- Ce vrei, flăcăule, îi zise împăratul, și ce aștepți la poarta curților mele ?

- Ce să voi, mărite împărate, îi răspunse el, iată sunt trimis să-ți cer fata.

- Bine, băiete. Dară mai întîi trebuie să facem legătură, căci așa este obiceiul la curtea mea. Ai voie să te ascunzi unde vei voi, în trei zile d-a rîndul. Dacă fie-mea te va găsi, capul ți se va tăia și se va pune în parul ce a mai rămas, din o sută, fără cap. Iară de nu te va găsi, atunci cu cinste împărătească o vei lua de la mine.

- Am nădejde la Dumnezeu, mărite împărate, că nu mă va lăsa să piei. Parului îi vom putea da și altceva, nu tot cap de om. Să facem legătura.

- Așa ?

- Așa.

Se puseră și făcură legătura; scriseră carte și o întăriră.

Viind fata de față, se învoiră ca a doua zi el să se ascunză cum va ști mai bine. Iară dacă se învoiră, el rămase într-un neastîmpăr ce-l chinuia mai cumplit decît moartea. El se gîndea și se răzgîndea cum să se ascunză mai bine. Vezi că era vorba de capul lui, iară nu de altceva. Și tot mergînd pe gînduri și tot plănuind, iată că-și aduse aminte de știucă. Scoase solzul, se uită și gîndi la stăpîna lui; cînd iată, măre, că știuca și venise și-i zise:

- Ce poftești de la mine, Făt-Frumos ?

- Ce să poftesc ? Iacă, iacă, ce mi s-a întîmplat. Nu știi tu ceva să mă înveți ce să fac ?

- Ia nu te mai îngrija. Lasă pe mine.

Și îndată, lovind din coadă, făcu pe Aleodor un cosăcel și îl ascunse pe fundul mării, printre ceilalți cosăcei.

Cînd se sculă fata își luă ocheanul și se uită cu el în toate părțile. Nu-l văzu. De unde ceilalți cari venise să o ceară în căsătorie se ascundeau prin pivniți, pre după case, pre după cîte o șiră de paie, sau prin vreo culă părăsită, Aleodor se ascunsese astfel, încît fata intră la grije că a să fie biruită. Ce-i veni ei, se uită cu ocheanul și în mare, și îl zări pe fundul mării, printre cosăcei. Pasămite, ocheanul ei era năzdrăvan.

- Ieși d-acolo, hoțomanule, îi zise ea rîzînd. Ce mi te-ai posmăgit așa ? Din coșcogeamite omul te-ai făcut un cosac și mi te-ai ascuns în fundul mării.

N-avu încotro și trebui să iasă.

Ea și zise împăratului:

- Mi se pare, tată, că flăcăul ăsta mi-a venit de hac. Și mult e nurliu și drăgălaș. Chiar de l-oi afla pînă la a treia oară, să-l ierți, tată, că nu e prost ca ceilalți. Boiul lui îl arată a fi ceva mai deosebit.

- Vom vedea, îi răspunse împăratul.

A doua zi, ce-i veni lui, se gîndi la corb. Acesta fu numaidecît înaintea lui, și-i zise:

- Ce mă vrei, stăpîne ?

- Ia uită-te, neiculiță, ce mi s-a întîmplat; nu știi tu ceva să mă înveți ?

- Să cercăm.

Și lovindu-l cu aripa, îl făcu un pui de corb și îl vîrî într-un stol de corbi ce se urcase pînă la vîntul turbat.

Cum se sculă fata, își luă ocheanul și iarăși îl cătă prin toate locurile. Nu e. Caută-l pe pămînt, nu e. Caută-l prin ape și prin mări, nu e. Se luă de gînduri fata. Cînd, către nămiezi, ce-i veni ei, se uită și în sus. Și zărindu-l în slava cerului printre stolul de corbi, începu a-i face cu degetul, și-i zise:

- Ghidi, ghidi, tîlharule ce ești ! Dă-te jos d-acolo, omule, ce mi te-ai făcut așa pitcoace de pasăre ? Nici în rai nu scapi de mine !

Se dete jos, că n-avea ce face. Împăratul începu a se minuna și el de istețimea lui Aleodor și-și plecă urechea la rugăciunea fiicei sale.

Însă, fiindcă legătura era ca să se ascunză pînă de trei ori, împăratul zise:

- D-a minune, ia să vedem unde are să se mai ascunză ?!

A treia zi, dis-de-dimineață, se gîndi la tăune. Acesta veni într-un suflet. După ce îi spuse ce voiește, tăunele zise:

- Lasă pe mine, și de te-o găsi, eu aici sunt.

Îl făcu o lindină* și-l ascunse chiar în coada fetei, fără să simtă ea.

Sculîndu-se fata și luînd ocheanul, îl căută toată ziua, și, ca să dea de dînsul, nici cît. Ea se da de ceasul morții, căci îl simțea, i se arăta ei a fi p-aci prin preajmă, dară de văzut nu-l vedea. Cătă cu ocheanul prin mare, pre pămînt, prin văzduh, dară nu-l văzu nicăiri. Către seară, obosită de atîta căutare, strigă:

- Ci ia arată-te odată. Te simt că ești p-aci pe-aproape, dară nu te văz. Tu m-ai biruit, a ta să fiu.

Dacă auzi el că este biruită, se dete binișor jos din coada ei și se arătă. Împăratul n-avu nici el ce mai zice, și îi dete fata. Cînd plecară, îi petrecu cu mare cinste și alai, pînă afară din împărăția lui.

Pe drum, ei stătură să facă popas. Și după ce îmbucară cîte ceva, el puse capul în poala ei și adormi. Fata de împărat, tot uitîndu-se la el, i se scurgeau ochii după frumusețea și după boiul lui. Inima îi dete brînci și ea nu se putu opri, ci îl sărută. Aleodor, cum se deșteptă, îi trase o palmă de auzi cîinii în Giurgiu. Ea plînse și îi zise:

- I ! Aleodor dragă, dară grea palmă mai ai !

- Te-am pălmuit pentru fapta ce ai făcut; căci eu nu te-am luat pentru mine, ci pentru cela ce m-a trămis pe mine.

- Apoi bine, frățioare, de ce nu mi-ai spus așa de acasă; căci atunci știam și eu ce să fac; dară lasă, nici acum nu e timpul trecut.

Pornind și de aici, ajunseră cu sănătate la Jumătatea-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-șchiop.