Credinţa, Doamne, mi-i curată,
Ca focul rugăciunii,
Dar inima-i întunecată
De-adâncu-amărăciunii.

Veni-va moartea. Ce primi-voi
În loc de auz, vedere?
Şi ce simţiri în piept simţi-voi
Dacă simţirea-mi piere?

Ce rost avea-va duhul meu
Fără a mea simţire?
Mormântul, Crucea — Dumnezeu
Le-au-nvelit în neştire.

Perdeaua sa au aruncat
Pe tainele zidirii,
Adânc pecetea-au apăsat
Pe toată viaţa firii.

Pe veci-ntărirea Sa şi-au pus
Neclătinată, tare,
Ca să nu fie de despus
Nici pentru foc şi mare.

Mântuitorule! Îmi iartă
Plânsoarea rugăciunii.
Credinţa-n Tine nu mi-i moartă
În ceaţa-amărăciunii.

Şi dragostea mea către Tine
În haina deasă a ceţii
Luceşte-n raze vii şi line,
Ca roua dimineţii.

Noiembrie 1911