Fabulă

Chemă Gioe dineoară
Ca din toată împărăţie
Cel ce umblă,-noată, zboară,
Înaintea lui să vie,
Să-i zică de-i mulţămit
Precum firea l-au urzit,
Că-are scop ca toate trepte
Dup-un nou calup să-ndrepte

Tu, momiţo, vino-ntăi!
Între tine şi ai tăi
Fă o dreaptă asemănare,
Cine vro meteahnă are?

După o tumbă ce-au făcut,
Momiţa au început:
Decât mine în toată lume
Nu e nime mai lăudat
La talent, la spirit, la nume,
Nici e mai frumos format.
Umblu-n patru şi în două,
Eu scornesc tot modă nouă,
Şi al meu chip frumuşel
Omului au fost model.
Însă ursul, unchiul meu,
Este urât şi nătărău,
Şi cu minte numa ar fi
Când pre mult nu s-ar mândri.

Ursul care apoi vine
Foarte-i mulţămit cu sine
I se pare, după modă,
Pe elefant a-l reforma,
A-l lungi puţin la coadă
Şi urechea a-i mai scurta.

Elefantul, ce se ştie
Că e plin de-nţelepţie,
Critică pe-a mării chit
Că mult peşte au înghiţit.

De altă parte o furnică,
Ce se crede un colos,
Chiar pe lindenea critică
Că n-aduce vrun folos.

După aceea s-au chemat
Din pământului popoare
Cât-un ales deputat
Ca să spuie ce le doare.
Dar ş-aici s-au înţăles
Că a fiecărui lege
Este propriul interes,
Pre care de bun alege.
Să văzu deci neputinţă
A preface vro fiinţă.

Că a lumei Împărat,
Când pre om au fabricat,
Celui tont şi lui ghibaci
O păreche au dat desaci,
Ca zmintelele nebune

În acii desaci s-adune.
Dar omul a lui pacate,
Ca la ochii săi s-ascundă,
În desacul de la spate
Totdeauna le-acufundă,
Iar cele străine sminte
În desacul dinainte.