Comisia pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale ale Parlamentului de la București  inainte de a vota " introducerea unui amendament prin care se stabilește identitatea terminologică și etnică între termenul „român” și diversele forme sub care acesta apare în diferite zone locuite de aceștia: „armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fârşeroţi, herţeni, istroromâni, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-romani, moldoveni, moldovlahi, rămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, mecedo-armânji, precum și toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus”

 

    Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte State  semnatare

ale prezentei Convenţii-cadru,

    considerînd că  scopul Consiliului Europei îl constituie  realizarea

unei  unităţi  mai strînse între membrii săi în vederea salvgardării  şi

promovării  idealurilor şi principiilor, care reprezintă patrimoniul lor

comun,

    considerînd  că  unul  dintre  mijloacele  pentru  atingerea acestui

obiectiv constă în salvgardarea  şi dezvoltarea drepturilor omului  şi a

libertăţilor fundamentale,

    dorind să dea urmare Declaraţiei  şefilor de state şi de  guverne ai

statelor  membre  ale  Consiliului  Europei,  adoptată  la  Viena,  la 9

octombrie 1993,

    fiind  hotărîte  ca  pe  teritoriile  lor  respective  să  protejeze

existenţa minorităţilor naţionale,

    considerînd că bulversările istoriei europene au arătat că protecţia

minorităţilor naţionale este esenţială pentru stabilitatea,  securitatea

democratică şi pacea Continentului,

    considerînd că  o societate  pluralistă şi  cu adevărat  democratică

trebuie nu numai să respecte identitatea etnică, culturală,  lingvistică

şi religioasă a fiecărei persoane aparţinînd unei minorităţi  naţionale,

dar  şi,  deopotrivă,  să  creeze  condiţii  corespunzătoare, care să le

permită să îşi exprime, păstreze şi dezvolte această identitate,

    considerînd că realizarea  unui climat de  toleranţă şi dialog  este

necesară pentru a permite diversităţii culturale să reprezinte o  sursă,

dar şi un factor, nu de divizare, ci de îmbogăţire a fiecărei societăţi,

    considerînd  că  realizarea  unei  Europe  tolerante  şi prospere nu

depinde  numai  de  cooperarea  dintre  state, ci necesită şi cooperarea

transfrontalieră între  autorităţi locale  şi regionale,  cu respectarea

Constituţiei şi a integrităţii teritoriale a fiecărui stat,

    ţinînd seama  de Convenţia  pentru apărarea drepturilor omului  şi a

libertăţilor fundamentale şi de Protocoalele sale,

    ţinînd  seama   de  angajamentele  privind  protecţia  minorităţilor

naţionale  conţinute  în  convenţiile  şi declaraţiile Naţiunilor Unite,

precum şi în documentele  Conferinţei pentru Securitate şi  Cooperare în

Europa, în special cel de la Copenhaga, din 29 iunie 1990;

    fiind hotărîte să definească principiile care trebuie respectate  şi

obligaţiile care decurg din acestea pentru a asigura, în statele  membre

şi  celelalte  state  care  pot  deveni  părţi  la prezentul instrument,

protecţia  efectivă   a  minorităţilor   naţionale  şi   a   drepturilor

persoanelor  aparţinînd  acestora,  în  cadrul  statului  de  drept,  cu

respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale,

    fiind hotărîte să aplice principiile enunţate în prezenta Convenţie-

cadru   prin   legislaţia    naţională   şi   politici    guvernamentale

corespunzătoare,

    au convenit asupra celor ce urmează:

 

                               TITLUL I

 

                              Articolul l

    Protecţia minorităţilor naţionale  şi a drepturilor  şi libertăţilor

persoanelor  aparţinînd  acestora  face  parte  integrantă din protecţia

internaţională a drepturilor omului şi, ca atare, constituie domeniu  de

cooperare internaţională.

 

                              Articolul 2

    Dispoziţiile  prezentei  Convenţii-cadru  vor  fi  aplicate cu bună-

credinţă, îritr-un  spirit de  înţelegere, toleranţă  şi cu  respectarea

principiilor  bunei  vecinătăţi,  relaţiilor  prieteneşti  şi cooperării

între state.

 

                              Articolul 3

    1) Orice persoană aparţinînd  unei minorităţi naţionale are  dreptul

să  aleagă  liber  dacă  să  fie  tratată  sau  nu  ca  atare şi nici un

dezavantaj nu poate rezulta dintr-o asemenea alegere ori din  exerciţiul

drepturilor legate de aceasta.

    2) Persoanele   aparţinînd  minorităţilor  naţionale  pot   exercita

drepturile  şi  libertăţile,  ce  decurg  din  principiile  enunţate  în

prezenta Convenţie-cadru, individual sau în comun cu alţii.

 

                               TITLUL II

 

                              Articolul 4

    1) Părţile  se angajează  să garanteze  fiecărei persoane aparţinînd

unei  minorităţi  naţionale  dreptul  la  egalitate  în faţa legii şi la

egala protecţie a legii. În această privinţă, orice discriminare  bazată

pe apartenenţa la o minoritate naţională este interzisă.

    2) Părţile se angajează să adopte, dacă este cazul, măsuri  adecvate

pentru  a  promova,  în  toate  domeniile  vieţii  economice,   sociale,

politice şi culturale, egalitatea  deplină şi efectivă intre  persoanele

aparţinînd  unei  minorităţi  naţionale  şi cele aparţinînd majorităţii.

Ele  vor  ţine  seama  în  mod  corespunzător,  în  această privinţă, de

condiţiile   specifice   în   care   se   află   persoanele   aparţinînd

minorităţilor naţionale.

    3) Măsurile  adoptate în  conformitate cu  paragraful 2)  nu vor  fi

considerate acte de discriminare.

 

                              Articolul 5

    1) Părţile  se  angajează  să  promoveze  condiţiile  de  natură  să

permită persoanelor  aparţinînd minorităţilor  naţionale să  îşi menţină

şi dezvolte cultura, precum şi să îşi păstreze elementele esenţiale  ale

identităţii  lor,  respectiv  religia,  limba, tradiţiile şi patrimoniul

lor cultural.

    2) Fără a se aduce atingere măsurilor luate în cadrul politicii  lor

generale de integrare,  Părţile se vor  abţine de la  orice politică ori

practică   avînd   drept   scop   asimilarea   persoanelor    aparţinînd

minorităţilor  naţionale  împotriva  voinţei  acestora  şi  vor  proteja

aceste  persoane  impotriva   oricărei  acţiuni  vizînd   o  astfel   de

asimilare.

 

                              Articolul 6

    1) Părţile  vor   încuraja  spiritul  de   toleranţă   şi   dialogul

intercultural şi vor lua măsuri eficiente pentru promovarea  respectului

reciproc,  înţelegerii  şi  cooperării  dintre  toate  persoanele   care

trăiesc pe teritoriul lor, indiferent de identitatea etnică,  culturală,

lingvistică  ori   religioasă  a   acestora,  îndeosebi   în   domeniile

educaţiei, culturii şi al mijloacelor de informare.

    2) Părţile  se  angajează  să  ia  măsuri  corespunzătoare  pentru a

proteja  persoanele  care  ar  putea  fi  victime  ale ameninţărilor sau

actelor  de discriminare, ostilitate sau violenţă, datorită  identităţii

lor etnice, culturale, lingvistice sau religioase.

 

                              Articolul 7

    Părţile  vor  asigura  respectarea  drepturilor  fiecărei   persoane

aparţinînd unei minorităţi naţionale la libertatea de întrunire  paşnică

şi la libertatea de asociere, la libertatea de expresie şi la libertatea

de gîndire, conştiinţă şi religie.

 

                              Articolul 8

    Părţile  se  angajează  să  recunoască  fiecărei persoane aparţinînd

unei  minorităţi  naţionale  dreptul  de  a  îşi  manifesta  religia sau

credinţa  sa  şi  dreptul  de  a  înfiinţa  instituţii,  organizaţii  şi

asociaţii religioase.

 

                              Articolul 9

    1) Părţile  se  angajează  să  recunoască  faptul   că  dreptul   la

libertatea de  expresie a  fiecărei persoane  aparţinînd unei minorităţi

naţionale  include  libertatea  de  opinie  şi  libertatea de a primi şi

comunica informaţii  sau idei  în limba  minoritară, fără  ingerinţe ale

autorităţilor publice  şi independent  de frontiere.  Părţile vor veghea

ca, în  cadrul sistemelor  lor legislative,  persoanele aparţinînd  unei

minorităţi naţionale să nu fie discriminate în accesul la mijloacele  de

informare.

