În vremea de demult, era o nevastă tînără şi frumoasă, fată de popă, naltă şi mlădioasă iar de subţire îi cuprindeai mijlocu-n palme. Dar vezi dumneata, avea şi ea două păcate: era leneşă de-i păsa pămîntului şi rea de se făcea foc şi otravă pentru nimica toată şi... să nu te fi cărat păcatul să-i zici atunci vro vorbă, că se făcea moarte de om. Încai bărbatu-său, vai de pielea lui ce-i păţea sufletul ! De surda muncea, că din pricina leneşei nu lega două-n tei; cămaşa hartapale pe el; iţarii cu douăzeci de petece şi patruzeci de găuri; iar minteanul şofile.

De surda încercase el s-o mai dea pe brazdă cu vorba, cu spusul la alţii, cu resteul... că dacă văzu că-i mai rea decît o viespe, începu să-i ia şi el frica. Dar tot trăgea nădejde că s-o mai îndrepta şi d-aia, cu gîndul că s-o putea odată îmbrăca şi el mai de Doamne-ajută, punea în fiecare primăvară cîte un petec de cînipă. Dar fără folos o punea. Că o culegea omul cu mînuşiţele lui, o topea tot el dar d-aci încolo nu putea sta tot de cînipă, nu se pricepea în ale muiereşti şi mai avea şi el treburi. Apoi socotea că s-o lua de lucru nevastă-sa. Degeaba, că pe cînipă o apuca de multe ori zăpada în grădină şi nemeliţată, de-şi făceau cînii culcuş în ea. Alteori o şi meliţa tot omul, dar o arunca în pod, unde slujea cuib şoarecilor. Şedeau în pod fuioarele şi nişte caiere rămase de la răposaţi şi leneşa, învăţată ca tot bărbatu-său să-i facă d-a gata ce i-o trebui, tot zicea furcii:

- Toarce furcă caierul,

Toarce-te-ar pîrdalnicul !

Da furca n-auzea. Încotro te uitai, prin pod, prin tindă, prin pat, pe sub pat. .., tot maldăre de fuioare, ştimi şi zgrebeni:

       - Pîn´ şi-n fundu-pivniţii,

         Găsii tîrna cu cîlţii,

         Nişte cîlţi afurisiţi,

         De cinci ani nedărăciţi !

Aşa îşi lăuda bietu-creştin povara de nevastă !

Fugea femeia de furcă şi de caier, mai rău ca de dracii.

Cînd văzu omul că nu mai e nădejde de îndreptare, că slăbise de atîta amar şi rămăsese ca o umbră, se hotărî să facă ce-o face şi să se cotorosească de leneşă.

Îşi luă trăiştioara cu merinde la spinare şi plecă în lume. Cînd osteni de mers, dete în mijlocul unui codru neumblat peste o femeie bătrînă, bătrînă, cu părul alb ca felia caşului şi cu faţa zbîrcită ca o prună opărită.

Biata bătrînă, cînd l-a văzut aşa de slab şi de trenţăros, a cuprins-o jalea.

- Ce vînt te-aduce pe-aici, creştine ?

- Ţi-oi spune, bătrînico, că dup-aia umblu, da întîi spune-mi cine eşti dumneata ?

- Eu sînt Sfînta Vineri.

- Maică Sfîntă Vineri, scapă-mă de focul ce e pe mine !. . . zice omul şi-i spune de-a fir a păr traiul ce-l ducea cu leneşa şi scorpia.

Odată se făcu foc Sfînta Vineri, făcu nişte semne cu mîinile şi-i zise:

- Ascultă, omule. Te-am scăpat. Cînd te-i duce acasă, n-ai să mai găseşti nevastă, ci o dihanie în patru picioare, şuiaţă şi frumoasă. Aşa dihanie a rămas din nevastă-ta şi d-aci încolo îi zice lumea nevăstuica. Am făcut-o aşa pentru faptele ei cu lumea şi cu tine dar răutăţii celei mari ce-o are în suflet, nici eu n-am ce-i face. D-aia şi nevăstuica o să fie tot rea şi înveninată iar vita muşcată de ea moare, de nu te-i folosi de un singur leac; să dai vitei să bea apă trecută printr-un burduf ce-a fost făcut tot din piele de nevăstuică.

- Bine, maică Sfîntă Vineri, dacă e tot rea şi înveninată, ce-o să mă fac eu săracul ? Cînd oi intra la ea, n-o să sară să mă muşte ?

- Fă cum te-oi învăţa eu şi scapi.

- Cum ?

- Nu intra în casă să nu te vază, pînă nu te-i sui în pod. D-acolo să iei un caier, să înfigi fusu-n el şi să-l legi la o furcă de tors şi aşa să intri în casă, că de te-o vedea cu furca, are să facă bîşti... pe uşă şi n-ai s-o mai vezi prin casă cît lumea; că nevăstuica şi acum şi cît a fi neam de neamul ei pe pămînt, are să se sperie mai rău ca de orice şi are să fugă de furcă şi de caier. Tot aşa să faci şi cînd îi simţi vreo nevăstuică pe lîngă casă, să înfigi furca cu caierul aproape de culcuşul ei, că se duce şi îndărăt nu mai vine.

Şi a făcut omul cum l-a învăţat Sfînta Vineri şi a scăpat de belea. Şi cică d-atunci, din femeia rea şi leneşă se trage nevăstuica iar sfaturile date de Sfînta Vineri sînt folosite şi azi, ca să scapi de nevăstuică.