[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1271 de oameni, dintre care 46.73% - bărbaţi și 53.27% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 98.03% - moldoveni, 0.39% - ucraineni, 0.24% - ruşi, 0.63% - găgăuzi, 0.55% - ţigani, 0.16% - alte etnii. În satul Cîşliţa-Prut au fost înregistrate 407 gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.1 persoane.

[în sus]Istoria localitaţii

Satul Cîşliţa-Prut a fost menționat documentar în anul 1610.

Legenda satului spune că a fost odată un mocan pe nume Drăghici, care avea o turmă numeroasă de oi. Și erau oițele lui atît de frumoase, tot una și una, de-ți era mai mare dragul să te uiți la ele. Și tot coborînd mioarele din munte la păscut, au ajuns pe malul Prutului, unde erau șesuri și cîmpii mănoase. I-au plăcut lui Drăghici locurile și a rămas să-și pască oile aici. Pe neprins de veste iarna l-a apucat pe această vale. Și-a înjghebat o colibă ca să se apere de frig. Apoi i-a părut rău să părăsească aceste locuri și a rămas să trăiască aici pentru todeauna. Au venit și alți mocanicu familiile. Acestui loc mocanii i-au dat denumirea de Cîșlă. Locuitorilor de la cîșla lui Drăghici li s-a spus cîșlițeni, iar satului - Cîșlița. Și deoarece satul se află pe malul Prutului, Cîșlița a căpătat denumirea de Cîșlița-Prut, cum se numește și astăzi.

Pe harta alcătuită de Dimitrie Cantemir pentru lucrarea  "Descrierea Moldovei" se regăsește și satul Cîșlița-Prut.  La 1814satul număra 25 de case, locuitorii se ocupau cu agricultura , creșterea vitelor, pescuitul. În 1819 este ridicată din lemn biserica cu hramul "Sf. Nicolae".  În secolul XX lîngă biserică a fost înălțată o Cruce în memoria eroilor căzuți în primul război mondial.

Către 1878 satul număra 270 case cu 650 de oameni. În 1923 satul avea școală primară, primărie, post de jandarmi, telefon, 4 cîrciumi.

În satul Cășlița-Prut se respectă o veche tradiție strămoșească. Sîmbăta dinaintea Floriilor numită și Sîmbăta lui Lazăr, se serbează amintirea celor trei Lazări. Lazăr cel sărac, pomenit de evanghelistul Luca, Lazăr din Betania, fratele Mariei și Martei, cel înviat de Hristos și un alt Lazăr, cunoscut sub numele Lăzărel sau Lăzărică despre care se mai spune că „ar fi murit de dorul plăcintelor”. 

Pînă în prezent la sudul Moldovei în satele Văleni, Slobozia Mare, Cîșlița-Prut, Giurgiulești s-a păstrat acest frumos obicei prin care se celebrează Lăzărelul. Inițial ziua închinată lui Lazăr a fost o veche sărbătoare populară cu ocazia sosirii primăverii prin care se celebra învierea sezonieră a naturii. Fetele merg prin sat de la casă la casă, prezentînd ceremonialul Lăzărelului. Pe parcursul reprezentaţiei Lăzărelului se cîntă drama eroului vegetației, care „moare” și „învie” anual printr-un flăcău pe nume Lazăr. Drept mulțumire pentru această prezentare fetele sînt răsplătite cu daruri: ouă crude nevopsite, făină, fructe uscate, bomboane și bani mărunți.

[în sus]Personalități

Gheorghe Marin - scriitor

Maria Sarabaș - interpretă de muzică populară