string(7) "library" string(8) "document"
1466
1832
1639
1574
1465
5500
1385
1646
940
1410
1300
1475
1401

Capra şi iada

Ţăranul între vitişoare
Avea şi o căpriţă.
El o numea leliţă,

Îi da adese tăricioare.
Şi bine o ţinea.
Ea însă un nărav avea:

De câte ori ţăranul intra pe zi în casă,
Căpriţa după dânsul pe-o laviţă sărea,

Apoi şi peste masă...
Stăpânu-i suferea,
Căci aştepta să vadă

Curând, pe lângă capră, şi o frumoasă iadă
(Iar unde omul este pe cale de sporit

Oricare suferinţă
O poartă, mulţumit,
Vânând a lui dorinţă.)

Nu după multă vreme ieduţa se născu.
De aldămaş ţăranul la crâşmă petrecu.

Dar când napoi se-ntoarse,
Văzând cum sare iada de pe bordei pe casă,
El a bufnit de râs,
Şi în proverb a zis:
— Căpriţa sare masa,

Ieduţa — casa!
E prea adevărat,
Că viţiul din născare
Nu e vindecat,

Şi a naturii lege îşi are-a ei lucrare,
Iar mie-mi place când
Aud pe-un fiu cu minte cam astfel rezonând:
"Părinţilor viaţa, respectul, ascultarea
Le sunt dator; dar totuşi în fapte nu doresc
A lor deprinderi rele ca fiu să moştenesc."