    2) Paragraful  1)  nu  împiedică  Părţile  să utilizeze un regim  de

autorizare, nediscriminatoriu  şi  fondat pe criterii  obiective, pentru

societăţile de radio sonor, televiziune şi cinema.

    3) Părţile nu vor crea obstacole în calea înfiinţării şi  utilizării

mijloacelor  de   informare  scrisă   de  către   persoanele  aparţinînd

minorităţilor naţionale. În cadrul legal organizat pentru radioul  sonor

şi  televiziune,  ele  vor  veghea  ca,  în măsura posibilului şi ţinînd

seama   de   prevederile   paragrafului   1),   persoanelor   aparţinînd

minorităţilor   naţionale   să   le   fie   acordată   posibilitatea  de

a-şi crea şi utiliza propriile mijloace de informare.

    4) În cadrul sistemului  legislaţiei lor, Părţile vor  adopta măsuri

adecvate   pentru   facilitarea    accesului   persoanelor    aparţinînd

minorităţilor naţionale  la mijloacele  de informare,  pentru promovarea

toleranţei şi pentru a permite pluralismul cultural.

 

                             Articolul 10

    1) Părţile se angajează  să recunoască oricărei persoane  aparţinînd

unei minorităţi naţionale  dreptul de a  folosi liber şi  fără ingerinţă

limba sa minoritară, în privat şi în public, oral şi în scris.

    2) În  ariile  locuite  tradiţional  sau  în  număr  substanţial  de

persoane  aparţinînd  minorităţilor  naţionale,  dacă  aceste   persoane

solicită acest lucru şi acolo unde această cerere corespunde unei  nevoi

reale,  Părţile  se  vor  strădui  să  asigure,  în  măsura posibilului,

condiţii  care  să  permită  folosirea  limbii minoritare în raporturile

dintre aceste persoane şi autorităţile administrative.

    3) Părţile  se  angajează  să  garanteze  dreptul oricărei  persoane

aparţinînd   unei   minorităţi   naţionale   de   a   fi   informată  cu

promptitudine, într-o limbă pe care  o înţelege, cu privire la  motivele

arestării sale, la  natura şi cauza  acuzaţiei aduse împotriva  sa şi să

se apere în  această limbă, dacă  este necesar, cu  asistenţa gratuită a

unui interpret.

 

                             Articolul 11

    1) Părţile se angajează  să recunoască oricărei persoane  aparţinînd

unei  minorităţi  naţionale  dreptul  de  a  folosi  numele şi prenumele

(patronimul)  sale   în  limba   minoritară,  precum   şi  dreptul    la

recunoaşterea  oficială  a  acestora,  în  conformitate  cu modalităţile

prevăzute în sistemul lor legal.

    2) Părţile se angajează  să recunoască oricărei persoane  apaiţinînd

unei minorităţi  naţionale dreptul  de a  expune în  limba sa minoritară

însemne,  inscripţii  şi  alte  informaţii  cu caracter privat, vizibile

pentru public.

    3) În ariile locuite în  mod tradiţional de un număr  substanţial de

persoane  aparţinînd  unei  minorităţi  naţionale  Părţile  vor   depune

eforturi, în  cadrul sistemului  lor legal,  inclusiv, atunci  cînd este

cazul, în cadrul  acordurilor încheiate cu  alte state, şi  ţinînd seama

de  condiţiile  lor  specifice,  pentru  expunerea  denumirilor   locale

tradiţionale, a denumirilor străzilor  şi a altor indicaţii  topografice

destinate   publicului,   deopotrivă   în   limba   minoritară,    acolo

unde există o cerere suficientă pentru astfel de indicaţii.

 

                             Articolul 12

    1) Părţile, dacă este necesar, vor lua măsuri în domeniul  educaţiei

şi  al  cercetării  pentru  a  încuraja  cunoaşterea culturii, istoriei,

limbii şi  religiei atît  ale minorităţilor  lor naţionale,  cît şi  ale

majorităţii.

    2) În acest context, Părţile vor asigura, între altele, posibilităţi

corespunzătoare pentru  pregătirea profesorilor,  accesul la  manuale şi

vor  facilita  contactele  dintre  elevi  şi  profesori  ai  diferitelor

comunităţi.

    3) Părţile  se  angajează  să  promoveze  şanse  egale  de  acces la

educaţia de toate nivelurile pentru persoanele aparţinînd  minorităţilor

naţionale.

 

                             Articolul 13

    1) În  cadrul  sistemului  lor  educaţional, Părţile  vor recunoaşte

dreptul persoanelor aparţinînd unei  minorităţi naţionale de a  înfiinţa

şi administra propriile instituţii private de educaţie şi formare.

    2) Exerciţiul acestui drept, nu implică nici o obligaţie  financiară

pentru Părţi.

 

                             Articolul 14

    1) Părţile  se  angajează  să  recunoască dreptul oricărei  persoane

aparţinînd unei minorităţi naţionale de a învăţa limba sa minoritară.

    2) În  ariile  locuite  tradiţional  sau  în  număr  substanţial  de

persoane  aparţinînd  minorităţilor  naţionale,  dacă  există  o  cerere

suficientă,  Părţile  vor  depune  eforturi  pentru a asigura, în măsura

posibilului  şi  în  cadrul  sistemului  lor  educaţional, ca persoanele

aparţinînd   acestor   minorităţi   să   beneficieze   de   posibilităţi

corespunzătoare de  învăţare a  limbii lor  minoritare ori  de a primi o

educaţie în această limbă.

    3) Paragraful 2)  al acestui articol  se va aplica  fără a se  aduce

atingere învăţării limbii oficiale ori predării în această limbă.

 

                             Articolul 15

    Părţile vor crea condiţiile necesare pentru participarea efectivă  a

persoanelor  aparţinînd  minorităţilor  naţionale  la  viaţa  culturală,

socială şi economică şi la treburile publice, în special acelea care  le

privesc direct.

 

                             Articolul 16

    Părţile  se  vor  abţine  să  ia măsuri care, modificînd proporţiile

populaţiei  din  arii  locuite  de  persoane  aparţinînd   minorităţilor

naţionale,  sunt  îndreptate   împotriva  drepturilor  şi   libertăţilor

decurgînd din principiile înscrise în prezenta Convenţie-cadru.

 

                             Articolul 17

    1) Părţile se angajează  să nu aducă atingere  dreptului persoanelor

aparţinînd  minorităţilor  naţionale  de  a  stabili şi menţine contacte

libere şi paşnice peste frontiere cu persoane care se află în mod  legal

în  alte  state,  îndeosebi  cu  acelea  cu care au în comun identitatea

etnică, culturală, lingvistică sau religioasă, ori patrimoniul cultural.

    2) Părţile se angajează  să nu aducă atingere  dreptului persoanelor

aparţinînd  minorităţilor  naţionale  de  a  participa  la  activităţile

organizaţiilor  neguvernamentale,  atît  la   nivel  naţional,  cît   şi

internaţional.

 

                             Articolul 18

    1) Părţile vor depune eforturi pentru a încheia, dacă este  necesar,

acorduri  bilaterale  şi  multilaterale  cu  alte  state,  îndeosebi  cu

statele  vecine,  pentru  a  asigura  protecţia  persoanelor  aparţinînd

minorităţilor naţionale respective.

    2) Dacă  este  cazul,  Părţile  vor  lua  măsuri pentru  încurajarea

cooperării transfrontaliere.

 

                             Articolul 19

    Părţile se angajează să  respecte şi să aplice  principiile înscrise

în  prezenta  Convenţie-cadru,  aducîndu-le,  dacă  este necesar,  numai

acele  limitări,  restricţii   şi  derogări  care   sunt  prevăzute   în

instrumentele juridice  internaţionale, în  special în  Convenţia pentru

apărarea drepturilor  omului şi  a libertăţilor  fundamentale, în măsura

în  care  acestea  sunt  relevante  pentru  drepturile  şi   libertăţile

decurgînd din principiile menţionate.

 

                              TITLUL III

 

                             Articolul 20

    În exercitarea drepturilor şi libertăţilor decurgînd din principiile

înscrise  în  prezenta  Convenţie-cadru,  orice persoană aparţinînd unei

minorităţi  naţionale  va  respecta  legislaţia  naţională şi drepturile

celorlalţi, în special ale persoanelor aparţinînd majorităţii sau  altor

minorităţi naţionale.

