string(7) "library" string(8) "document"
514
1711
1497
1359
1200
1401
1832
1812
940
1465
80
82
1466

Amorul fugar

Cecrcând Vinerea odată pe Amorul fugător,
Zicea: Dacă oarecine întâlni-va pe Amor,
Vagabond acel e fiu-mi, care umblă-n rătăcire,
Al meu este mic fugarul; cine-mi dă de dânsul ştire,
Va lua o sărutare de la Afrodita-n dar,
Iar acel ce mi-l aduce, să aştepte ş-un alt har.
Spre-a cunoaşte pe rebelul, următoare semne fie
Ce descopăr a lui formă între alţi copii o mie:
A lui faţă nu-i pre albă, ce cam roşă; ochii săi
Sunt sumeţi, străbat departe, varsă rază cu scântei.
Mintea-i este şugubeaţă, vorba-i plină de plăcere,
Alte-n gând şi alte zice, rostu-i curge chiar ca miere.
Dar îndată ce să mânie şi să-nvită-a lui venin,
De o barbară urgie ş-artifiţii este plin.
Niciodată adevărul a lui gură nu răsună,
De-i şi prunc, înşală foarte, câte spune e minciună,
Şi în miezul jucăriei se arată încruzit.
E bălan la păr, la aer e măreţ şi înmândrit,
Mici sunt degetele sale şi mânuţa-i delicată,
Însă-n departare-aruncă şi împunge-a lui săgeată.
O aruncă-n departare, uneori peste Aheron,
Unde-n sânul se înfige a-ncruzitului Pluton.
Nici un strai Amorul poartă, dar secretă şi ascunsă
A lui inimă trufaşă la toţi ochi e nepătrunsă.
Nesfiit de juni şi fete, ca porumb înaripat,
De la unul cătră altul zboară-Amorul nencetat.
Veneticu-acela oaspe foişorul cu văpaie
Îi aprinde şi-l aşază în străine mănuntaie.
Un mic arc în mână duce şi din micu-acela arc
Nevăzute la vedere mii săgeţi tot se descarc.
De pe umăr i s-anină, pe cordele aurite,
Cucura ce este plină de săgeţi foart-ascuţite
De respect lipsit Amorul, de mustrări netemător,
Chiar pe mine, a lui mamă, mă încruntă multe ori.
C-un cuvânt, el e sălbatic, purure-i plin de trufie,
Mai ales spr-altor osândă poartă-n mână o făclie,
Care-aprinde, arde toate, în bordei şi în palat;
De puteţi pe el aprinde, rog aduceţi-l legat.
Nu cumva în a lui spaimă ca să-i daţi vreo mângâiere,
De-ţi vedea cu mii suspinuri vărsând lacrimi de durere;
Feriţi cursa lui când râde, trageţi-l făr-a-l scapa,
Apăraţi-vă de dânsul, de-a voi a săruta;
Sărutare-i este farmec, plâns-altor e bucurie,
Venin este a lui gură, ce nu are doctorie.
De va zice: Iacă arma, vi o dau cu jurământ!,
N-o atingeţi, aveţi teamă de-ndulcitul său cuvânt.
Vă feriţi ca d-un balaur despr-a lui ademenire,
Foc ascuns a sale daruri ş-aduc inimei pieire!