"Descrierea pe care anticii ne-au lăsat-o despre leproşi provoacă orare. În 1321 aceşti nenorociţi ajunseră să creadă că, dacă s-ar găsi un mijloc de a transmite întregii lumi oribilul flagel de care erau contaminaţi, ar putea şi ei să ajungă la ranguri înalte..."
CIBRARIO

I

Era-ntr-o bătrână pădure,
Din care vrăjmaşa secure
Nu smulse o creangă de brad:
P-o stâncă de fulger crăpată,
P-o râpă de şerpi îmbălată,
P-o beznă cu fundul în iad.

În cuibul acei văgăune
Precum într-o cronică spune
Din secolul patrusprezeci -
A fost o petrecere mare:
Leproşii din mii de hotare
Veniră pe mii de poteci.

Vedeai o icoană grozavă!
Tot bube, pocnind de otravă,
Pe braţe, pe coapse, pe frunţi!
Otrepuri, de mult închegate,
Lipite pe răni destupate,
Ca nişte oribile punţi!

Obrajii lor - cronica spune
Păreau ca un foc de tăciune
Cu spuză-nvelit împrejur,
Când negrul cu roşul s-alungă,
Trecând pe de lături în dungă,
Alb, vânăt, şi galben, şi sur!

S-aşează pe gânduri în iarbă,
Şi buba pe bubă se-ntreabă:
Cum merge şi ce-i de făcut
În lume să nu mai domnească
Tăria şi fala trupească,
Frumosul călcând pe cel slut?

Se scoală atunci din grămadă
O fiară, un monstru, o pradă
A unui sarcasm infernal:
Atât de urât că, văzându-l,
N-ai pune pe oameni d-a rândul
Cu cel mai hidos animal!

Se umflă a scoate cuvântul,
Şi parcă vuieşte mormântul,
Răsună un glas din plămâni,
Pe care ca toţi să-l auză,
Îl trage prin nări şi prin buză,
Sudoarea curgând peste răni!

"De prin puţuri şi izvoare
Toată lumea bea
Aşa el zicea
– Fraţilor, pricepeţi oare
Cugetarea mea?

Apa-i pentru noi scăpare,
Iute la fântâni,
Din glezne şi mâini
Daţi-le cu mic şi mare
Puroaie din răni!

Toate ţările să fie
De sus până jos
Şi până la os
Un popor de carne vie:
Lepros şi lepros!

Ha, ha, ha! Să vezi atunce
O viţă ş-un soi
Întocmai ca voi:
Unde-i sântul ca s-arunce
Cu piatra în noi?.."

II

Trecu d-abia o lună,
Buboşii împreună
Acum din nou s-adună
În codrul cel spurcat;
Dar nu mai este jale,
Ci râsuri triumfale,
Sunând în deal şi-n vale,
Ca dracii în sabat!

Aduce fiecare
Cu sine pe spinare
Bucata-i de mâncare
La prânzul canibal:
Nemăcinate grâne
Servind în loc de pâine,
Cu vrun ciolan de câine
Sau un picior de cal!

Apoi voioasa ceată,
De stârvuri săturată,
Încinge desfrânată
Un danţ neruşinat:
Satan rânjind se pune
Cu pompă să-ncunune
Cumplita urâciune
Cu groaznicul păcat!...

Strigaţi de bucurie,
Săltaţi de veselie,
Căci lepra cu urgie
Se mişcă pas la pas:
Prin târguri şi prin sate,
Cu ape-nveninate,
Ea ţările răzbate,
Puţin i-a mai rămas!

Priviţi-o cum pătrunde
În turnurile unde
D-abia se mai ascunde
Seniorul tremurând;
Bordeiul şi palatul,
Săracul şi bogatul,
Opinca şi-mpăratul
O vor simţi pe rând!

Atunci din voi oricare
Va fi uşor în stare
Şi el s-ajungă mare,
Căci lepra-i chiar pe tron!
Şi iacă din nimică
Bubosul se ridică
Marcheze ori vlădică,
Sau cel puţin baron!

Şi nu visează nime
C-o nouă nobilime
Se urcă la nălţime
Pe feudalul car!
O bubă moştenită,
De secoli învechită,
E cea mai strălucită:
Lepros ereditar!

În urmă, se-nţelege,
Veţi născoci o lege,
Că nimeni nu s-alege
De nu va fi bubos:
Căci este cu dreptate
Ca prin majoritate
Rotund să meargă toate
Sub cerul luminos!

O goană-nverşunată
Se va porni pe dată
În lumea cea curată
Pe bietul nesupus,
Ce nu vrea să-nţeleagă
Că trebuie o plagă
Să fie ţara-ntreagă
Când buba şade sus!

Printr-un decret se schimbă
Orice idee strâmbă,
Scoţându-se din limbă
Că lepra e un rău;
Şi după chip şi seamă,
Pe pânză şi p-aramă,
Veţi face fără teamă Bubos pe Dumnezeu!!..

III

Poporul înconjoară pădurea fără veste
Şi-i pune foc:
Leproşii pân' la unul, bărbaţi, copii, neveste,
Au ars pe loc.

Memoria lor însă p-o lespede funebră
D-atunci s-a scris,
Pe care se citeşte:
"Creştini, fugiţi de lepră Ca d-un abis!"

De câtva timp încoace, furtuna, pe morminte
Cutrierând,
Se zbuciumă a şterge bătrânele cuvinte,
Străbunul gând.

De lene uită lumea ispitele-i antice.
Şi iar la sfat
Se grămădesc buboşii, visând să se ridice
– Pân' la palat!...