 

                             Articolul 21

    Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie-cadru nu va fi interpretată

ca implicînd vreun drept de a întreprinde vreo activitate ori vreun  act

contrar  principiilor  fundamentale  ale  dreptului  internaţional,   în

special  celor  ale  egalităţii  suverane,  integrităţii  teritoriale şi

independenţei politice a statelor.

 

                             Articolul 22

    Nici  o   dispoziţie  din   prezenta   Convenţie-cadru   nu   va  fi

interpretată  ca  limitînd sau  aducînd atingere  drepturilor omului  şi

libertăţilor fundamentale,  care pot  fi recunoscute  în conformitate cu

legile oricărei Părţi Contractante sau cu orice altă convenţie, la  care

respectiva Parte Contractantă este parte.

 

                             Articolul 23

    Drepturile  şi  libertăţile  decurgînd  din  principiile înscrise în

prezenta Convenţie-cadru, în măsura în care   acestea fac obiectul  unei

prevederi  corespondente  din  Convenţia  pentru  apărarea   drepturilor

omului şi  a libertăţilor  fundamentale sau  din Protocoalele adiţionale

ale  acesteia,   vor  fi   înţelese  în   conformitate  cu   aceste  din

urmă prevederi.

 

                               TITLUL IV

 

                             Articolul 24

    1) Comitetul Miniştrilor al  Consiliului Europei este însărcinat  să

vegheze  la  aplicarea  prezentei   Convenţii-cadru  de  către   Părţile

Contractante.

    2) Părţile,  care  nu  sunt  membre  ale  Consiliului  Europei,  vor

participa la mecanismul de supraveghere a punerii în aplicare,  potrivit

unor modalităţi care urmează a fi determinate.

 

                             Articolul 25

    1) Într-un  interval  de  un  an  de  la data intrării în vigoare  a

prezentei Convenţii-cadru cu  privire Ia respectiva  Parte Contractantă,

aceasta  va  transmite  Secretarului  General  al  Consiliului   Europei

informaţii  complete  asupra  măsurilor  legislative  şi de altă natură,

adoptate întru aplicarea angajamentelor enunţate în prezenta  Convenţie-

cadru.

    2) Ulterior,  fiecare Parte  Contractantă va  transmite Secretarului

General,  periodic  şi  oricînd  Comitetul  Miniştrilor  solicită, orice

informaţii   suplimentare,   relevante   pentru   aplicarea    prezentei

Convenţii-cadru.

    3) Secretarul    General   va   înainta   Comitetului    Miniştrilor

informaţiile  transmise  în  conformitate  cu  prevederile   prezentului

articol.

 

                             Articolul 26

    1) În  evaluarea  adecvării  măsurilor  adoptate  de  Părţi   pentru

punerea  în  aplicare  a  principiilor  enunţate în prezenta  Convenţie-

cadru,  Comitetul Miniştrilor va  fi asistat de un  Comitet consultativ,

ai cărui membri vor  avea experienţă recunoscută în  domeniul protecţiei

minorităţilor naţionale.

    2) Compunerea Comitetului consultativ  şi procedura acestuia vor  fi

fixate de către Comitetul  Miniştrilor  într-un interval de un an de  la

data intrării în vigoare a prezentei Convenţii-cadru.

 

                               TITLUL V

 

                             Articolul 27

    Prezenta  Convenţie-cadru  va  fi  deschisă  spre  semnare  statelor

membre ale Consiliului Europei.  Pînă la data intrării sale în  vigoare,

ea va fi, de asemenea,  deschisă spre semnare oricărui alt  stat invitat

în acest sens  de Comitetul Miniştrilor.   Ea va fi  supusă ratificării,

acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare  sau

aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.

 

                             Articolul 28

    1) Prezenta Convenţie-cadru va intra în vigoare în prima zi a  lunii

care urmează expirării  unei perioade de  trei luni de  la data la  care

douăsprezece state membre  ale Consiliului Europei  îşi vor fi  exprimat

consimţămîntul de a fi legate de Convenţia-cadru, conform  dispoziţiilor

articolului 27.

    2) Pentru   oricare  stat   membru  care   îşi   exprimă    ulterior

consimţămîntul de  a fi  legat de  Convenţia-cadru, aceasta  va intra în

vigoare în  prima zi  a lunii  care urmează  expirării unei  perioade de

trei luni de la  data depunerii instrumentului de  ratificare, acceptare

sau aprobare.

 

                              Articolul 29

    1) După  intrarea  în  vigoare  a prezentei Convenţii-cadru şi  după

consultarea statelor contractante, Comitetul Miniştrilor al  Consiliului

Europei va putea invita să  adere la Convenţie, priritr-o decizie  luată

cu majoritatea  prevăzută de  articolul 20  d) din  Statutul Consiliului

Europei, orice state, care nu sunt membre ale Consiliului Europei  care,

fiind invitate să  semneze conform dispoziţiilor  articolului 27, nu  au

făcut-o încă, sau orice alt stat care nu este membru.

    2) Pentru  orice  stat  care  aderă,  Convenţia-cadru  va  intra  în

vigoare în  prima zi  a lunii  care urmează  expirării unei  perioade de

trei luni de la data  depunerii instrumentului de aderare la  Secretarul

General al Consiliului Europei.

 

                             Articolul 30

    1) Orice  stat  poate,  în  momentul  semnării  sau   al   depunerii

instrumentului său  de ratificare,  acceptare, aprobare  sau aderare, să

specifice  teritoriul  sau  teritoriile,  pentru  care  acesta   asigură

relaţiile internaţionale, căruia sau cărora i se va sau li se va  aplica

prezenta Convenţie-cadru.

    2) Orice stat poate, la oricare dată ulterioară, printr-o declaraţie

adresată  Secretarului  General  al  Consiliului  Europei,  să   extindă

aplicarea prezentei Convenţii-cadru la oricare alt teritoriu  specificat

în declaraţie. Cu privire  la acest teritoriu, Convenţia-cadru  va intra

în vigoare în prima zi a  lunii care urmează expirării unei perioade  de

trei luni de la data primirii declaraţiei de către Secretarul General.

    3) Orice  declaraţie  făcută  în  virtutea  celor   două   paragrafe

precedente  va  putea  fi  retrasă,  în  ce  priveşte  oricare teritoriu

specificat  printr-o  astfel  de  declaraţie,  prin  notificare adresată

Secretarului General. Retragerea  devine efectivă în  prima  zi a  lunii

care  urmează  expirării  unei  perioade   de  trei  luni  de  la   data

primirii notificării de către Secretarul General.

 

                             Articolul 31

    1) Orice  Parte  poate,  în   orice  moment,  să  denunţe   prezenta

Convenţie-cadru, printr-o  notificare adresată  Secretarului General  al

Consiliului Europei.

    2) Denunţarea  devine efectivă  în prima  zi a  lunii, care  urmează

expirării unei perioade de şase luni de la data primirii notificării  de

către Secretarul General.

 

                             Articolul 32

    Secretarul  General  al  Consiliului  Europei  va  notifica statelor

membre  ale  Consiliului,  celorlalte  state  semnatare şi oricărui stat

care a aderat la prezenta Convenţie-cadru:

    a) orice semnare;

    b) depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare,  aprobare

sau aderare;

    c) orice dată  de intrare în  vigoare a  prezentei  Convenţii-cadru,

în conformitate cu articolele 28, 29 şi 30;

    d) orice  alt  act,  notificare  sau  comunicare legate  de prezenta

Convenţie-cadru.

 

    Drept pentru care, subsemnaţii, avînd depline puteri în acest  sens,

au semnat prezenta Convenţie-cadru.

 

    Încheiată la Strasbourg,  la 1 februarie  1995, în limbile  franceză

şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur  exemplar,

care va fi  depus în arhivele  Consiliului Europei.   Secretarul General

al  Consiliului  Europei  va  transmite  o  copie  certificată fiecăruia

dintre statele membre ale  Consiliului Europei şi fiecărui  stat invitat

"Comisia pentru Comunitățile de Români din Afara Granițelor Țării și Comisia pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale ale Parlamentului de la București au dezbătut, în ședința comună, proiectul de lege inițiat de senatorul diasporei Viorel Badea. 

