Mihai Cuciureanu
România literară la deschiderea ei a început cu o notiţă tristă despre o pierdere mare ce a făcut neamul românesc cu Neculai Bălcescu, nu numai ca un cercetător de istoria neamului, dar ca o inimă aprinsă de râvna neamului. Astăzi mai trecem încă o pierdere, şi România îşi va face o datorie sfântă a deschide coloanele sale la toate biografiile oamenilor şi tinerilor, ce au lucit ca stele luminoase cu fapta sau cu nădejdea pe cerul ist întunecat încă al deşteptării şi al falei româneşti. Fără a schimba nimică, dăm publicului notiţa lui Mihai Cuciureanu, ce ni s-a împărtăşit de familia lui în următorul chip:
"Mihail Cuciureanu — născut în 5 noiembrie 1819 în Botoşani. Părinţii săi, boieri cinstiţi şi preţuiţi în opinia publică, au sădit cu înlesnire în primitoarea inimă a pruncului şi a junelui principiile religiei creştine şi iubirea de neatârnare de care el însuşi era cu preferinţă stăpânit. După ce primise pe bazele acestor principii, în casa părintească, pregătirea elementară, asupra căreia răposatul acum pedagog Ch. de Du-chet, bărbat pre iubitor de neatârnare, a avut o priincioasă înrâurire, el a fost primit la Gimnaziul din Pesta, unde se găsea sub privegherea mai vrâstnicului său frate (Dr. Cuciureanu) şi sub povăţuirile preţuitului literator Dr. Pavel Vasici; dar pustiitoarea holeră asiatică, care la 1831 secera acolo mai cu asprime crudele ramuri ale societăţii, îndemnară pe moşul său Baron i Cristea (ce se afla la Buda la băi) de a-l lua cu sine spre a-l duce la casa părintească. — După încetarea epidemiei tânărul a fost ocupat câţiva ani la Cernăuţi spre săvârşirea studiilor gimnaziale, de unde era să pornească la 1837 către Germania pentru învăţăturile mai nalte, când boala părintelui său îl nevoi a se întoarce iarăşi la Botoşani spre a-şi deplini către acesta cele din urmă datorii.
Cu talent pentru poezie, căutând şi preţuind relaţiile cu tinerii literatori din patrie: Hrisoverghi, Negruzzi, Ralet, Kogălniceanu, Alecsandri şi alţii, junele a publicat la 1839 o broşură sub titlul "Poetice cercări", căreia în curând a urmat şi o a doua ediţie sporită şi care a fost bine primită de public.
La acest prilej prinţul atunci stăpânitor Mihail Sturza, cunoscând mai de aproape bunele sentimente (ale) acestui june, a voit a-l trece în ramul funcţiilor judecătoreşti, orânduindu-l asesor la tribunalul ţinutului Neamţu; fiind însă că acolo postul acela era ocupat de un tânăr cu asemene principii şi amic al Cuciureanului, acesta s-a apărat de a primi funcţia, presimţind paguba ce ar suferi asemene schimb poetul şi caracterul său.
Mai târziu primi un aşa post în tribunalul pentru Suceava, unde la scurt timp a dezvelit o întregime de caracter, care a îndemnat pe marele logofăt al dreptăţii Ştefan Catargiu de a-l recomendui domnitorului, în privirea căruia s-a şi înaintat atuncea prin decret foarte măgulitor la rangul de comis.
Dar o răceală pătrunzătoare primită la întoarcere de la o excursie făcută la prinţii Cantacuzineşti, care prin ale lor deosebite calităţi îl trăgeau foarte mult şi pe care şi el îi preţuia din inimă, i-a prilejuit o inflamaţie serioasă, din care i s-a tâmplat şi moartea în Fălticeni la 5 mai 1844 în vârstă de 24 ani şi 6 luni".
La această notiţă vom ajuta, noi, care am fost aproape prieten al tânărului poet secerat fără de vreme, noi, care suntem acel amic, pentru care nu a primit el funcţiile judecătoreşti la Piatră, că Miluţă Cuciureanu era un suflet gingaş şi dulce, îndatoritor, blând cu micii, vrednic cu cei mari, un suflet ales, iubitor de flori, de natură şi de frumuseţile zidirii; lucrul ce inima lui iubea mai mult decât viaţa, decât prietenii, poate, decât natura, decât florile, decât poezia însăşi era... România. "Cercările poetice", tipărite la 1839, sunt pline de sentiment patriotic, precum şi scrierile ce s-au mai găsit netipărite. El avea douăzeci şi patru ani când a închis ochii. Aceste două cifre spun că cercările erau nişte făgăduinţe frumoase, de care literatura este astăzi lipsită, făgăduinţă ce Cuciureanu ar fi ţinut, că făgăduinţa lui era sfântă. Pentru prietenii lui moartea sa a fost o mare durere, dar asta este mângâierea că aducerea-aminte a sa nu s-a şters şi nu se va şterge de curând din inimile lor.