[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1700 de oameni, dintre care 46.71% - bărbaţi și 53.29% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului era următoarea: 98.71% - moldoveni, 0.76% - ucraineni, 0.53% - ruşi, 0.00% - găgăuzi. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia la nivelul comunei Gura Căinarului constituia 1975 de oameni, dintre care 47.34% - bărbaţi și 52.66% - femei. Compoziţia etnică a populaţiei comunei era următoarea: 90.08% - moldoveni, 9.06% - ucraineni, 0.81% - ruşi. În comuna Gura Căinarului au fost înregistrate 709 gospodării casnice în anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.8 persoane.

[în sus]Istoria localitații

Primele așezări umane au apărut pe vatra actualei localități peste 40 000 de ani în urmă. Cu mai bine de 12 000 ani î. Hr. aici au apărut alte 2 aşezări umane, pe locurile lor fiind colectate oase de animale, cărbune de lemn, aşchii şi unelte din cremene, toate acestea datînd din perioada tîrzie a paleoliticului. În anii 4500-4000 î. Hr. aici apare alt sat, mai tîrziu - încă 3 aşezări. Pînă în prezent arheologii au descoperit aici vetrele a 4 sate din eneolitic (mileniul IV-III î. Hr.). Locuitorii lor cultivau pămîntul, creşteau vite, practicau diferite meşteşuguri, produceau unelte de muncă din cremene şi modelau vase din argilă, îşi construiau case din lemn şi lut, cu sau fără etaj.

Cea mai timpurie atestare documentară a localităţii datează din 20 august 1588, cînd voievodul Moldovei, Petru Şchiopul, îi făcuse danie lui Andrei, hatman şi pîrcălab de Suceava, un rînd de sate din lunca Răutului, inclusiv Nemțeni şi Căinăreşti. În domnia lui Ieremia Movilă, la 1604, o ceată de răzeşi îşi recapătă "ocina cu heleşteie şi loc de moară pe Răut", deoarece ei au avut privilegii încă de la loan Vodă cel Viteaz, dar îşi pierduseră documentele "în bătălia de la cetatea Soroca". Sub Constantin Movilă (decembrie 1607 -noiembrie 1611) marele paharnic Costea Bucioc cumpără de la răzeşii de aici moşia cu 480 de taleri. Nu știm în ce condiții satul ajunge în stăpînirea domniţei Ruxanda, fiica domnitorului Vasile Lupu, care în 1670 dăruiește siliştea lui Nicolae Racoviţă.

Recensămîntul populaţiei din 1774 a fixat la Gura Căinarului din tinutul Soroca 30 de familii. Moșia satului era în proprietatea boierului Enache Panaioti, care a ridicat la confluenţa rîurilor Răut şi Căinari o biserică de piatră. La 1835 satul Gura Căinarului cu 81 de familii de țărani era stăpînit de boierul Nicolae Leonard. După ce în1893 a fost dată în exploatare linia de cale ferată Bălţi-Floreşti-Rîbniţa, satul Gura Căinarului capătă noi perspective pentru dezvoltare.

La începutul secolului XX localitatea Gura Căinarului erau 174 de gospodării și 924 de locuitori. Din 1903 pe lîngă biserică activa școala parohială cu o clasă, iar şcoala laică cu patru clase a fost deschisă în 1918. În 1923 la Gura Cănarului locuiau 1163 de oameni, a fost deschisă o bancă populară, o carieră de piatră, o moară de apă, o şcoală primară mixtă, poşta rurală.

În perioada sovietică în satul Gura Căinarului au fost formate 4 brigăzi, care intrau în componenţa gospodăriei colective din Putineşti.

[în sus]Economia locală

În satul Gura Căinarului își are sediul compania “Rusnac-MoldAqua”, fondată în 1994 care se ocupă de îmbutelierea apei minerale naturale. Izvoarele din localitatea Gura Căinarului sînt cunoscute de 120 de ani, iar apă lor are calităţi curative.