Zac. 22. Acéstea audzindŭ Ghica-vodă că să lucreadză la Ardeal, cum iară să găteadză amestecături asupra ţărîi, au trimis la hatmanii leşăşti pre Gligorie paharnicul, să nu priimască lucruri carile sintŭ împrotiva împărăţiei, de face Ştefan-vodă lefecii în ţara lor asupra ţărîi. Ce hatmanii leşăşti prea lesne s-au apărat, dzicînd că în partea cazacilor să fac acelea, nu la dînşii. Şi era Ghica-vodă cu tabăra într-acea vară la Cîrnicéni, ce dacă au vădzut de sfatul într-altŭ chip schimbat la Racoţii şi au oblicit că şi Mihnea-vodă adevărat împrotiva împărăţiei hain şi Constantin-vodă gata să vie asupra ţărîi, direptŭ peste munţi să coboară, s-au mutat cu tabăra la Capul Stîncii, despre Ţuţora, în preajma Bugeacului.

Zac. 23. împărăţiia înţelegîndŭ de aceste turburări la Ardeal, stîndŭ veziriul după paza mării despre oşti cu galionuri Veneţiei, trimiţîndŭ la hanul, numai ori singur, ori pre un soltan cu oştile Crîmului să trimaţă în ceste ţări împotriva Ardealului. Ce, încă nu sosise în Bugeag soltanul, cîndŭ dencoace Constantin-vodă au intrat cu oşti în ţară pre Oituz şi în Ţara Muntenească Mihnea-vodă au intrat în turci. Pre unii i-au omorît, pre alîii mulţi au şi bote-dzat, cîţişi s-au aflat turci în ţara lui, ori slujitori de ai lui, ori agi, ori neguţitori. Şi aşea s-au început ca de iznoavă amestecăturile în ceste ţări. Mihnea-vodă după această faptă, singurii, sprinten, au mărsŭ de s-au adunat cu Racoţii de faţă, în munţi la strajea ungurească, unde venise şi Racoţii şi ş-au dat credinţa unul altuia. Şi s-au întorsŭ Mihnea-vodă în Tîrgovişte, unde era toate oştile lui strînse şi Racoţii i-au dat o samă de némţi ai săi şi catane. Şi au purces Mihnea-vodă în olatele turceşti asupra Giurgiuvului singur, iară o samă de oaste asupra Brăilei, iară pre Cornia despre Mehediia şi preste Dunăre, ardzîndŭ şi prădîndŭ. El singur au luat Giurgiuul şi l-au arsŭ şi Brăila iară au arsŭ oştenii lui şi au arsŭ şi Galaţii atunci tot acéi căpitani ai lui şi la Dobrogea, asupra Hîrsovei au trecut oastea. Ce acéia den locŭ n-au îmbiat bine, ce de-abiia au scăpat de turci.

Zac. 24. Acéstea s-au început în Ţara Muntenească, iară aice Constantin-vodă cu 5.000 de oameni au venit asupra Ghicăi-vodă. Avea limbi Ghica-vodă şi de la Roman apucate de ai noştri şi amu de la Podul Leloaie şi vădzindŭ apropiiate oastea, au scos şi Ghica-vodă toată călărimea împrotiva lui cu Hăbăşescul hatmanul şi Grigorie paharnicul. Iară singur Ghica-vodă cu toată pedestrimea şi cu puşcile au trecut la Ţuţora în céia parte Prutul. Feciorul său, Grigoraşco-vodă, era amu purces la Ţarigrad la dvorbă.

Zac. 25. Oastea Ghicăi-vodă, de care s-au spus, călărimea, dacă au trecut Iaşii noaptea, au mas în rîpile Tăuteştilor şi acolea au făcut sfat capetele, cum să să dea război cu singuri călăreţii, fără focii, fără pedestrime. Şi cu Constantin-vodă amu să ştia den limbi că era şi némţi călări cu foc şi săiméni pedestri şi oastea ungurească, nu este cu cale şi fără sminteală, ce au ales cu sfatul numai să să întoarcă toată oastea la céialaltă oaste şi numai 200 de oameni, ca-n chip de straje, să să arate oştii lui Constantin-vodă. Şi aşea au purcesŭ oastea îndărăptŭ, iară 200 de oameni cu Voicihovschii căpitanul au purces pre Bahlui în sus şi mai sus de Movile, îndată s-au tumpinat cu oastea lui Constantin-vodă, viindŭ în tocmală.