Prin aceasta solicită introducerea unui amendament prin care se stabilește identitatea terminologică și etnică între termenul „român” și diversele forme sub care acesta apare în diferite zone locuite de aceștia: „armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fârşeroţi, herţeni, istroromâni, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-romani, moldoveni, moldovlahi, rămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, mecedo-armânji, precum și toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus”. „Dezbaterea a fost destul de aprinsă, votul a fost favorabil propunerii, cu o singură excepție: Remus Cernea (USL)”, susține autorul proiectului, senatorul Badea."  Timpul.md (V.B.)

CalinRomania


#2142


Colonizarea Basarabiei :


Aici am multe intrebari la care nimeni nu me-o raspuns...rusia luase de la turci nu numai parte dintre prut si nistru a Moldovei,de ce se-a lasat doar aceasta parte...nu inteleg Tara Moldovei de ce a tacut ...sint niste lucruri stranii,ca nici pe atunci nu se facea totul din topor,am vrut am luat,trebue sa fie acordul mai multor tari si care era intelegerea...
Socot ca intrebarea trebue studieata cu adevarat si profund....

1-Situația demografică la momentul anexării
2-Premisele colonizării
3-Colonizarea


Iarasi trebue de studieat amanuntit,macar ca-i mai putin important azi...se poate de aflat cum a fost in realitate,eu cred ca in articole sint redate informatii incomplete,s'au selectate...perioada razboiului ruso-turc este foarte putin cunoscuta si cred ca necesita o studiere mai ampla si mai adinca...perioada data ascunde multe surprize :))) ...

Bulgari și Găgăuzi
Germani
Ucraineni/Maloruși
Ruși/Velicoruși
Elvețieni

Imi este straniu ca pina la venirea rusilor estea traeau unde traeau,iar dupa repede s'au asezat cu traiul in Moldova...,pe urma de ce rusiii sa nu aduca doar rusi?
...sint niste intrebari simple si logic fondate...nu pre inteleg atunci de unde s'au luat evrei si in Ias?...Antonesc a omorit din eii,ca ave de unde...am citi o carte ca gagauzii erau prin moldova inca pe timpul lui Stefan cel Mare...este dozta informatia si nu se poate de creat un tablou obiectiv...propaganda din toate partilor si a rusilor(rusiei),si a rominilor(rominiei)...ucrainenii tot se socot mari si tari,insa nici odata n-au existat de sine statator...cu germanii cu totul e o gluma :)))))))) ei parca ca popor au disparut demult ,poate gresesc...

#2147   Draga sus.......sunt absolut de acord cu tine ca intodeauna trebuie sa existe respect reciproc....toleranta.....
  Cand spun "noi" si "voi" o spun in sensul ca suntem doua "tabere" una care doreste binele poporului strabun prin Unirea cu Romania si cealalta care considera ca acest bine al poporului strabun de pe aceste meleaguri se poate atinge prin pastrarea independentei de stat a R.Moldova. Si daca este atent, in acesta "definitie" "noi" si "voi" nu inseamna cei de pe o parte sau alta a Prutului. Pentru ca in tabara Unionistilor-acel "noi" intra si multi cetateni ai R.Moldova.
  Ma uitam adineauri pe you tube . com la un protest sau anti protest Unionist -sincer nu am inteles prea bine. Ceea ce m-a frapat mult si nu este doar in acest filmulet, este ca cei care protestau impotriva Unionistilor vorbeau limba......rusa ! mai mult,agitau in aer multe steaguri comuniste , ba la un moment dat am vazut ca fluturau steagul Transnistriei !!! Ori al Moldovei ocupate de sovietici. De aici, draga sus imi vine automat in minte ca cei care sunt impotriva Unirii R.Moldova cu Romania sunt de fapt si de drept rusii care nu doar ca nu respecta limba de stat a R.Moldova dar mai si flutura steaguri -simboluri ale unei perioade istorice in care poporul autohton a avut mult de suferit.
  Ceea ce nu inteleg deloc este de ce protestatarii antiunire nu vorbesc macar in limba de stat ??? Sa se vada ca si ei sunt oameni de-ai locului ??? In afara de "Moldova!-Moldova!"-strigare care de altfel imi este si mie draga , mai spuneau si "Romanii-fascistii! " :)))))  Dar ei  fluturau steagurile comuniste !!! :))))
   Astfel , in Romania -pentru un roman mai "infierbantat" -automat toti cei care nu doresc Unirea cu Romania sunt automat rusi-"spalati pe creier" de rusi,etc,etc.
   Aaa! Era sa uit adresa filmuletului:
            http://www.youtube.com/watch?v=Ezy3ffBGS6k

#2145 Draga sus......sunt absolut de acord cu tine in privinta faptului ca trebuie sa ne cunoastem mai bine.......Pot sa te asigur si eu ca sentimentele cetatenilor romani fata de moldovenii din R.Moldova sunt cat se poate de sincere in sens pozitiv........Este foarte adevarat ca multi cetateni romani au fost socati sa stie de voi ca sunteti frati cu noi dar ca utilizati des limba rusa sau ca multi dintre voi nu inteleg sau nu vor sa vada logica Unirii. Din pacate multi cetateni romani nu au inteles ca ati venit dupa atatia si atatia ani de dominare ruseasca si de faptul ca ati vrut sau nu, a trebuit sa studiati scoala sovietica, in cadrul careia tot ce era legat de romani era distorsionat in sens negativ......
  Respectul fata de minoritatile etnice sunt si in Romania-asa cum am explicat mai devreme................Insa respectul trebuie sa vina din ambele sensuri........implicand in special respectul pentru utilizarea limbii strabune, la ea acasa.........Asa cum romanii/moldovenii care stau la Moscova vorbesc cu rusii in limba rusa, asa si rusii din R.Moldova trebuie sa vorbeasca in limba oficiala a statului in public cu etnici romani/moldoveni........

#2143
Perioada stalinistă: deportările și persecuțiile

Înainte și după al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a deportat un număr foarte mare de persoane din Basarabia și Bucovina la muncă forțată, unde mulți dintre ei au murit sau au fost executați. Deportate erau persoanele care fuseseră declarate inamici ai clasei muncitoare de politica stalinistă. Erau incluse persoane care fuseseră polițiști, soldați, clerici, proprietari de terenuri (atât nobili cât și țărani împroprietăriți), membri ai partidelor politice istorice și toți cei ce-și exprimaseră dezacordul față de regim (o mare parte din populație și majoritatea populației educate), stâlpii culturii românești. În plus populația de etnie română a fost mutată de la regiunile de graniță. (Vezi și Transferuri de populație în Uniunea Sovietică și Colonizările forțate în Uniunea Sovietică). Trebuie sa mentionam, ca au fost deportati nu doar persoane de etnie romana, ci toti care au putut sa impune invaziei sovietice. Un exemplu este s. Brătușeni unde majoritatea etnica sunt ucranieni. Majoritatea celor deportati nu s-au mai intors niciodata la casele lor.

Potrivit cercetărilor istoricului rus Nikolai Teodorovici Bugai, de la Universitatea din Moscova, care în anii 1992-1993 a avut acces la arhiva NKVD-MVD-KGB și la corespondența între Stalin și miniștrii săi, îndeobște Kruglov[2], între iulie 1940 și decembrie 1953, un număr de 332.500 de persoane au fost deportate din teritoriul anexat de URSS în 1940: români, ruși albi (antibolșevici), refugiați care fugiseră din URSS, minorități religioase, dintre care 47.000 mai erau incă în viață, în locurile de deportare, în 1954. Aceasta reprezintă o medie de 90 de persoane pe zi sau 2700 pe lună, dar practic deportările se efectuau în valuri, în funcție de disponibilitatea materialului feroviar și rutier.

Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii :

• Între iunie 1940 și iunie 1941, 300.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din care 57.000 au murit[3];
• Între martie 1944 și mai 1945, 390.000 de de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din care 51.000 au murit[4];
• Între mai 1945 și decembrie 1953, 1.654.000 de de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag și pe drum)[5].

În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise. Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamna aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.

Potrivit cercetărilor istoricului american Charles King[6], diferența dintre populația teritoriului anexat la recensămintele din 1938 (românesc) și 1959 (sovietic), ținând cont de cei 280.000 de evrei deportați și uciși în perioada iulie 1941- martie 1944 și de intensa colonizare sovietică după august 1944, arată că deficitul demografic a fost compensat prin colonizare, dar, simultan, că populația băștinașă românească/moldovenească s-a menținut la fața locului în proporție de 59% (pentru tot teritoriul anexat, dar fără Transnistria) față de proporția de 74% înainte de război. Procentul de 15% din o medie de trei milioane de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane. Mulți locuitori români, ruși albi sau refugiați anticomuniști din Basarabia care nu au reușit să fugă în România când URSS a preluat controlul asupra acestui teritoriu, au fost capturate de către forțele NKVD sovietice; un procent ridicat din aceștia au fost împușcați sau deportați[7].

