string(7) "library" string(8) "document"
1711
1300
514
1574
1646
1410
1466
1359
1639
1307
1385
1457
1476

Vasilie-finul-lui-Dumnezeu

1 2

Poveste, poveste, cuvânt de poveste, în astă sară la noi soseşte pe un pai de sacară, să te ţin de vorbă 'n astă sară.

Era un om — aşa era el de cu putere că, să ertaţi de cuvântul cel prost, câţi copii se năştea el îi boteza, câţi flăcăi se 'nsura el îi cununa. Ş-avea o fată ş-un băiet. Fata aşa era de frumoasă de la soare te1 puteai uita, dar la dânsa ba. Toţi împăraţii din lume au cerut-o, dar nici vrea să se ducă, nici tată-său nu vrea s-o dee. Pe acea vreme îmbla Sf. Petrea şi D-zeu pe pământ. Fiindcă făcuse minuni, în urmă umbla şi necuratul — cruce de aur în casă. Ajungând la omu cela zice:

— Omule, De ce nu vrei să măriţi fata? o 'ntrebat Sf. Petrea.

— Nu vrea fata să meargă şi nu găsesc om potrivit după dânsa.

— Zi, omule, că eu ţi-oi găsi unu.

Necuratul au auzit asta. Ş-aşa au făcut un vânt ş-au purces fata grea. Acu auzind satul, au început a pierde cinstea ce-o avea omul acela, şi 'ntâi în sat.

O 'nceput să se mire omul, din ce pricină au pierdut el cinstea. Băiatul lui i-o spus: iaca, tată, din ce pricină. Şi omul s-o sfătuit cu mama fetei, s-o prăpădească din pricina asta. Au tocmit un om, ş-au pus pe fată 'n căruţă ş-au zis s-o ducă 'ntr-o pustietate, şi să-i scoată ochii amândoi să-i aducă tătână-său. Omul a luat-o. După fată se ţinea ş-un căţeluş. Ea s-a rugat la om să-i scoată ochii căţelului s-o lase pe dânsa teafără. Ea şi-a făcut o gropiţă şi bea apă şi se hrănea, furnici şi gândaci mânca, aşa să trăiesc eu !

Aşa au dat D-zeu şi sf. Petrea — că ea era săraca nevinovată — ş-au făcut un băiet. D-zeu ştiind ce se petrece au pornit s-o vadă în pustietatea ei şi ea l-a rugat să-i boteze copilul, şi i-au pus numele Vasilie - finul lui Dumnezeu.

Aşa cât creştea altu 'ntr-un an, el creştea într-o zi. Şi D-zeu a răsădit un copac şi i-a spus mamei, când a pute cuprinde copacul să-l scoată din pământ cu rădăcini, cu crenge cu tot, atunci să-i dee drumu să se ducă să se răsplătească de dracul. Şi copacul cela în trei ani aşa s-a făcut de gros cât nu-l puteai cuprinde c-o frânghie cât de aici la Dorohoi.

Băietul când s-o făcut mare o 'ntrebat :

— Mamă, unde-i tata?

Ea i-a spus lui, că nu ştie cine-i. Zice:

— Eu mă duc, mamă, să-l cat.

— Te-i duce, dragul mamei, da dacă-i pute scoate copacul de aici din pământ. Cum a pus mâna, l-o scos cum aş scoate eu o rădăcină de morcov. I-a făcut măsa v-o câteva mălaie şi i-a dat o traistă şi s-o pornit. Iaca c-o ajuns într-un sat, da el nu văzuse oameni pân' atunci . Şi i-a venit lui un somn şi s-o culcat jos Lâng - o fântână. Ş-aşa i s-o arătat în vis Maica Precista şi i-o zis:

— Băiete, degeaba îmbli să găseşti pe tată-tău, îmblă mai bine şi-ţi cată norocul. El se trezeşte şi se uită spre fântână şi vede o fată aşa ca de vr-o 11 ani şi plângea.

— Fată, de ce plângi tu?

— Cum n-oi plânge dacă m-o pus tata acia să mă mănânce balauru!

— Cum de-i balaurul cela?