Zac. 26. Oastea noastră, care să întorsese cu Hăbăşescul hatmanul, n-au păzit calea spre Ţuţora, ce hatmanul sîngur descălecat la mănăstirea lui Aron-vodă şi cu alţi boieri, iară oastea de pe supt steaguri au împlut tîrgul, pen pivniţe slobode cu vinuri, pen case, pen poduri, morţi beţi pre uliţe, pren toate pivniţele, îi bătea căpitanii, să-şi margă la steaguri, ce, care bătu ascultă, la grabă ca acéia? Căpitanul Voicihovschii, dacă au vădzut în tîrgŭ mai toată oastea bată, s-au oprit de laturea tîrgului cu oamenii ce era cu dînsul. Iară Constantin-vodă, dacă au spsit amu la văiuga Copoului, au stătut, gîndindŭ că este oaste în tîrgŭ supusă. Iară dacă au vădzut că nu ieste oaste, ce ieste o glogozală deşartă, au luat cu oastea pe deasupra Copoului şi pentre vii şi acolea, la capul viilor, ş-au tocmit în tocmală oastea şi au stătut.

Zac. 27. Era léşii a lui Ştefan-vodă, carii fusésă la dînsul lefecii, cu Constantin-vodă în frunte şi o samă de catane. Cu acéia ai noştri beţi fără porunca nemerui, fără nici o tocmală, au început harţul întrîndŭ beţi cu săbiile zmulte păn în şiragurile Ungurésti. Au căutat şi noao a sta cu Voice-hovschii căpitanul, să nu pieie atîtea oameni şi au stătut harţul acéia mai bine de un ceas, neputîndŭ a-i dezbăra nice într-un chip pre oamenii beţi den-tr-acéla loc. Şi amu perise de cei 4 oameni şi să apropiia încet toată oastea. Am purces pen tir g direptŭ, gonaşii au dat după noi, însă numai pănă la marginea tîrgului şi au stătut Constantin-vodă pre loc, pănă au cercat bine tîrgul şi curtea. Şi oblicindŭ de Ghica-vodă la Ţuţora, n-au băgat oastea pen tîrgŭ, cum au făcut ai noştri, ce alăturea cu tîrgul, peste valea ce să dzice la noi Cucata, trecîndŭ cu oastea, au purces întinsŭ în urma noastră cu oastea tocmită, apucîndŭ pre mulţi de ai noştri în tîrg, carii au plătit scurnpŭ acéia vin ce-i gătise, îndată cu capetele sale.

Zac. 28. Oastea noastră, cum era răzsipită den purtatul prostŭ, aşea şi cu mai mare proastă au venit poruncă, numai să li să dea războiŭ. Amu aproape de Capul Stencii, direptŭ pre culme, au stătut toate steagurile a noastre în tocmală şi au aşteptatŭ pre oastea lui Constantin-vodă.

Zac, 29. Amu nu léşii, ce draganiia némţască era în frunte tocmită la Constantin-vodă cu foc şi un stol toată céialaltă oaste, căriia nu era a noastră depotriva, că şi mai puţină cu mult şi fără foc, oaste călăreaţă numai. Iară preste poruncă nea-vîndŭ cum hi într-altŭ chip, au săritŭ steagurile noastre întîi la dînşii şi mai ales căpitanul Voice-hovschii ca un mare viteaz şi acmu, aicea şi la toate trébile, hie cîndŭ slujitoriŭ deplin, înloc au luat pre catane ce era în frunte la harţŭ în sabie şi pănă la némţi au cădzut acéia mai toţi, fiindŭ la aceşti ai noştri şi cai mai proaspeţi. Şi au dat steagurile lui Voicehovschii dirept în focul nemţilor, den care foc înlocŭ au picat cîţva slujitori de ai noştri şi un stegar de a lui Voicehovschii. Iară nemică nespăimîndu-se ai noştri de acéia cădere a celor slujitori, intrase amu cu săbiile în némţi, cît n-ar hi putut a mai da foc al doilea rîndŭ, aşea să amestecase, îndată au năvălit toată oastea şi si aripile oştii lui Constantin-vodă, deci numai ce au căutat să să dea îndărăpt steagurilor noastre. S-au prilejit la întorsul oştii noastre peste trupuri de unguri, carii cădzuse la tîmpinarea dentîi, un ungur cădzut de rană, lăsat în loc de mortŭ, au apucat o suliţă care cădzuse lîngă dînsul şi vădzîndŭ că fug ai noştri, au apucat suliţa şi au tîmpinat pre un slujitorii de ai noştri direptŭ pen vintre şi înloc au cădzut bietul slujitoriŭ de pre cal gios.