Autoritățile sovietice au vizat mai multe grupuri socio-economice, datorită situației lor economice, politice, sau datorită legăturilor cu fostul regim românesc. Ei au fost deportați în Siberia și în nordul RSS Kazahă; unii dintre aceștia au fost închiși sau executați. În conformitate cu Raportul Tismăneanu, în 1940-1941 pe timp de pace, 86.604 persoane au fost arestate și deportate, în timp ce istoricii ruși au prezentat un număr estimativ de 90.000 pentru aceeași perioadă. NKVD s-a concentrat asupra grupărilor socotite anti-sovietice, dintre care majoritatea au fost cele mai active între 1944 și 1952.

O campanie de eradicare a așa-zișilor chiaburi a fost orientată contra familiilor țăranilor proprietari din Moldova, care au fost deportați în Siberia și Kazahstan. De exemplu, în două zile, 6 iulie și 7 iulie 1949, 11.342 de familii din Republica Moldova au fost deportate prin ordin al ministrului de stat și de securitate I. L. Mordoveț în conformitate cu un plan numit „Operatiunea Sud”.[8]

Alte campanii de deportare au afectat: etnicii germani (al căror număr a scăzut de la peste 140.000 în 1938 la 4.000 în 1959, datorită migrației voluntare din timpul războiului și prin relocări forțate în calitate de colaboratori după război) și minoritățile religioase (700 de familii, mai ales adepți ai cultului Martorii lui Iehova au fost deportate în Siberia, în aprilie 1951 în cadrul planului numit „Operațiunea Nord”.[8]

#2141 Draga sus , legat de acest aspect , am sa copiez un articol de pe Wikipedia si sunt curios sa iti aflu parerea...........
  Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Colonizarea_Basarabiei
...........................................................................................................................
 
  

Colonizarea Basarabiei a fost un proces imigrațional care a avut loc în Gubernia Basarabia, devenită parte componentă a Imperiului Rus de-a lungul anilor 1812-1917 și care a avut efecte de lungă durată asupra populației și structurii etnice a teritoriului.

Stăpânirea rusească de 105 ani, începând cu 1812 în partea estică a Moldovei medievale, a dus ca urmare a politicii de imigrare din guberniile și țările vecine, la schimbări majore în structura per etnii a Basarabiei. Teritorial, imigrația nu a fost uniformă, astfel în ținuturi de nord și de sud ale Basarabiei (de exemplu, Hotin și Akkerman), imigrarea a condus la un număr mai mare de ucraineni față de autohtonii (români) moldoveni, în timp ce în zonele rurale din centru ale guberniei au rămas majoritari (românii) moldovenii[1].

• 1 Context
  • 1.1 Anexarea
    • 1.1.1 Situația demografică la momentul anexării
  • 1.2 Premisele colonizării
• 2 Colonizarea
  • 2.1 Bulgari și Găgăuzi
  • 2.2 Germani
  • 2.3 Ucraineni/Maloruși
  • 2.4 Ruși/Velicoruși
  • 2.5 Evrei
  • 2.6 Elvețieni
• 3 Date statistice
  • 3.1 Structura etnică
  • 3.2 Alfabetizare
• 4 Consecințe
  • 4.1 În Bugeac
• 5 Note
• 6 Legături externe
• 7 Bibliografie

Context Anexarea

În momentul în care Imperiul Rus a observat slăbirea Imperiului Otoman, a ocupat jumătatea de est a Principatului Moldovei, între Prut și Nistru. Această acțiune a fost urmată de șase ani de război, care au fost încheiați prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului din 1806 – 1812, Rusia ca cedare teritoriul de est al |Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Ismail și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău[2]).

Situația demografică la momentul anexării

Încă înainte de 1812, administrația de ocupație rusă a făcut unele aprecieri privind numărul locuitorilor din Principate, inclusiv în zona dintre Prut și Nistru. Prezentând situația anterioară anului 1806, funcționarii țariști arătau că teritoriul era populat insuficient. În perioada războiului ruso‐turc (1806-1812) multe sate s‐au strămutat peste Prut. La 1810, potrivit unor date incomplete culese de ruși, între Prut și Nistru locuiau 327,199 de persoane, din care numai circa 7-8% erau neromâni. Potrivit opiniei lui Zamfir Ralli-Arbore, înainte de anexare, în ținut locuiau nu mai mult de 25-30 de mii de locuitori de origine neromână[3].

După  încheierea războaielor napoleoniene, guvernul rus a organizat, în anii 1816-1817, un recensământ care ne oferă datemai exacte despre numărul locuitorilor și structura etnică a populației. Recensământul a stabilit numărul total al populației provinciei la cifra de 96,526 familii[4]. Însă  nici aceste informații nu sunt complete, fiindcă, așa cum raporta ispravnicul ținutului Orhei, mulți săteni, „văzând această  scriere, înspăimântându‐se, au început a fugi de prin sate și a se dosi”. Ținând cont de fenomenele  și realitățile demografice din acea perioadă, obținem următoarele date: românii reprezentau peste 76% din totalul populației, în timp ce a doua etnie ca număr, cea ucraineană, constituia 8,7%, iar celelalte șapte naționalități sub 15%.

Premisele colonizării

Pe parcursul stăpânirii țariste, populația ținutului a sporit de la circa 493,000 persoane, în 1817, la 2,687,000, în anul 1915. Creșterea s‐a datorat nu atât sporului natural, cât mai ales masivelor colonizări efectuate de administrația țaristă. Pentru intervalul 1837-1857, statisticile oficiale constatau că, în medie, anual, au fost aduși în teritoriul pruto-nistrean peste 21,000 de coloniști. Încă la începutul războiului ruso‐turc din 1806-1812, sudul Basarabiei, fiind părăsit de câteva mii de tătări nogai care s‐au strămutat în Dobrogea, a devenit un teritoriu propice colonizărilor. În acest scop, în anii 1808-1809, autoritățile țariste au strămutat restul tătarilor în Crimeea, iar pământurile acestora au intrat în proprietatea statului rus. Pe aceste terenuri, administrația a decis să colonizeze elemente etnice care să fie recunoscătoare  și fidele regimului. Românii moldoveni nu făceau parte dintre acestea.

Procesul de colonizare a Basarabiei, în special a zonelor de sud, a fost inițiat cu mult timp înainte de încorporarea oficială a provinciei în cadrul imperiului. Amiralul Ciceakov îl informa, în 1812, pe țarul Alexandru I că predecesorul său, generalul Kutuzov, a creat în Basarabia condiții favorabile, ajutând coloniștii „să se așeze ieftin și potrivit cu deprinderile oamenilor din aceste ținuturi”. Totodată, românii care se refugiaseră peste Prut de frica „robiei moscălești”, au început treptat să se întoarcă la vetrele lor după ce autoritățile au promis că vor respecta vechile datini și obiceiuri moldovenești. De asemenea, în ținut au fost atrași nobili  și ofițeri ruși, cărora li s‐au acordat moșii întinse. Astfel, contele Bekendorf  și contele Kankrin au primit câte 28 mii desetine de pământ, contele Nesselrode și generalul Sabaneev câte 10 mii desetine etc. În total, nobililor ruși le‐au fost repartizate, în ținuturile Ismail, Bender și Akkerman.

Urmărind obiective multiple, autoritățile rusești au stimulat așezarea în Basarabia a coloniștilor (cazaci ruși, bulgari, găgăuzi, germani, elvețieni, albanezi, greci ș.a.) și imigranților (țărani ruși și ucraineni și evreii)[5].

Colonizarea

Printre primii coloniști s‐au numărat cazacii dunăreni, care au fost așezați în Bugeac în anul 1807, din ordinul lui Michelson, comandantul șef al armatei țariste de la Dunăre.

