11 iunie 2023, 02:48 views 19689

Lucăşeuca, raionul Orhei

Statut:
Sat
Prima atestare:
1576
Populația:
1956 locuitori

Lucăşeuca este un sat din cadrul comunei Selişte, raionul Orhei. Satul are o suprafaţă de circa 1.61 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 5.34 km. Localitatea se află la distanța de 9 km de oraşul Orhei şi la 49 km de Chișinău. Satul Lucășeuca a fost menționat documentar în anul 1576.

[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1956 de oameni, dintre care 49.95% - bărbaţi și 50.05% - femei. Structura etnică a populaţiei: 99.44% - moldoveni, 0.15% - ucraineni, 0.20% - ruşi, 0.05% - găgăuzi, 0.15% - alte etnii.

[în sus]Istoria localitații

Satul Lucășeuca a fost menționat documentar în anul 1576, cînd este confirmată stăpînirea logofătului Golăi asupra satului.

[în sus]Monumente istorice

La distanța de 2,0 km spre sud-vest de satul Lucășeuca, pe panta din dreapta a rîului Vatici au fost descoperite monumente arheologice din diferite epoci. Cimitirul în care se incinerau decedații și așezarea găsite aici (sec II î.Hr – sec. II d.Hr.) au dat denumirea culturii Poenești–Lucășeuca. Aici au fost descoperite o așezare medievală timpurie din sec.VIII-XIV, cu o cetățuie din pămînt din sec.X-XII. Cetățuia are o formă ovală, cu diametrul incintei de 80 x 60 m. Este întărită cu un val de pămînt circular și un șanț de apărare. În anii '50, sec.XX valul de pămînt avea înălțimea 1,0-2,5 m și lățimea de 5-8 m, iar șanțul - adîncimea de 1,5-2,0 m și lățimea de 10-15 m. În aceeași perioadă cea mai mare parte a cetățuiei era înțelenită doar dinspre est valul și șantul erau nivelate de arătură pe o porțiune de 20-25 m. În anii 70-80 ai sec. XX fortificațiile au fost putemic deteriorate de lucrările agricole, în special de plantarea pe cetate a viței de vie.

La distanța de 1,0 km spre vest de satul Lucășeuca în locul Pecina pe malurile de est (Lucășeuca I) și de vest (Lucășeuca II) ale unui părău, afluent de dreapta al rîului Vatici, la circa 0,30 km spre sud de la șoseaua Orhei-Călărași a fost depistată o asezare medievală timpurie din sec. X-XII și prima jumătate a sec. XIV. A fost descoperită ceramică medievală timpurie lucrată la roata olarului și ceramica "galbenă-roșietică" a Hoardei de Aur din sec. XIV.

Comentarii

 (0)
Aici puteţi lăsa comentariul/opinia proprie cu privire la noutatea prezentată pe pagină.
Atenţie! Doar utilizatorii înregistraţi pot comenta, autentificaţi-vă, vă rugăm.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitalei exită în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1848
Populația:
1335 locuitori

Gaşpar este un sat şi comună din raionul Edineţ. Gaşpar este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul este situat la o distanţă de 25 km de oraşul Edineţ şi la 200 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1335 de oameni. Satul Gaşpar este menţionat documentar în anul 1848 cu numele de Fîntîna Nouă, iar din 1930 apare sub numele de Gaşpar.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.