Zac. 30. Încătro era a năzui oştii noastre, era loc foarte rău şi îndată coborîşul Jijii, singură Jijia de trecut rea şi tinoasă, nice de vad, nici de-notatŭ. La pod nu încăpea şi buldzîndu-se, cădea de îmbe părţile pe lîngă pod acei de pe de laturi într-apă, cît de îmbe părţile pe lîngă pod cuprinsă era Jijiia de cai şi de oameni. Şi acolea multă oaste de a noastră au perit şi mai mulţi de apă. Au cădzut şi vii cîţva pre mîna lui Constantin-vodă şi mai aleşi den boieri: Bucioc, Buhuş sulgériul cél mare pre atuncea şi Gavriliţă Costachie jitnicér mare pre atuncea. Pre boieri, dacă i-au dus la Constantin-vèdă, îndată i-au pus iară la boierii şi slobodzi, fără nici o pază. Peste podul Jijii n-au mai gonit oastea lui Constantin-vodă, ce au stătut pre deal la mas cu toată oastea. Iară Ghica-vodă cu oastea amu spăimată s-au sfătuit şi cu noaptea au purces spre Lăpuşna cu pedestrimea şi cu pusei, răpedzindŭ îndată de olac la el-agasi de Bugeag dîndu-i ştire de aceste toate.

Zac. 31. Mărs-au darabanii bine păn în Lăpuşna, acolea pre loc răsuflîndŭ o dzi oastea, a doua dzi agiunşi darabanii de Constantin-vodă cu giuruită de milă şi de lefe, dimineaţa s-au sculat ş-au apu-catŭ puşcile cîte era, depreună şi cu săiménii au purces înapoi, făcîndŭ gîlceavă mare căpeteniilor si cine ari rămînea, cu moartea lăudîndu-i-să. Care gîlceavă a lor vădzîndŭ boierii pre cîţi era, să nu-i apuce cu de-a sila, s-au dat în laturi. Iară singur Ghica-vodă au ieşit la dînşii cu şlicul amînă, rugîn-du-să să hie îngăduitori, nu mai mult de cinci-şase dzile, spuindu-le adevărat venirea sultanului. Ce n-au avut cui dzice, nebunite gîndurile prostimei şi turburate şi s-au aflatŭ ca aceia, carii nu s-au ruşinat de chip de domnŭ, ce l-au împinsŭ de la pusei pre Ghica-vodă si au purces cu puşcile spre Iaşi. Iară curundŭ au luat plată deplin pentru faptele sale, precum vei cîţi mai gios.

Zac. 32. Rămîindŭ Ghica-voclă numai cu boierii, n-au cutedzat să mai zăbăvascja la Lapuşna, ce au purcesŭ spre Tighinea, pre Bîcŭ pănă la Luţcni şi acolea au aşteptat pre el-agasi. Iară darabanii şi cu săiménii au venit aicea în Iaşi şi s-au închinat la Constantin-vodă cu toţii şi de la Movileu într-acés-teşi dzile au venit şi Tîlmaci paharnicul cu cîţva de' a lui Ştefan-vodă. S-au mirat Constantin-vodă de săirnéni şi de dărăbanţi, carii cu toţii era pănă la 700 de oameni cu foc şi cu tunuri.

Zac. 33. Şi aşea Constantin-vodă aşedzîndu-se în scaunul ţărîi, au trimis şi la Ţarigrad, cercîndŭ cu făgăduinţă să-şi tocmască domniia, ce n-au apucat să-i vie răspunsul, nici era cum, ce om era Chiupruliul vezir pre atuncea, că într-acéleşi dzile au sosit pre Botna şi el-agasi cu o samă de oşti. Şi s-au mutat şi Ghica-vodă de pre Bîc la Botna şi amu împreunat cu el-agasi au stătut la Căuşéni, pănă au sosit şi sultanul.

Zac. 34. Turburarea a lui Racoţii amu era la ştirea împărăţiei şi hainiia a Mihnii-vodă. Deci asupra lui Racoţii era orînduit Ali-paşea, veziriul de Buda, iară asupra Mihnii-vodă, galga-sultan den Crîm. Şi atunceşi veni veste şi de schimbarea Ghicăi-vodă den 'domniia Muldovei în Tara Muntenească cu domniia aceii ţări, în locul Mihnei-vodă. Iară aicea în ţară, în locul Ghicăi-vodă, au dat domnia lui Ştefăniţă-vodă, feciorul lui Vasilie-vodă, care lucru, pentru să nu să răşchire boierii de pe lîngă Ghica-vodă asupra vremii acéie, s-au tăinuit multe dzile acestŭ lucru, apucîndu-să Ghica-vodă că va primeni acestea într-alt chip. Şi tot cum ar hi pentru trébile sale, au stătut împotriva lui Constantin-vodă cu sultanul.