— Toate fetele din sat le mănâncă şi numai eu am mai rămas. (Ea era a boerului care ţinea satul cela. A spus că dacă n-a mânca-o şi pe dânsa le opreşte ploile şi stârpeşte apele, să moară oamenii de foame).

— Da, zice, mult ai să stai, fată, aici pân-ce a veni balaurul să te mănânce?

— Până mâne dimineaţă.

— Nu ştii este v-o şatră aici în sat?

Fata l-o îndreptat şi s-o dus acolo ş-a pus să-i facă un paloş, ş-aşa au venit el acolo după ce i-au făcut paloşul. Şi s-au culcat şi a zis fata să se culce lângă dânsul. Ş-aşa au adormit el de greu încât n-au auzit când au venit balaurul. Fata s-a trezit şi straşnic a 'nceput a răcni şi el nu se trezia: îi furase somnu balaurul. Fata l-au apucat de cap ş-a rămas c-un smoc de păr în mână, ş-aşa de tare l-au durut pe dânsu, c-au sărit drept în picioare ş' o 'nceput să se lupte cu balaurul. Aşa s-au luptat ei trei zile şi trei nopţi încât au făcut pârae de sânge în loc de apă şi l-o dovedit. Ş-o făcut tot numai căpiţi de carne cum se fac toamna căpiţele de fân şi i-o tăiat limba şi ochii i-au scos şi i-o pus la dânsul în chimeriu ş-au lăsat pe fată şi s-a dus. S-a dus să vadă pe măsa că tare-i era dragă. Pe drum s-a întâlnit cu mama balaurilor.

— Bună cale, voinice, zice baba.

— Mulţămesc, mătuşă.

— Tare te-aş întreba, voinicule, de ceva. Nu mi-ai văzut băietul? Aşa era, cu douăsprezece capete. Straşnic de puternic.

— Da, zice, D-ta câţi feciori ai?

— Numai doi.

— Ba eu ştiu de feciorul d-tale, l-au omorât un voinic de la curtea boierului estui din sat. Ea i-au mulţămit şi s-au pornit. Mai mergând, Se - ntâlneşte c-un smău.

— Bună cale, voinicule, de mult te cat şi nu te găsesc. Ştiu c-ai omorât pe frate-meu; de acum hai la luptă!

Şi s-a luat la luptă. D' acesta era cu douăzeci şi patru de capete — straşnic era — şi s-a luptat şase zile şi şase nopţi şi nu-l putea dovedi.

— Mă rog lasă-mă, zis-o smăul, şi toate avuţiile mele ţi le dau D-tale.

— Haide 'ntâi şi mi le-i arăta şi mi le-i da în mână ş-apoi ţi-oi da drumul.

Aşa smeul l-a luat şi l-a dus la casele lui.

Aşa de multă avere avea el şi pietre scumpe ave cât lumina casa, cât de 'ntunerec să fi fost.

VASILIE - FINUL LUI DUMNEZEU s-au temut să-i dee drumul. Au făcut un mare poloboc de fier ş-au lăsat numai o bortiţă ca să se răsufle ş-o încuiet uşa ş-o luat cheia la dânsul şi celelalte case le-au lăsat deschise. Ş-au pornit cu gură la măsa :

— Mamă, hai de-acum la mine şi-i trăi. Da nu i-o spus cum au câştigat el averea ceea. Ş-au dus-o acolo la casele smăului ş-o rugat-o:

— Mamă, în toate casele să îmbli, numai în odaia asta ce-i închisă să nu îmbli. Ea v-o două săptămâni s-au putut răbda. Pe urmă aşa a gândit ea în mintea ei:

De ce să nu mă lase băetul meu să într-un casa asta? Şi noaptea când dormea i-au furat cheia. S-a dus la vânat, că era o frumoasă pădure acolo, în toate zilele el se ducea. Ea a discuiat uşa ş-a intrat în casă şi smăul văzând c-a intrat în casă i-a zis: — Femeie, dă-mi o cofă de apă că ţi-oi da averea cea mai mare.

Trei cofe. Se îmflă, plesneşte vasul. Se 'nvoieşte femeia să trăiască cu smăul şi să nu-i omoare feciorul.

1 2