înjunghie pe Despot.)
Ai vrut să ucizi legea?... Mori! legea te ucide!
DESPOT
(căzând)
Ah!... mor!
TOŢI
(cu reprobare)
O!
TOMŞA
(lui Ciubăr)
Crunt fanatic! turbat ucigător!
Pieri!... Nu e sfânta cruce unealtă de omor.
(Ciubăr se retrage aiurit, cu ochii ţintiţi la trupul lui Despot. Seimenii îl arestează.
În fund răsună deodată un ţipăt dureros.)
ANA
Despot! (Vine, alergând desperată, şi îngenunchează lângă Despot.)
Mort!... Despot, moartea mă va uni cu tine...
O! Doamne!... fie-ţi milă... de dânsul... şi de mine!...
(Cade leşinată pe pieptul lui Despot.)
MOŢOC
(uimit)
Copila mea!...
TOMŞA
(oprindu-l)
Moţoace, aşa vrea Dumnezeu!
Acel ce-şi vinde ţara îşi pierde neamul său!
(Cortina cade . )

FINE