Zac. 35. Galga-soltan, macara că-i venisă amu de la împărăţie porunca să rădice pre Ghica-vodă de la Muldova şi să-l ducă, să-l puie domnŭ în Ţara Muntenească, aflîndŭ lucrurile în Moldova iară aşea amestecate, să nu lase pre Constantin-vodă, hainul împărăţiei, în scaunul ţărîi, au purces în sus pre Prut şi au stătut cu coşuriule la Bolota, mai gios de Ţuţora. Şi acolea făcîndŭ sfat, singur au rămas cu coşurile ş-au oprit pre Ghica-vodă lîngă sine, iară oastea toată sprintenă de război tătărască şi pre toţi boierii cu cîtă gloată avea, au dat supt mîna lui Ahmet-aga el-agasi de Bugeag şi au purces el serdariŭ asupra lui Constantin-vodă la Iaşi.

Zac. 36. Luîndŭ veste Constantin-vodă de sol-tanul că este amu aşea aproape, ş-au rădicat oastea den tîrgŭ şi s-au mutat la Gălata de Sus, şi acolea au pus darabanii noştri şi pe săiméni şi cîţi pedestraşi au avut şi elŭ, de au săpat un şanţŭ pe deasupra pîrîului, carele să desparte den pîrîul Bîrno-vei şi vine pre supt Gălata de Sus şi acolea după şanţŭ au descălecat toată pedestrimea, iară călărimea în deal şi au stătutŭ acolea cu tabăra toată.

Zac. 37. Oastea tătărască, cum au purces stoluri după stoluri şi dacă s-au strînsŭ toată la Ciric, au început a dodei întîi cu harţuri, mărgîndŭ tătarîi pănă la pîrîu. Vărsa focul darabanii fără ispravă în harţŭ, cum ari vedea mare năvală, aşea strica iarba fără de nici o treabă şi pre nime nu răniia, care lucru era îndată semnŭ de mare frica lor. Toate acéstea socotiia el-agasi, om de-abiia în toate ordele Crîmului altul al doilea la sprinteniie şi la lucrurile războaielor. Iară îndesară o samă de săiméni de ciia ai noştri, ce să închinase la Constantin-vodă, s-au îndemnată şi au ieşit den şanţuri, viindŭ pre iazŭ, pre lîngă pîrîu, au venit pănă în podul Bahluiului şi trecîndŭ podul preste Bahlui, ce era pre atuncea mai gios de iazŭ şi aşea să sime-ţise cîtă pedestrime era si-n şes dencoace de pod ieşise cîte 5—6 la un loc şi apucase şi case cîteva în'Broşteni şi da în tătari cu sinéţele. Iară şi atuncea era de mirat, că pre nime nu răniia, fără doi cai, ci au rănit supt tătari la acél ieşit a lorŭ.

Zac. 38. Acéia semeţie a lor vădzîndŭ el-agasi, au încălecat sîngur ş-au coborît în şes pre Bahluiŭ şi fiindŭ şi doao steaguri de unguri, iară elŭ singur au îndemnat pre nişte tătari sprinteni asupra săi-ménilor, ce era în şes. Ş-au sărit tătarîi dirept asupra săiménilor, cu sinéţele la obraz săiménii fiindŭ. Şi cum n-ari crede nime să margă tătarul la foc, aşea îndrăzneţŭ, au mărsŭ, alesŭ cum am vădzut pre unu tătar bugegean dirept asupra a doi săiméni cu sinéţele în pravilă, au mărsŭ şi de aproape amu au slobodzit amîndoi sinéţele în tătari, iar nici pre unul nu l-au nemerit. Cu sabiia zmultă tătarul, pre unul l-au rănit, iară pre al doilea săi-man l-au dus viu la el-agasi. Aşea să cunoştea de atuncea pedeapsa oştii lui Constantin-vodă! Iară în céia parte de Bahluiŭ, în ceiriŭ, fugiia céle două steaguri de catane de la o vréme numai de un tătar, cu mare ocară şi rîs între toţi că fugiia atîtea oameni de unul si fugindŭ da înapoi cu pistoalele în sus, nevădzîndŭ unde dă!

Zac. 39. Amu îndesară era acest harţŭ; preste noapte au ieşit den tîrg tătarîi la mas preste ceiriŭ, iară darabanii şi săiménii un ceas n-au stătut, toată noaptea au dat cu sinéţele şi nu cîte unul, ce totodată ca-n chip nemţăscŭ, strica iarba fără ispravă în vînt. Ne-am gîndit întîi că or hi dodeindŭ tătarîi, ce n-ave dodeială de nime, numai să cunoaşte bine lucrurile blăstămate şi-nspăimate,

