EU: Lumina scădea; pământul începea a se înveli cu acea culoare fantastică, care dă obiectelor forme înspăimântătoare...

Nu-mi rămânea timp de pierdut... Reped deci calul pe o movilă apropiată şi din vârful ei îmi fac ochii roată împrejurul orizontului.

Vivat! În depărtare zăresc nişte umbre ce mi se par a fi un grup de călăreţi; inima mi se înveseleşte şi prinde la curaj. Ei sunt! tovarăşii mei!... o fugă bună de cal, şi-i ajung! Calul mă înţelege, pleacă, şi în câteva minute soseşte, nu lângă amicii mei, ci lângă o caravană de opt cămile poposite; câţiva turcomani stau întinşi pe iarbă alăturea cu ele şi se pregăteau de somn; însă, cum mă văd, ei sar în picioare, se apropie de mine, şi cel din frunte pune mâna pe zăbala calului. Eu strâng frâul, cu stânga, iar cu dreapta trag o vargă de nerv de bou peste capul turcomanului, şi pe loc reped calul îndărăpt. Hoţii, furioşi de a scăpa o pradă sigură din gheare, se iau la fugă după mine, răcnind, înjurând, descărcând vro două pistoale: însă eu fiind călare şi ei pe jos, dispar lesne din ochii lor!

READE: Ea însă nu dispare din conştiinţă... nu dispare de pe perete! Iat-o pe covor... colo, ca o veşnică mustrare!... O!... God!

ANGEL: Hip, hip, hura! Caii se întrec în zbor ca rândunelele.

Unii rămân în urmă, alţii fug înainte aţâţaţi de aplauzele privitorilor. Jiletcile jocheilor strălucesc în arenă ca nişte fluturi coloraţi; toţi aleargă cu inimă şi se apropie de barieră... O lume întreagă stă în uimire, care cal va sosi mai întâi ? That is the question!

READE: Oh, yes! To be or not to be, that is the question!.... Miaau. Oh! Shakespeare!

EU: În fine, mă opresc!... Acum noaptea căzuse, mii de stele clipeau deasupra mea; însă misterioasa lor lumină nu-mi arăta nici un drum bătut în pustietatea acelor câmpii... La asemenea cazuri cea mai nimerită măsură este să te încrezi instinctului animalelor. Am lăsat deci frâul pe gâtul calului şi pe loc inteligentul meu tovarăş, mirosind aerul, pleacă încet prin întuneric şi după o oră mă scoate chiar la malul Mării de Marmara.

ANGEL: Doi se află în frunte: Plum şi Ghipsi! încă zece paşi şi învingătorul va face a se pierde şi a se câştiga rămăşaguri de milioane de shelingi în toată Englitera, încă cinci paşi, încă trei, încă doi, încă unul... Hura! Plum iese înaintea lui Ghipsi cu o lungime de patru degete; Plum este triumfătorul! 400.000 de glasuri se ridică în văzduh cu entuziasm, şi mii de butelci se deşartă în onorul lui! Hura! În sănătatea lui Plum!

EU: La poalele acelui mal foarte nalt, valurile se legănau molatic, cu un vuiet surd; pe suprafaţa lor razele stelelor presară scântei argintii, iar în dreapta mea se zăreau luminile caselor din Ghemlic. Calul se apropie de muchia malului, întinde un picior, cearcă pământul cu copita, şi apoi începe a se coborî încet pe o cărăruşă de capre. Voiaj spăimântător şi periculos!... Mi se părea că la fiecare pas o să cădem împreună de-a lungul stâncilor, până în fundul prăpăstiei. Inima tremura în mine, pieptu-mi se răsufla greu, ochii se păinjeneau... Deodată....

ANGEL: Cât pentru mine...

READE (cu ochii închişi): Oh! miss Lucy!

EU: Deodată mă trezesc cu calu-n valuri! El sosise devale şi apucase pe nisip în direcţia Ghemlicului; însă prin unele locuri era silit să treacă prin apă.; căci marea se întindea până sub mal.

În fine am intrat teafăr în oraş şi am găsit pe tinerii belgi lungiţi pe taraba unei cafenele, foarte îngrijiţi de soarta mea şi mângâindu-se cu două narghilele turceşti.

ANGEL: Cât pentru mine, Plum mi-a adus o mie de livre sterline, câştigate de la amicul meu Arthur Holvay, Hip, hip! în sănătatea lui Arthur!

READE (lunecând de pe scaun sub masă): Miss Lucy! miss Lucy! Miaaau!!!. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Astfel se mântui convorbirea noastră! Un orologiu ascuns bate două ore după miezul nopţii. Angel, ridicând faţa de masă şi adresându-se la Reade, îi zice cu glas uimit: ,,Adio, scumpule amice!... Umbrele victimelor tale să te lase în pace, şi frumoasa miss Lucy să-ţi răsplătească cu amorul ei îngeresc momentele de plăcere ce tu ne-ai făcut să petrecem în casa ta, noi, călători rătăciţi pe ţărmurile Africii... Adio!"

După această poetică şi călduroasă improvizare, Angel şi eu ne întoarcem la locantă, bâjbâind prin întunericul hudiţelor, ne culcăm obosiţi, şi până în zori ne luptăm în vis cu motanii ucişi de Reade. Somnul nostru însă nu ţinu mult, căci trebui să ne sculăm şi să plecăm. Hagi-Mustafa-Ben-Aali-Cuniali, întovărăşit de un soldat marocan, aduce caii sub ferestrele noastre, doi pentru noi, doi pentru ei, şi unul pentru panerele cu merinde. Totul fiind deci gata de pornire, ne coborâm în stradă, strângem mâinile domnişoarelor Ashton, dăm câte un bănuţ spaniol de aur Lunicăi şi Astericăi, ne închinăm papagalului Dgiali şi încălecăm.

Iată-ne ieşiţi din Tanger!... Africa cu misterele sale se întinde dinaintea noastră. Dumnezeu ştie ce întâmplări ne aşteaptă! Fie într-un noroc şi cale bună!!!