Bulgari și Găgăuzi

Înainte, în timpul și după încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812, sudul Basarabiei a început să fie colonizat cu bulgari și găgăuzi. Primii erau partizani ai rușilor în perioada războaielor ruso-turce și se retrăgeau cu aceștia la încheierea păcilor, când se temeau de represiunile turcilor. Ceilalți erau niște turci creștinați din Bulgaria și Dobrogea, vorbind însă o limbă mai curată decât limba turcă propriu-zisă, amestecată cu elemente arabe. Ei, din cauza traiului greu, îi însoțeau pe bulgari în peregrinările lor de la nordul Dunării. Emigrarea bulgarilor și găgăuzilor s-a desfășurat în anii 1808, 1812, 1828, 1830-1834, iar centrul ei a fost în jurul orașului Bolgrad.

La 23 februarie 1832, Nicolae I a aprobat denumirile coloniilor bulgare și găgăuzești: Ferapontievca, Tvardița, Chiuriutnea, Tabac, Vaisal, Derment-Dere, Iserli, Devlet-Agaci, Pandacli, Glavans, Galițî, Selioglu, Traianu Vechi, Ciumlechioi, Ghiulmen, Cuporom, Burgugi, Deljelere, Iscopolos, Beimagala, Dragodan, Trapoclu, Camcic, Culevcea, etc.

Bulgarii și găgăuzii au fost scutiți de recrutare pentru 50 ani. Lor li s‐a garantat libertatea cultului și a meseriilor. În plus, ei au obținut dreptul de a produce rachiu fără vreo restricție. Până la 1827, în Bugeac au fost întemeiate 42 de colonii bulgărești și găgăuze. O creștere semnificativă a numărului acestor etnici s‐ a produs în urma războiului ruso‐turc din 1828‐1829 și a războiului Crimeei (1853-1856). La 1841, în 73 de colonii bulgare și găgăuze existau peste 64,000 de locuitori (inclusiv români). În mâinile bulgarilor și găgăuzilor din cele trei județe din sud, în anul 1853, se aflau 527,6 mii desetine de pământ arabil.

Germani

Coloniștii germani au fost aduși mai ales din regiunile poloneze și baltice, în valuri care au cuprins anii: 1814, 1816, 1817, 1833, 1834, 1836, 1839 și 1842. În 1814 coloniștii germani întemeiază în sudul Basarabiei prima lor colonie, Tarutino, iar din 1815 sunt formate coloniile nemțești: Krasnoe, Kulm, Maloiaroslaveț, mai apoi, din 1816, s-au format localitățile nemțești: Brien, Arciz, Borodino, Leipzig, Kleistitz, și Berezina. Colonia Katzbach a fost întemeiată în 1821, iar colonia Sărata în 1822. În acel an, prin decretul lui Alexandru I coloniștii germani și bulgari sunt scutiți de plata taxei către stat pe lemnul adus din Herson pentru a-l utiliza la construirea caselor de locuit și a clădirilor publice. Mai târziu au fost formate coloniile nemțești Maloiaroslaveț II și Verschanpenaus (1823), Gnadental (1830), Friedenstal (1833) etc.

Germanii au primit înlesniri speciale pentru a se așeza în sudul Basarabiei. Ei erau scutiți de impozite și prestații pe timp de zece ani; primeau un împrumut de la stat pe câte zece ani; primeau un ajutor bănesc zilnic pentru hrană din momentul așezării în Basarabia până la obținerea primei recolte; erau scutiți de orice prestație militară; le era asigurată deplina libertate a cultului. În aceste condiții, nu e de mirare că, pe lângă coloniștii nemți veniți din Ducatul Varșoviei, au preferat să vină în Basarabia și locuitori din Germania, în special din Bavaria, Württemberg, etc.

Coloniștii germani au primit câte 60 desetine de pământ de familie, bani pentru înfiriparea propriei gospodării, au fost scutiți definitiv de recrutare și pentru 10 ani de plata dărilor și impozitelor. Coloniștii s‐au bucurat de libertatea de a construi biserici, de a angaja clerici și a practica fără îngrădiri propria lor religie. Drept urmare, în anii 1814-1842, au fost înființate 24 de colonii nemțești. La 1856, în ținut locuiau 24,159 de germani. Acești coloniști au adus metode și tehnici agricole moderne, rase superioare de animale, o seriozitate și o ordine exemplare. Așezați la început în partea de sud a provinciei, germanii se vor răspândi cu timpul și în regiunile centrale ale Basarabiei.

Ucraineni/Maloruși

Așezarea ucrainenilor în Basarabia a fost stimulată de înlesnirile acordate imigranților. Însă, țăranii din Galiția și Podolia, ca urmare a persecuțiilor religioase și a iobăgiei, se așezau în satele moldovenești, în special în cele din ținutul Hotinului, încă de la începutul secolului al XVIII-lea. După 1812, ucrainienii veneau datorită deschiderii fostei granițe a Nistrului. Mai târziu, ucrainenii au venit ca lucrători agricoli, meseriași, funcționari, militari, preoți. Primul recensământ rusesc (1817) consemna că în ținutul Hotin românii alcătuiau populația majoritară absolută, însă imigrările vor schimba treptat structura etnică în detrimentul autohtonilor. În deceniile din preajma Primului război mondial, Banca țărănească (o instituție menită să sprijine dezvoltarea capitalistă a agriculturii) a încercat să colonizeze cu ucraineni teritoriul de‐a lungul Prutului. În ținuturile Akkerman și Hotin, ei au ajuns, în cele din urmă, să formeze o masă însemnată (26.7% în Akkerman și 53.2% în Hotin, în 1897 și să contribuie la asimilarea elementului românesc.

În scurt timp, românii din Hotin au fost covârșiți numeric. Nordul și nord-vestul ținutului s-au rutenizat complet, dar în sud moldovenii (românii) au păstrat supremația. Ba mai mult, în zonele unde cele două etnii aveau contacte, ucrainienii se românizau. Istoricul Berg recunoștea:

[6]. Nesterovski completa:

[7].

Ruși/Velicoruși

Prima categorie de țărani ruși care au venit în Basarabia au fost așa-numiții țărani "fugari". În secolele XVIII–XIX în Basarabia au imigrat "ca lăcustele" foarte mulți țărani ruși. În Rusia țaristă se răspândeau diferite "zvonuri", "știri false" ("sluhi") precum că Basarabia "are un pământ de aur", „"este un pământ de rai", "de paradis"[8]. De aceea acești țărani șerbi nu mai vroiau să lucreze gratis, degeaba la boierii ruși. Ei lăsau casele lor, moșiile boierilor și se refugiau în Basarabia. Numai în 1810–1811 au venit în Bugeac peste 15,000 de țărani fugari ruși, dar și ucraineni[9]. Dacă în 1812 în 12 sate rusești din Bugeac locuiau 312 familii, apoi în 1822 deja locuiau peste 1,248 familii rusești[10].

A doua categorie de țărani ruși care au colonizat Basarabia erau "rascolnicii", reprezentanții credinței de rit vechi ortodox. Ei nu au acceptat reforma bisericească a patriarhului Nikon din 1655–1656 și s-au refugiat în mai multe regiuni ale țărilor vecine, inclusiv în Basarabia. Trăiau izolat de moldoveni, se ocupau cu agricultura, vităritul și manufactura de casă, nu au studiat limba română, aplicau obiceiurile ritului vechi ortodox. În 1868 în Basarabia locuiau 9800 de rascolnici. După datele publicate de I.A. Anțupov în 1861–1865 în ținutul Orhei trăiau 865 de rascolnici, inclusiv 250 în comuna Telenești. De asemenea mai activau în satele Ivancea și Izbiște. Din 1656 și până în 1903, în zona de nord a Basarabiei s-au refugiat circa 10,000 de rascolnici.

A treia categorie de țărani ruși care au venit în Basarabia au fost țăranii coloniști aduși de către administrația țaristă. La 21 septembrie 1826 a fost confirmată decizia cu privire la strămutarea în Basarabia a 20,000 de țărani din guberniile Cernigău, Poltava, Oriol, Kursk, Kaluga, Tula și Riazan.

Evrei

Către anexarea din 1812, în Basarabia locuia o comunitate evreiască constantă ca număr, care număra în jurul a 20,000 de oameni. Erau 16 școli evreiești în număr de 2,100 de elevi și 70 de sinagogi. Regiunea a devenit centru al literaturii în ebraice și idiș. În anul 1836, populația evreiască a crescut până la 94,045 oameni, iar către anul 1897 deja număra 228,620 de evrei, locuitori ai Basarabiei (11.8% din toată populația). Către sfârșitul secolului XIX, evreii constituiau circa jumătate din populația Chișinăului, în număr de 125,000 oameni.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, evreii Basarabiei nu au fost supuși acțiunii decretelor dure ale Rusiei, îndreptate împotriva evreilor. Către anul 1835, când Basarabia începea treptat să piardă autonomia și acțiunile de rusificare se înmulțeau, legile rusești îndreptate împotriva evreilor s-au aplicat și asupra evreilor basarabeni. În anii 1869, 1879, și 1891 au fost emise decrete despre exilarea evreilor din diferite orașe.

