string(7) "library" string(8) "document"
1646
1200
1639
1497
1391
1410
940
1832
1466
1401
87
300
1812

Ştiuca şi motanul

Nu-i bine când pânzarul se-apucă de cusut,
Iar croitorul de ţesut.
Şi e desigur totdeauna
Că cine multe întreprinde
Nu scoate-n capăt nici pe una,

Ba încă râsul lumii adese îşi aprinde!

O ştiucă prea colţată, jaluză, de soi rău,
Văzând odinioară
Motanul de la moară

Cum şoarecii vânează... căzu la el mereu
Cu multă rugăminte, s-o ieie la vânat.

— Dar spune-mi: cunoşti oare
Tu astă vânătoare?

O întrebă motanul. — Nu-i lucru minunat
— Răspunse mândră ştiuca — de-a prinde şoricei,

Când prindem costrăşei!

— Prea bine; hai la treabă! Tu, dar, vei lua sama
Aproape de lăptoc,
Iar eu — zise motanul — mă duc să păzesc vama
Pe lângă poloboc.
Toţi şoarecii din moară

Aice au să-ţi vie; vânează şi-i omoară.
noroc! noroc!
Mergând la loc, motanul s-a apucat de treabă
Şi, foarte-n grabă,
Mulţime de şoricărit
El a vânat, a omorât.

Apoi şi la tovarăşa a mers, dar ce să vadă!
Mai, mai, murinda ştiucă, ciuntată, fără coadă,

Pe care şoarecii i-a ros,
Abia ruga, prin semne, s-o tragă pân' la baltă.
Motanul, credincios,
A tras-o, dar îi zise: "Vecină! de-altă dată
Păzeşte-ţi rânduiala:
Nu te-apuca de ce nu poţi
În capete să scoţi

Şi nu-ţi mai vârî botul unde nu-ţi fierbe oala."