string(7) "library" string(8) "document"
1465
1467
82
1646
1410
1574
1832
1475
1359
87
1476
1639
300

Curcubeul

După ce a dat Dumnezeu potopul, a făcut şi curcubeul ca semn că nu va mai da o ploaie aşa de mare. Cînd plouă şi e soare, apare curcubeul. El are două capete şi cu unul bea apă dintr-un lac sau ptrîu de pe pămînt. El bea apă ca să ducă apa iar la nouri ca să poată ploua din nouri.

Cine poate să se ducă din locul unde a văzut pentru prima dată curcubeul, în genunchi, pînă unde bea curcubeul apă, se face fată dacă e băiat sau din fată băiat.

Curcubeul cînd bea apă, el nu ţine seamă de broaşte, şerpi etc, el le soarbe şi pe ele şi de aia se întîmplă ca atunci cînd plouă, să ploaie şi cu broaşte. Te trezeşti, dacă eşti în ploaie, căzînd lîngă tine cogigogeamitea broască. Cînd plouă cu broaşte, nici nu poţi să faci un pas, ca să nu vezi sărind de pe lîngă tine cirede de broaşte ca şi cînd te-ai fi apropiat de un loc rău. Aceste broaşte sînt sorbite de curcubeu şi apoi plouate.