În timpul guvernării Imperiului Rus în Basarabia, în perioada Zilelor de Paști, la 6-7 aprilie 1903, au fost asasinați 49 de evrei, circa 500 au fost răniți, au fost grav deteriorate sute de case și prăvălii evreiești în timpul pogroamelor petrecute în Chișinău. Circa 2,000 de familii evreiești au rămas fără adăpost.

În Chișinău, al doilea pogrom evreiesc a avut loc la 19 - 20 octombrie 1905, în timpul căruia 19 evrei au fost asasinați și 56 au fost răniți. De această dată, câțiva evrei au organizat detașamente de autoapărare, pentru a-și apăra comunitatea. Cunoscuta poezie Ве-Ir ha-Haregah (În orașul de masacru), autor Haim Nahman Bialik, a fost scrisă după a doilea masacru al comunității evreiești din Chișinău. Pogroamele din 1903 și 1905 au influențat puternic comunitatea evreiască din Basarabia deoarece mii de evrei au emigrat în Statele Unite.

Elvețieni

În zona de astăzi a orașului Șaba (Ucraina, regiunea Odesa), chiar lângă limanul Nistrului, au fost aduși coloniști elvețieni. Cei mai mulți proveneau din zona Basel-ului, care se confrunta cu mari dificultăți economice. De altfel, în Basel există chiar și în prezent o stradă care se numește Bassarabien Strasse. Alții proveneau din zona Vaud, de lângă malul lacului Geneva, renumită în epocă pentru viticultura ei. Cel care a fost artizanul aducerii elvețienilor în Basarabia a fost perceptorul împăratului rus Alexandru I, Frédéric-César de La Harpe. Acesta a obținut, în anul 1821, un ucaz imperial, care oferea elvețienilor un teritoriu însemnat pentru ferme, scutiri de serviciul militar, libertatea confesiunii și scutiri de impozite pe 10 ani. Elvețienii au început să vină în Basarabia din anul 1822.

Elvețienii, de religie calvină, au construit una dintre cele mai frumoase așezări din Basarabia. Casele lor, străzile și biserica protestantă erau considerate drept repere ale arhitecturii din zona Bugeacului, iar vinurile obținute de coloniștii elvețieni erau apreciate atât la mesele magnaților din Rusia, dar și de aristocrații de la curtea țarului. Documentele arată că relațiile dintre coloniștii elvețieni și populația majoritară românească au fost tot timpul excelente.

Declinul coloniei elvețiene din Bugeac a început la câteva zeci de ani de la stabilirea coloniștilor la Șaba. Autoritățile țariste au anulat o mare parte dintre privilegiile coloniștilor elvețieni. Unii dintre ei au fost deznaționalizați. Alții au părăsit Basarabia după ce această provincie a fost anexată de Uniunea Sovietică.

Date statistice Structura etnică Structura etnică a Basarabiei după recensămintele din 1817-1897 Grup
Etnic 1817 1856 1897 Număr  % Număr  % Număr  % Moldoveni/Români 377,200 76.4 676,100 68.2 920,900 47.6 Ucraineni 43,000 8.7 126,000 12.7 382,100 19.7 Evrei 22,100 4.5 78,800 7.9 228,200 11.8 Ruși 10,000 2.0 20,000 2.0 155,800 8.0 Bulgari 25,200 5.1% 48,200 4.9% 103,500 5.3 Găgăuzi 56,000 2.9 Germani 6,600 1.4 24,200 2.4 60,200 3.1 Țigani 3,500 0.7 11,500 1.1 8,600 0.5 Greci 3,200 0.6 3,000 0.3 2,700 0.1 Armeni 2,700 0.5 2,700 0.3 2,100 0.1 Alții - - 1,400 0.1 17,000 0.9 Total (loc.) 493,500 991,900 1,935,400 Alfabetizare Grup etnic Bărbați
% Femei
% Germani 63.5 62.9 Polonezi 55.6 52.9 Evrei 49.6 24.1 Belaruși 42.3 11.5 Ruși 39.9 21.1 Bulgari 31.4 6.4 Găgăuzi 21.1 3.4 Ucraineni 15.3 3.1 Moldoveni/Români 10.5 1.7 Țigani 0.9 0.3 Consecințe

Ca urmare a politicii de ruso-colonizare, promovată cu asiduitate de autoritățile țariste, Basarabia își schimbă radical structura națională. Dacă la 1817, românii constituiau peste 85% din totalul populației, iar neromânii circa 15%, ultimul recensământ țarist înregistra scăderea ponderii românilor sub 48% (47.6%), aceștia transformându‐se din majoritate absolută în majoritate relativă. Însă datele statistice, obținute de către funcționarii ruși în epoca unui absolutism cunoscut prin politica sa de rusificare și oprimare a naționalităților, nu pot fi privite ca veridice în totalitate. Astfel, în anul 1912, Nikolai Lașcov, în lucrarea aniversară, intitulată O sută de ani de la trecerea Basarabiei către Rusia, 1812‐1912, constata:

[11]. Presupunând că un anumit număr de români știutori ai limbii ruse au fost trecuți la rubrica "ruși", istoricul Alexandru Boldur a realizat niște calcule estimative, arătând că moldovenii ar fi putut reprezenta circa 52%[12] din totalul locuitorilor ținutului. Recent, în baza unei analize critice a datelor recensământului de la 1897, cercetătorul Louis Roman a ajuns la concluzia că, de facto, românii constituiau 55.1%, ucrainenii 18.04%, evreii 12.45%, rușii 6.72%, bulgarii și găgăuzii 4.68%, alții 3% din totalul populației.

Mult mai defavorabilă pentru românii basarabeni a devenitsituația în mediul urban. Politica de colonizare a ținutului, privilegiile acordate unor etnii care se așezau în târgurile și orașele basarabene, rusificarea administrației și a vieții publice au făcut ca, la 1897, populația orășenească  să fie constituită din 37.2% evrei, 24.4% ruși, 15.8% ucraineni și doar 14.2% moldoveni. De asemenea, anumite mutații au survenit în structura confesională a Basarabiei. La sfârșitul secolului al XIX‐lea, 84.36% dintre basarabeni erau ortodocși, 11.65% erau mozaici, 2.88% protestanți, 0.95% catolici, 0.13% reprezentanți ai altor culte creștine și 0.03% musulmani.

În Bugeac

În urma politicii de colonizare, populația Bugeacului va crește de la circa 40,000 de locuitori, în anul 1812, la 297,642, în anul 1859. Sub impactul măsurilor administrative rusești, structura etnică a sudului Basarabiei era predominant neromânească.

Astfel, în câțiva ani, Bugeacul a devenit un veritabil mozaic de naționalități. Deja în 1827, conform unei statistici, populația sa era repartizată astfel: români 33.6%, bulgari și găgăuzi 22.8%, ucrainieni 19.4%, ruși și lipoveni 9.1%, germani 5.7%, polonezi 2.9%, evrei 2.4%, greci 1.9%, armeni 0.9%, alții 1.3%[13]. În mare însă, proporțiile vor rămâne aceleași pe tot parcursul secolului, românii continuând să dețină majoritatea relativă în regiune.

În februarie 1877, prefectul județului Ismail raporta primului ministru I. C. Brătianu că în acest județ locuiau doar 15% români față de 68% ruși și bulgari. În județul Bolgrad, locuitorii români încă mai erau majoritari, cu 57%, în timp ce bulgarii au atins deja cota de 43%. După reanexarea sudului Basarabiei la Rusia (1878), procesul de modificare a structurii etnice a zonei a continuat. Potrivit datelor ultimului recensământ rusesc din 1897, în Bugeac locuiau 704,436 persoane (români, ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi, germani, greci, albanezi, evrei, etc.).

