Fabula IV Uliul, păunul şi cioful
Ne povestesc c-odată al păsărilor prinţ
A fost pierit. În locu-i trei păsări zburătoare
La împăratul vultur cerea locul deschis,
Păunul, uliul, cioful. Tustrei lămuritoare
Cuvinte de dreptate au fost înfăţoşat.
Cu vitezia uliul fălindu-se, dă multe
Dovezi despre războaie în care s-a luptat,
Se laudă păunul cu penele-i plăcute,
Iar cioful juruieşte că noaptea fără somn
În veci o va petrece, făcând şi jurământ.
Deci vulturul aleasă, pre care gândiţi, domn?
Pe ciof! — Şi la aceasta aşa îşi dă cuvânt;
Că uliul deşi este viteaz ş-a fost oştean,
Nu are îndurare, e aprig şi avan.
El nu a dat dovadă de vreo faptă bună.
Nici pe viitorie la dânsul nu e har,
Căci dacă tinereţea cu slavă nu răsună,
Apoi a vrâstei iarnă se trece în zadar.
Păunul este mândru cu lungile lui pene,
Dar cioful este pacinic, nu caută pricini,
Se apără cum poate, şi noaptea fără lene
Nu doarme, priveghează.
Stăpânitorii lini
Şi trezi pe când supuşii în pace dormitează
Mai multă fericire la ei asigurează.