- Vrem să intrăm ! grăi unul dintre feţi aspru către slujitorii ce stau la uşă.

- Nu se poate, răspunse un slujitor.

- Ei ! vom vedea noi dacă se poate ori nu se poate ! strigă cellalt făt, cotind îndărătnic pe slujitori în dreapta şi în stînga.

Dar mulţi erau slujitorii şi feţii numai doi. Se făcu o îmbulzeală şi o larmă înaintea uşii, încît răsuna curtea.

- Ce e acolo, afară ? întrebă împăratul mînios.

Feţii se deteră pacinici cînd auziră vorbele tatălui lor.

- Doi băieţi voiesc să intre cu puterea ! zise un slujitor intrînd la împăratul.

- Cu puterea ? Cine să intre cu puterea în curte la mine ? Cine sunt băieţii aceia ? strigă împăratul într-o răsuflare.

- Nu ştiu, înălţate împărate, răspunse slujitorul, dar curat nu-i lucru, căci băieţii sunt tari ca puii de leu, încît au străbătut prin străjuirea de la poartă, şi acuma ne dau nouă de lucru ! Ş-apoi, de îndărătnici ce sunt, nici căciulile nu şi le iau din cap.

Împăratul se roşi de mînie.

- Scoateţi-i afară, strigă el, înhăţaţi-i cu cînii !

- Lasă, că mergem noi şi aşa - grăiră feţii plîngînd de asprimea vorbelor ce auziră - şi porniră în jos pe trepte.

Cînd erau să iasă pe poartă, îi opri un slujitor ce venea în ruptul sufletului.

- A zis împăratul să veniţi, că împărăteasa vrea să vă vadă ! Băieţii se gîndiră puţin, apoi se întoarseră, suiră treptele şi intrară la împăratul cu căciulele în cap.

Era o masă plină, lungă şi lată, iar pe lîngă masă toţi oaspeţii împărăteşti, în capul mesei împăratul şi lîngă dînsul împărăteasa, şezînd pe douăsprezece perini de mătase.

Cînd băieţii intrară, căzu una dintre perinile pe care şedea împărăteasa. Ea rămase pe unsprezece perini.

- Luaţi căciulile din cap ! strigă un curtean către băieţi.

- Acoperămîntul capului este cinstea omului. Noi avem poruncă să fim precum suntem.

- Ei bine ! grăi împăratul îmblînzit de auzul vorbelor ce ieşiră din gura băiatului. Rămîneţi precum sunteţi ! Dar cine sunteţi ? de unde veniţi ? şi ce voiţi ?

- Suntem doi feţi gemeni, doi lăstari dintr-o tulpină ruptă în două, jumătate în pămînt şi jumătate în cap de masă; venim de unde-am pornit şi suntem sosiţi de unde venim; fost-am cale îndelungată şi am grăit cu suflarea vînturilor şi am vorbit în limba fiarelor şi am cîntat cu valurile de apă, iar acuma, în grai de om, voim să-ţi cîntăm un cîntec pe care-l cunoşti fără ca să ştii !

De sub împărăteasă a sărit a doua perină.

- Lasă-i să meargă cu prostiile lor ! grăi ea către soţul său.

- Ba nu, lasă-i să cînte ! răspunse împăratul. Tu ai dorit să-i vezi, iar eu doresc să-i ascult. Cîntaţi, băieţi !

Împărăteasa tăcu, iar feţii începură să cînte povestea vieţii lor. "A fost un împărat"... începură feţii; de sub împărăteasă căzu a treia perină.

Cînd feţii povestiră despre pornirea feciorului de împărat la bătaie, de sub împărăteasă căzură trei perini deodată.

Cînd feţii sfîrşiră cîntecul, sub împărăteasă nu mai era nici o perină, iar cînd ei luară căciulile din cap şi-şi arătară părul de aur şi stelele în frunte, oaspeţii, curtenii şi împăratul îşi acoperiră ochii, ca nu cumva să piardă lumina de atîta strălucire.

Şi s-a făcut apoi precum de la început a fost să fie. Lăptiţa fu pusă în cap de masă lîngă soţul ei; fata vitregei rămasă cea mai rea slujnică la curtea Lăptiţei, iar pe vitrega cea cu gînd rău o legară de coada unei iepe nebune şi înconjurară ţara de şapte ori cu ea, încît lumea să ştie şi să nu mai uite că cine începe cu rău, cu rău sfîrşeşte.