Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.

Iată-o pasere măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în flori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!... în cosiţă floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!

1.    ↑ Omer a compus Iliada şi Odiseea din tradiţii şi poate din fragmente de poeme poporale. Ariosto a scris fantastica epopee Orlando de pe legendele cavalereşti răspândite în Italia şi ilustrate prin imaginaţia poporului iubitor de minuni.

Poporul dar este izvorul celor mai poetice creaţii, celor mai neperitoare opere; şi poeţii mari, carii apar ca nişte rari meteori, nu sunt decât revelatorii măiestri a poeziei popoarelor, concentrată în sânul lor.

Poveştile noastre reprezină o comoară atât de bogată în iscodiri ingenioase, în imagini feerice, în flori de graţioasă poezie, că, de s-ar naşte în România un nou Ariosto, el ar compune un poem de aceeaşi valoare nepreţuită ca poemul lui Orlando.

În ele găsim o limbă armonioasă şi perioade întregi versificate, încât lesne s-ar putea crede că poveştile ar fi poeme antice prozaite cu timpul. În ele aflăm producerile unui geniu fecund şi original, precum: feţi-frumoşi cu părul de aur, fete de împăraţi atât de frumoase, că par a fi rupte din soare, cai năzdrăvani ce zboară în naltul cerului, şerpi cu solzii de aur carii au cuiburi pline de petre scumpe, cerbi carii duc între coarne leagăn de zâne, paseri măiestre cu grai omenesc, pajuri ce locuiesc în fundul pământului. În lumea neagră, mere de aur care se prefac în palaturi împărăteşti, furci de argint care torc singure, poduri de oţel, copaci cu poame de rubin şi de smarald etc., etc.

În ele mai întâlnim fiinţi fantastice care ne-au spăriat în copilăria noastră: balauri, zmei, urieşi, ca Sfarmă-Peatră şi ca Strâmbă-Lemne, câni cu dinţii de criţă... etc. În ele mai găsim zeii paganismului, sub figuri de sfinte creştine: sfânta Mercure, sfânta Joie, sfânta Vinere, şi pe mult frumoasa Ileana Cosânzeana, imagina cea mai graţioasă ce a ieşit din inima poporului român.

Şi dacă vom studia poveştile noastre cu luare-aminte, dacă le vom compara cu unele perioade din poemul Orlando, vom descoperi în cuprinsul lor diverse tablouri, scene şi chiar eroi şi eroine care figurează sub alte denumiri în opera lui Ariosto.