Zac. 40. A doa dzi, vineri să prilejisă, deci tătarîi război să facă n-au vrut, ferindŭ vinerea, care dzi la dînşii să ţine, cum ţinem noi dumineca din dzilele săptămînii, ce au şedzut gata, cu caii amînă pănă spre amiadzădzi. Au chemat el-agasi pre boieri la sine şi le-au spus cum într-acéia dzi nu-i sloboade legea lor să margă asupra nemăruia, iară ei de ar veni, atuncea război om face. Şi au întrebat de boieri, ce le-ari părea şi lor, în ce chip, a dooa dzi ari merge asupra lor şi den ce parte s-ari lovi şi ce loc ieste, unde stă oastea lor. Acéstea voro-vindŭ cu boierii, că era om în faptele sale denafară de hirea tătărască, aşea de blîndŭ, lin şi la treaba oştii deplin, acéstea vorovindŭ, numai ce să audziră dobele şi trîmbiţele în oastea lui Gonstantin-vodă şi s-au vădzut fără zăbavă şi clătirea oştilor la vale, spre Bahluiŭ. Şi aşea au ieşit toată oastea la şes, cu pedestrimea, cu puşcile, cuprindzindŭ oastea lor de la pîrîul ce vine alăturea cu iazul, pănă la Galata de Gios şi aşea, cu acéia tocmală, au purces spre pod cu oastea Constantin-vodă.

Zac. 41. Au încălecat şi tătarîi, era de toţi ca 3.000 de oameni şi de ai noştri, moldoveni, vro 300 de oameni şi i-au tocmit el-agasi pre tătari şi pre ai noştri dencoace de Ciricŭ, pre podişŭ asupra Tătăraşilor, aşteptîndŭ pre Constantin-vod'ă în tocmală.

Zac. 42. La Constantin-vodă de toată oastea va hi fost la 8.000 de oameni, în şes, la ieşitul harţului tătărăscŭ înainte, peste Bahluiŭ, n-au ieşitŭ de la dînşii la harţŭ nimé. Slobodziia puşcile cîteodată şi era puşcile bune şi mari, de acéle pusei ce făcuse Ştefan-vodă Gheorghie la Liov, dară 'aşea da de bine dentr-înse]e, cît nu să lovască pre cineva, ce sunetul glonţului nu să audziia pre nicăiurea. Acéia tocmală era. Şi să gîndiia că ori înspăima pre tătari numai cu sunet, ce nu să sparie nepriietinul cu sunet în darn, fără moarte.

Zac. 43. Dacă au sosit oastea lui Constantin-vodă la Bahlui, s-au apucat de trecătoarea Bahluiului şi dacă au vădzut el-agasi că are gîndŭ să treacă oastea Bahluiul, au pus un tătar bătrîn la o movila, care este de acolea, de unde sta oastea tătărască mai spre Aron-vodă, asupra Ciricului, învăţîndu-l cît va vedea de acolo, că va începe a să sui oastea lui Constantin-vodă spre malŭ, pre la marginile Tătăraşilor la deal, să să învîrtească pre movilă de trei ori. Si aşea au făcut tătarul. Deci, cum au vădzut semnul de la movilă, de unde era tătaru), el-agasi întîi singur, ca un leu şi după dînsul ţoală oastea, cu glas: „Halla, halla, halla", au purces. Au slobodzit darabanii şi săiménii toţi focul şi puşcile, de care durît a sinéţelor să oprisă tătarîi cîţva, iară dacă vădzură că nu cade nime den sinéţele lor, au răbdat, păn-au început a să mai rări focul. O samă de darabani, cum au vădzut că să stîmpără focul şi tătarîi tot stau, de la coadă unii au plecat fuga înapoi, pre carii, cum i-au zărit tătarîi că fug, cum orbi au năvălit şi au întrat în pedestrime cu săbiile zmulte. Să prăveşti moarte, să vedzi osîndă şi aşea de sîrg vărsare de sînge de oameni! Era trei iazuri de trupuri, cum sta trei rînduri de pedestrime, unul preste altul de pe supt mal, pănă în pîrîul Bahluiului. Constantin-vodă au luat drumul cel mare spre Scîntéia, călăreţii care încotro au putut, unii pre Bahluiŭ, alţii pen Cîrlegătură şi s-au topit mulţi unguri şi den călărime şi mulţi au dat şi de pe iazŭ în hălăşteu, mulţi ş-au pus capetele si pen codri. Iară carăle a lui Constantin-vodă toate au rămas la mănăstirea lui Pătru-vodă, la Galata de Sus. Şi aşea mult tătarîi n-au gonit, ferindu-se de păduri. Atuncea au cădzut la robie şi Băleanul banul de la Craiova de Ţara Muntenească. Aicea în oraş era mănăstirile pline de bieţii oameni tîrgoveţi şi sărăcimea au dat toată bani, de s-au răscumpărat ca den robie.

