La cea casă mare
Cu fereşti în soare,
Multe buţi de toate
Se lovesc în coate,
Buţi mari, ne-ncepute
De câte cinci sute,[1]
Ş-altele mai mici
De-o sută şi cinci.
La cea casă mare,
Cu fereşti în soare
Vinu-i bun şi rece,
Mult vinaţ se trece
Că-l vinde Rădiţa,
Rada crâşmăriţa,
Şi-l beau cazaclii,[2]
Negustori de vii.
Iar unul din ei,
Căpitan Matei,
Cazacliu bătrân
Şi cu moartea-n sân,
La Rada căta,
Din suflet ofta
Şi-apoi cuvânta:
,,Rado, Rădişoară,
Mândră viişoară!
Ia-mă tu pe mine
Că te-oi ţinea bine
Şi ţi-oi da eu ţie
Ruble chiar o mie,
Papuci în badii
Aduşi din Indii,[3]
Blană lungă, moale,
Cu samur în poale,
Şi un aşternut
Cu aur ţesut."
Rada mi-l vedea
Şi îi răspundea:
,,Căpitan Matei,
Mă vrei, nu mă vrei,
Cât eşti de bogat
Nu mi-i fi bărbat,
Că ţi-e barba sură
Şi n-ai dinţi în gură.
Bărbat oi lua
Care s-a afla
Dunărea să-noate
Ridicând din coate,
În picioare stând,
Buzdugan purtând."
Nime nu s-afla
Care cuteza
Din cei cazaclii
Negustori de vii.
Iar un argăţel
Tânăr, voinicel,
Pe loc s-apuca
De se încerca.
Dunărea trecea,
Şi iar se-ntorcea
Din coate-notând
În picioare stând,
Buzdugan purtând.
Rada-nveselea
Şi astfel grăia:
,,Vin', voinicule,
Argăţelule!
Pe tine te vreau,
Bărbat să te iau,
Că-i o zicătoare
De însurătoare:
Cine bate Dunărea[4]
Nu mi-l bate muierea!"

1.    ↑ Adică fiecare bute era de 500 vedre.
2.    ↑ Cazaclii se numesc unii negustori din Rusia care cumpără în tot anul vin de la Odobeşti şi-l duc peste Prut.
3.    ↑ Adică din India.
4.    ↑ Din cuprinsul baladelor Păunaşul Codrilor, Vidra şi Rada se poate dobândi o idee exactă de caracterul femeilor românce. Ele sunt vesele, glumeţe şi au o plecare mare pentru voinici. Un om vrednic, care rupe mâţa-n două, după proverbul poporal, plăteşte mult în ochii româncei, şi fie cât de sărac, el e preferat unui avut nevrednic. Românul asemenea îşi arată simţirile lui în următoarea zicală: ,,Mai bine cu un voinic la pagubă, decât cu un mişel la câştig".