#2137 Dar ca sa revenim la "oile noastre"-nu prea este nici o legatura intre faptul ca sunt numiti "moldoveni" rusii din R.Moldova care merg la rude in Rusia cu faptul ca ei isi doresc sincer sa fie conservate limba , traditiile , cultura stramosesti-romanesti/moldovenesti din R.Moldova.Consider ca dimpotriva-ei isi doresc mai degraba revenirea la vechile structuri de ocupatie rusesti in care limba si cultura lor era stapana pe o parte din plaiurile lui Stefan cel Mare si Sfant si ale locuitorilor autohtoni.................................
  Si tocmai faptul ca acceptati sa vorbiti in limba rusa cu ei , la voi acasa, este un semn de supunere,de plecare a capului........
  Uitandu-ma la contestatarii manifestatiilor pro unioniste - vedeam poate pe cei mai multi strigand in limba rusa..........ei fiind probabil cei mai afectati de o eventuala Unire a R.Moldova cu Romania -deoarece se indeparteaza astfel si mai mult posibilitatea ca ei si limba lor sa redevina stapani intre Prut si Nistru.......
  Legat de "educatia sovietica" - o spun in sensul ca eu consider ( poate ma insel) ca persoanele educate in sistemul sovietic au fost educate in sensul supunerii lor fata de Moscova.Au fost educati ca romanii sunt o natie diferita de ei , ca romanii au fost si sunt fascisti, etc. Si consider ca , probabil, aceasta educatie le-a ramas in subconstient.......

#2137 Draga sus..........nu stiu cat de bine cunosti Transilvania...... Dupa cum spuneam , eu sunt nascut in Muntenia ,dar parintii s-au nascut amandoi la Cluj -Napoca iar mama  si mai apoi eu am crescut ani buni la Oradea. Din pacate nu pot spune ca as cunoaste din experienta proprie R.Moldova si mai ales mentalitatea locuitorilor sai........Sper totusi sa vizitez odata si odata frumoasele plaiuri de dincolo de Prut. Ceea ce cunosc insa despre R.Moldova si locuitorii sai o stiu din carti,internet sau chiar contact direct cu oameni provenind de acolo ( inclusiv acum cu tine)........................................................
  De ce iti fac acest discurs ? Pentru a sublinia marea asemanare intre Transilvania si R.Moldova in  privinta existentei minoritatilor etnice. Asa cum voi aveti o importanta minoritate de etnie ruseasca si ucrainiana -si nu numai asa si noi avem o importanta comunitate maghiara si din pacate , mult mai putina cea de origine germana............
  Ba chiar , am o strabunica de etnie maghiara din Harghita.......
  Iata deci,draga sus ca in Transilvania romanii sunt foarte -foarte obisnuiti sa convietuiasca cu alte etnii...... si eu am avut multe -multe cunostinte de etnie maghiara pentru care am tot respectul, ba chiar sotul uneia dintre matusile mele , dansul si toata familia sa sunt unguri transilvaneni...............
  Ca sa nu iti mai povestesc de relatiile dintre unii tineri romani si maghiari la Oradea......relatii foarte bune.
  Iata deci,draga sus ca niciodata nu s-a pus problema ca voi -fratii nostrii de peste Prut ,pentru a va "demonstra romanitatea" ar trebui sa dusmaniti pe rusii ,ucrainienii sau alte natiuni minoritare de la voi.................................................
  Insa- ca o prima dovada de respect fata de limba oficiala a statului in care traiesti si a carui cetatean esti,trebuie in primul rand sa cunosti aceasta limba iar apoi sa o utilizezi in public. Lucru care in Romania se intampla ( cu mici exceptii) -iar in R.Moldova din pacate, nu prea ( cu mici exceptii si aici)...............................................................
  O suparare mare a unor romani din Moldova sau Muntenia sau Oltenia care au mers prin Transilvania este ca li s-a intamplat ca odata , intrati intr-un magazin sau restaurant sa li se spuna : " Nem tudom romanul" ( nu stiu daca am scris corect)-adica "Nu stiu romaneste! ". Ciudat , mie unuia nu mi s-a intamplat niciodata desi pot sa spun ca am stat in total ( in diverse perioade) cam 6 luni  si in judetul Covasna-judet cu o majoritate etnica maghiara. Ceea ce ii deranjeaza pe unii romani din Transilvania este ca in unele magazine,cand intri te intampina cu "Teshig !-urmat imediat de Va rog!" in loc sa spuna intai in romana "Va rog- urmat de maghiarul Teshig".
  Cam aceasta este supararea legata in Romania de utilizarea limbii romane. Am avut ocazia sa merg in Dobrogea ,in judetul Tulcea la Slava Rusa-sat locuit de emigranti de origine rusa. Binenteles limba utilizata a fost romana.
  Legat de unguri,am fost "o fuga" in august cu un prieten bun ( moldovean)- la Sfantu Gheorghe-resedinta judetului Covasna si am stat in parc. Vedeam multi maghiari ( dupa cum vorbeau) dar si destui romani. Dupa aceea m-am "bagat in seama" cu ceva unguri care stateau pe banci.......Un tip cu o tipa care avau un superb Ciobanesc german despre care am vorbit si fata de care mi-am exprimat admiratia ( imi plac mult cateii)-binenteles in romana.Imi raspundea binenteles tot in romana cu un acccent haios -comic specific vorbitorilor de limba maghiara. Apoi m-am adresat unui grup de doua familii cu copii legat de un monument care fusese oarecum distrus.Binanteles au "dat-o imediat " in romana si amabili mi-au spus ca era monumentul ostasului sovietic-simbol al comunismului -pe care toata lumea il detesta -fie maghiari fie romani. Apoi le-am spus de unde veneam dar si ca am rude indepartate maghiare si ca atunci cand eram mic , perintii mei utilizau limba maghiara cand doreau ca eu sa nu inteleg. Apoi mi-au spus ca romanii din Muntenia ,Moldova,Oltenia si alte zone ale Romaniei nelocuite de maghiari ii considera extremisti, in timp ce ei sunt cetateni onesti ai Romaniei si au si ei problemele lor asa cum au ,din pacate,toti oamenii ,indiferent de etnie.Nu am avut cum sa nu le dau oarecum dreptate.Exact ceea ce vorbeam mai de demult........sunt romani extremisti sau nu , buni sau rai ,inteligenti sau mai putin inteligenti , la fel ca si ungurii,rusii,etc. Iata cum eu cel putin , nu am avut absolut deloc probleme in utilizarea limbii romane in zona locuita de secui ......Toate acestea deoarece prietenul meu foarte bun,moldovean de fel este "foarte pornit" impotriva ungurilor........Si am facut intentionat,impreuna o "expeditie" de recunoastere in teritoriul "inamic" ..:)))))) Tocmai pentru ca eu nu prea sunt de acord cu el in toate privintele.Binenteles ca si la mine ,ca si la oricare alta persoana exista o limita . Limita pe care insa nu consider deloc ca maghiarii din secuime au trecut-o. Plus ca trebuie facuta distinctia de la persoana la persoana....... ......................................................................................................
  Iar cand vorbim de Transilvania,draga sus, vorbim de un teritoriu aflat sub "papucul" statului maghiar sute si sute de ani...........

#2135
Seteanum


"E mare pacat ca esti atat de indoctrinat de rusi."

Eu tot ma intrebam care este problema me...raspunsul ii - eu sint indoctrinat...

Daca nu-ti e greu,ai pute sa-mi demonstrezi si daca se poate cu dovezi concrete ca sint "neted pe creer" de ruminism din cauza indoctrinarii...hai sa discutam la tema legat de indoctrinarea mea ce tu o mentionezi.

---------------------------------------------------------

"Daca si Eminescu este pentru tine un agent de propaganda, nu mai ai niciun viitor."


:)))))) Hai sa nu giucam teatru...el Eminescu ii mort si nu poate face nimic...iar voi il folositi in propagada voastra de a ne "trezi" din somnul neromin...am spus nu mai specula...


"Singura consolare este ca sunt foarte multi "moldovani" care nu gandesc ca tine."


Asa este...si mai este adevarat ca din cauza astfelei de gindiri avem o tara cum o avem si EA tara R.MOLDOVA nu se poate mindri cu noi...gindirea am s-o schimb eu...lucrez la capitolul dat,schimbarea gindirii moldovenilor... :))))))))) tu crez ca eu cu tine ma tiganesc aici fara sens?


"Apropo' vezi ca prietenii tai de la Moscova sunt foarte ingrijorati privind limba voastra oficiala (Romana !!!), de parca problema asta ameninta soarta imperiului. "


Mai sus ti se manifesta doar emotionalitatea din cauza ca nu esti deacord cu pozitia pe care am ales-o eu...tu pur si simplu n-o intelegi.