Zac. 44. Soltanul după această izbîndă, luîndŭ pre Ghica-vodă cu sine, după porunca împărăţiei, au purces pre la Huşi în Ţara Muntenească şi acolea, fără nici unu război cu Mihnea-vodă, l-au aşedzat la scaunŭ, fugindŭ den Tîrgovişte Mihnea-vodă şi simţindu-se în faptele sale céle mai multŭ dec? t păgînéşti, cu furiş la Racoţii, în Ardeal, unde-si s-au borît curînd şi sufletul în prăpăştile iadului. Şi cum scrie sfînta Scriptura: „H norme IUMAT friv civ ujgMOAi" <„Perit-au pomenirea lui cu sunet" >. Aşea spun că l-au otrăvit Racoţii. Făcuse el o zarvă pe la Dîrstor, pe la Giurgiuv cu turcii, pănă a-i veni vestea de răzsipă lui Constantin-vodă de aicea, care, de au făcut vreo vitejiie acolea, să scrie muntenii. Iară aicea au venit Ştefan-vodă, feciorul lui Vasilie-vodă, în scaunŭ.

Capulŭ alŭ doodzăci şi doi

Zac. 1. Ştefăniţă-vodă, feciorul lui Vasilie-vodă, toată domniia a lui Gheorghie Ştefan-vodă fiindŭ aicea cu îmma-sa în opreală, de carele siindu-să boierii să nu iasă la domnie în viaţa lor, ales boierii carii era de casa lui Ştefan-vodă, îndemna pre Ştefan-vodă să-l semnédze la nas. Ce n-au priimit Ştefan-vodă, dzicindŭ: „Om muri noi pănă atuncea, pănă va hi unulŭ ca acesta domnŭ", că era copilaş mic încă pre atuncea Ştefăniţă-vodă. Iară dacă au ieşit Ştefan-vodă Gheorghie den domniie ş-au venit Ghica-vodă în scaun, aducîndu-şi aminte binele, mila şi cinstea care au avut de la Vasilie-vodă, pre doamna sa şi cu feciorul au trimis în Ţarigrad cu cinste. Era încă Vasilie-vodă viu, închis la Edi Cula şi dacă au mărsŭ în Ţarigrad doamna lui Vasilie-vodă, era slobodă a merge la domnu său. Iară pre Ştefăniţă-vodă l-au dat Vasilie-vodă la priietini, la carte şi agiungîndŭ amu la ai..., mergea cîte cu un răvaş si la veziriul Chiupruliul cel bătrîn, la nevoile sale. Spun, dacă l-au vădzut veziriul amu voinic, au dzis: „Voinic fecior are Vasilie-bei!" Şi aşea, fără zăbavă, au ieşitŭ la domnie Ştefăniţă-vodă, mutîndŭ veziriul pre Ghica-vodă în Ţara Muntenească, ca pre un om bătrîn, pentru aşedzarea aceii ţări, după mare răscoale ce făcuse Mihnea-vodă în Ţara Muntenească.

Zac. 2. Bine nu s-au aşedzat aicea în scaun Ştefăniţă-vodă şi acolea Ghica-vodă în Ţara Muntenească, în anul dentliŭ a domniilor lor, Constantin-vodă au şi lovit iară fără veste pre Ghica-vodă şi aşea degrabă, cît cu noaptea au plecat fuga din scaun Ghica-vodă din Bucureşti şi au apucat Con-stantin-vodă scaunul Ţărîi Munteneşti iară.

Zac. 3. Soltanul era în Bugeag; îndată i-au marş porunca de la împărăţie să margă asupra lui Con-stantin-vodă şi îndată au purces sultanul. Iară Constantin-vodă au strînsŭ oaste foarte bună, că şi ţara venise la dînsul toată şi s-au tăbărît în munţi la loc aşea de tare, cîtŭ soltanul, dacă au înţeles ce oaste are şi în ce loc ieste, nu să gîndiia că aşea lesne îl va lua, că avea şi léşi, şi némţi, şi unguri, şi sirbi lefecii, că încă nu fîrşisă banii a lui Matei-vodă. Ce, într-o dzi au ales soltanul 300 de tătari într-ales şi le-au dat poruncă, oricum, numai să străbată la locul acéia unde era tabăra lui Constantin-vodă. Şi au purces tătarîi şi s-au tîmpinat cu o straje a lui Constantin-vodă, care straje vădzîndŭ că vin tătarîi, s-au dat înapoi şi luîndu-i tătarîi în goană, tabăra céialaltă, nu să să apuce de război, în ce loc era, ce acéia spaimă le-au cădzut asupra, cum, care încotro au putut, au plecat fuga şi au lăsat toată tabăra pustie. Numai Constantin-vodă, vădzîndŭ spaimă ca acéia, ş-au strînsŭ lefecii ce avea ş-au purces preste munţi în Ardeal. Hiclenşug au fostŭ a muntenilor, că n-au vrut să să puie împotriva împărăţiei, au ce urgiia lui Dumnedzău au fostŭ la acéia spaimă, că spun că numai şépte tătari au fostŭ acéia ce au gonit şi au răzbit pănă la tabără, cît s-au mirat şi singur sultanul. Deci, după această izbîndă, au şedzat soltanul iară pre Ghica-vodă, carele era fugit la paşea de Dîrstor.

