Dervişul
Robilor, depărtaţi-vă-n laturi! Ghiaurilor, tremuraţi!
Cădeţi la pământ cu toţii şi genuchile plecaţi!
Căci iată trece Ali-Paşa.
C-o cabaniţă bogată, vizirul este mbrăcat
Şi d-arnăuţi nalţi ca munţii împregiur încungiurat,
Norodul strigă: maşala!
Iat-un bătrân derviş gârbov prin norod îşi face loc,
Merge la Ali d-a dreptul şi-i ia calul de dârlog,
Ş-apoi acest fel îi grăi:
"O, tu, înalte vizire, lumina lui Mahomet!
Tu ce ţii topuz în mână şi şezi întâi în devlet,
Vestite Ali Tepeleni!
Tu ce-ai nume aşa mare, umbră a lui padeşah,
Care stăpâneşte lumea şi e umbra lui Alah,
Lui Dumnezeu adevărat;
Ca să-ţi spui un lucru mare până aicea am venit,
Pe care pân acum nimeni a ţi-l zice n-a-ndrăznit:
Eşti un câine ş-un blestemat!
Făclia-ngropării tale a-nceput a lumina,
O moarte cumplit-amară pluteşte d-asupra ta,
Ca un năluc înfricoşat.
Tu ce te adăpi cu lacrămi şi-n sânge te tăvăleşti.
Care îţi zideşti seraie cu ciolane omeneşti,
Ceasul ţi s-a apropiat.
Capul tău cel fârdelege în Ianina va cădea,
Norodul pe care-l sfâşii, vesel, râzând, va vedea
Mormântul ce ţi s-a gătit.
Şi în iadul de a şaptea subt copaciul lui Seggin,
Va sta ferecat în lanţuri de durere şi de chin
Sufletul tău afurisit.
Iar lângă tine un demon nericetat îţi va citi
Izvodul jărtvelor câte mânia ta omori,
Şi tu de vei vedea curat
Urâte şi sângerânde înainte-ţi dănţuind
Şi înfruntându-ţi păcatul şi aminte-ţi aducând
De muncile care le ai dat.
Acestea-i să le tragi toate fără să-ţi poat-ajuta
Flota ta ce numeroasă, tunul din cetatea ta
Şi toată oastea câtă ai,
Măcar de ţi-ai schimba nume precum jidovul înstrăinat
Ca să-nşăli îngerul negru în seama cărui eşti dat
Pentru ca să poţi întră în rai."
Aii avea lângă dânsul o sabie, un iatagan,
Trei pistoale, o carabină ce tuna ca un vulcan,
C-a face zvon toţi gândea:
Dar el, după o gândire, către derviş s-a zâmbit,
Şi să-l îmbrace cu blană îndată au poruncit,
Şi apoi bun bacşiş sâ-i dea.