Un şoarec de la ţară, pre altul târgovăţ
Ca pre un vechi prieten, îl cheamă la ospăţ.
În strâmta lui căsuţă pe oaspe-l priimeşte.
Îi pune înainte tot ce mai bun avea,
Orz, mazăre şi hrişcă; îl roagă, îl pofteşte,
Dar târgovăţul mândru nimic nu vra să ia,
Ş-aşa-n sfârşit îi zice:
— Eu mult mă mir, frăţico! cum poţi trăi aice,
Într-o pustietate, şi cum nu ţi-e urât?
În viaţa astă scurtă de ceasul hotărât
Nu poţi scăpa oriunde
Ş-oricum te vei ascunde!
Mai bine murind vesel, să zici că ai trăit
Decât mort în viaţă,
Să nu cunoşti a lumii plăcere şi dulceaţă.
Asemene cuvinte au fost pre de ajuns;
Căci şoarecul de ţară, de vorba lui pătruns,
Cu oaspele-mpreună, ieşi din borticică,
Şi preste noapte merse cu pază şi cu frică
În târg la un palat
Tot în mătăsărie şi aur îmbrăcat.
Din masa de cu seară sta coşniţele pline
Cu fărmături gustoase de pre la ţări străine;
Deci târgovăţul falnic pre şoarecul ţăran
Îndată îl cinsteşte cu nişte parmezan,
Îl pune pe covoare... când iată zgomot mare
La uşă se aude, şi preste aşteptare
C-un om în casă intră un câine medelean;
Iar şoarecii aleargă, s-ascund pe sub divan,
Nu suflă, pân-în seară.
Atunci sărmanul şoarec, ce-n linişte la ţară
Trăia fără de grijă, văzu că s-a-nşelat,
Şi cum a sosit noaptea, el drumul şi-a luat
Zicând către prieten: viaţa-n ticnă are
La mine mai mult preţ
Decât o-mbelşugare
De griji ameninţată a unui târgovăţ.