Zac. 4. Constantin-vodă, după fuga sa den Ţara Muntenească, n-au mărsŭ la Racoţii, ce în număr ca la 800 de oameni, tot într-ales lefecii, s-au suit cu munţii alăturea în sus şi aproape de Maramorăş, pe la Bistriţă, au luat potica preste munţi, pre la Dorna şi au ieşit pre la Cîmpulungŭ a ţărîi noastre şi trecîndŭ mai pe den sus de Suceavă, au lovit pre la Hotin şi au trecut Nistrul la cazaci pre la Movileu, ispitindu-să şi despre acéia aripă.

Zac. 5. Ştefăniţă-vodă aicea, ca un om tînar, nevrîndŭ soru-sa, doamna Roxanda, să vie pre scrisorile tătîne-său s-a lui în ţară, den Raşcov, care tîrgŭ îi didésă H mii, după moartea feciorului său, lui Timus, au trimis oaste asupra Raşco-vului, să-l bată şi să o ia cu de-a sila. Ce n-au pututŭ face nemică ai noştri Raşcovului, numai ce au făcut zarvă cu cazacii. Cîndŭ şi cîndŭ aştepta prilej ca acela cazacii să lovască aicea în ţară şi prilejindu-se a nemeri lui Constantin-vodă la dînşii înloc i-au făgăduit oaste.

Zac. 6. în Ţara Muntenească, după fuga acéia ce făcuse Ghica-vodă de Constantin-vodă, veziriul scîrbit pre dînsul, nu preste multă vréme au trimis pe paşea de Dîrstor de l-au luat den scaun şi au dat domniia în locul lui, feciorului său lui Grigorie-vodă.

Zac. 7. Şi aşea, tot într-acéiaşi an, anul dentîi a domniei lui Ştefăniţă-vodă, toamna, au venit Constantin-vodă cu oastea căzăcească şi asupra lui Ştefăniţă-vodă ispitindŭ în divuri, în chipuri, să încapă la domnie, nu fără agiutoriul şi îndemnarea a lui Racoţii, că şi Racoţii, încă aşedzat nu era şi-n Ardeal o cetate anume Oradiia cu oamenii lui Racoţii aşedzată, pre atuncea o bătea Ali-paşea, care au şi luatu-o, ieşindŭ o făméie den cetate şi arătîndŭ turcilor apa de unde veniia, de-ncungiura cetatea. Acéia apă abătîndu~o turcii de la cetate în laturi, au luatu-o, vestită între cetăţile Ardealului.

Zac. 8. Înţelegîndŭ Ştefăniţă-vodă că trece Constantin-vodă Nistrul la Soroca, au ieşit la Coicéni cu oastea sa ş-au pus tabăra acolea, însă oastea era pre puţină, că ţara într-acéia foamete era într-acéia anŭ, cît mîncă oamenii papură uscată în loc de pîine, măcinîndu-o uscată. Şi de pe acéia foamete porecliia şi pre Ştefăniţă-vodă, de-i dzicea Papura-vodă. Ce vrémile şi voia lui Dumnedzău nu sint în voia domnilor.

Zac. 9. Iară şi pre cîtă oaste era, o trimisesă Ştefăniţă-vodă toată în frunte înainte pre Răut cu Catargiul şi cu Grigorie paharnicul şi cu Mihalcea Hîncul sărdariul şi călăraşii de ţară şi toţi mazilii cei mai sprintini, aproape de 2.000 de oameni. Şi aşea oastea acéia foarte cu proastă tocmală, cu orînduiala serdarilor ce era fără crieri, au lovit Chiaşca cazacul noaptea, numai cu 300 de oameni şi au răszipit toată oastea acéia, cu mare ocară, oaste numai den sunet răzsipită, nice gonită de cineva. Iară tot adunîndu-să la loc, amu pre giumătate decît era întîiŭ, au stătut de straje, pănă au sosit şi Constantin-vodă cu tabăra la dînşii, carele, dacă au luat veste den limbi că este la Coicéni Ştefăniţă-vodă, au luat în gios, trăgîndŭ oastea la Prut, la Zagarancea. Şi să nu hie dat această veste un căpitan leah, anume Voicehovschii, că Constantin-vodă este amu mai gios de noi cu oastea, de străjerii noştri l-am hi ştiut atuncea cîndŭ ar hi trecut Prutul. Deci au purces şi Ştefăniţă-vodă în gios pre la Posadnici şi trecîndŭ tîrgul pre deasupra mănăstirii lui Aron-vodă, au trecut la Tomeşti, pre Bahlui şi acolea au stătut cu oastea. Iară Constantin-vodă într-acea noapte au mas la Prut de céia parte.

Zac. 10. A doa dzi Constantin-vodă s-au apucat cu cazacii de trecătoare, iară Ştefăniţă-vodă au luat Prutul în gios, în preajma Bugeagului, că îndată au răpezit la el-agasi de Bugeag. Şi era cu Ştefăniţă-vodă şi balgi-başea hanului cu vro 100 de tătari, den care tătari şi de ai noştri au ales Ştefăniţă-vodă şi au mărsŭ supt tabăra căzăcească, amu Prutul trecută, de au luat den oastea lui Constantin-vodă limbă,

Zac. 11. Au spus limba, cum sint cu Constantin-vodă 5. 000 de cazaci den toate polcurile aleşi şi 1.000 de lefecii a lui şi cumŭ mergea Constantin-vodă dirept la Iaşi. Acelea înţelegînd Ştefăniţă-vodă, cu sfatul lui balgi-başea, au luatŭ cu tot de-a dinsul pre Prut în gios, în tîmpinarea lui el-agasi şi s-au tîmpinat cu el-agasi de Bugeag la codrul Chighéciului.

Zac. 12. Trimisese Constantin-vodă în urma lui Ştefăniţa-vodă 500 de oameni cu Durac, cărora şi Ştefăniţă-vodă, trimiţîndŭ înainte să cerce pre Hăbăşescul şi pre Voicehovschii căpitanul, înainte numai cu o sută de oameni. De la Obileni s-au supus oamenii lui Constantin-vodă şi s-au făcut a fugi céia ce să arătasă, pre carii gonindu-i ai noştri, au ieşit toată strajea lor. Deci, numai ce au căutat a pleca cestora ai noştri fuga. Era cu ai noştri şi tătari puţintei, în carii era şi un comis a soltanului, ce venise pentru poclonul lui la Ştefăniţă-vodă. Au perit acolea acéia om a soltanului şi alţi doi tătari cu dînsul, năvălindŭ preste Jijiia după cei dentîi ce să arătasă. Apoi la trecutul Jijii înapoi, li s-au înglodat caii. îl apucase alt tătar pre comisul acéia a sultanului după sine pre cal, ce apoi au pus capul şi el şi comisul acéia.

Zac. 13. Dacă s-au tîmpinat Ştefăniţă-vodă cu Şah Bulat-aga, el-agasi de Bugeag, ca 2.000 de oameni cu dînsul şi cu Ştefăniţă-vodă pre 1.000 de oameni, au purces dirept asupra lui Constantin-vodă la Iaşi. Amu adunase la sine Constantin-vodă pre vlădici şi cîţva boieri suseni1. El-agasi îndată au ales o samă de tătari sprinteni şi i-au trimis să lovască Iaşii fără veste. Şi aşea degrabă au lovit, cît au luat oraşul în lungii, de au apucat mulţi oameni în robie den tîrgŭ. Constantin-vodă vădzîndŭ că-i vin tătarii asupra, au ieşit cu tabăra şi au stătut cu oastea de laturea tîrgului, pre pîrîul Căcăinii, mai gios de podul lui Ştefan-vodă. Iară Ştefăniţă-vodă cu el-agasi au cuprinsă Tătăraşii.

Zac. 14. Mergea ai noştri o samă mai bine, departe asupra taberii, decît tătarîi şi săiménii îi bătea den sinéţe de după case. într-acéiaşi dzi au ieşit o samă de capete Căzăceşti la el-agasi la voroava şi cerea de la dînşii el-agasi să dea pre Constantin-vodă şi să margă ei slobodzi. Pre un păr au stătut atuncea viata lui Constantin-vodă, că solii amu pozvoliia, ales Stamatenco, carele era mai mare pre cazaci. Numai cazacii singuri den sine, den făgăduinţa lui Constantin-vodă că pe tot omul va da la Movileu cîte 20 de lei şi dîndŭ o samă de bani la sotnici şi mai mult lui Chiaşco sotnicul, au strigat cazacii pănă într-unul, chiuindŭ „HfX<iH CMB.A Haun» Ht rXHEHfr" adecă: „Să nu piară cinstea noastră", or sta şi acest lucru nu or face. Spun să hie luat bani de la Constantin-vodă şi el-agasi.

Zac. 15. A dooa dzi pre amiadzădzi, au purces tabăra legată den loc şi la suitul malului pre de laturea Tătăraşilor, să hie fost o tocmală şi nevoinţa lui el-agasi, era de-a să rumpere tabăra la acela loc de ai noştri. A doa năvală au făcut ai noştri amu pre deal spre Aron-vodă şi mfrînsése pe pedestrimea căzăcească pănă în cară şi au picat acolea cazaci, iară şi supt ai noştri cai s-au aflat răniţi cîţva şi morţi.