Vizitele lui se îndesiră. Totdeauna priimit cu plăcere, ajunse a fi cel mai nesuferit şi mai negrijitor subprefect, când nu era la Brustureni. După moartea d-lui Florinescu, bunacuviinţă cerea ca vizitele lui să fie mai rari. Cerenţel vinea mai rar, dar şidea mai mult.

Într-o zi, primblându-se prin grădină, un dorobanţ îi aduse un plic în care găsi permutarea lui la o altă plasă într-un judeţ depărtat. Desperatul Cerenţel îşi luă adio suspinând, se înturnă la Iaşi, şi îşi dete demisiunea, jurând a nu mai servi o patrie ingrată!

Angelica se întrista şi se simţi şi mai singură, dar — precum am văzut din corespondinţa lor — ei nu încetară de a fi în cele mai bune relaţiuni. Alaltăieri eram gata să mă pornesc la ţară, când am priimit următorul bilet: "Doamna Angelica Florineasca şi domnul Onisim Cerenţel roagă pe domnul C.N. să binevoiască a le face onoare de a asista la cununia lor, ce se va serba la biserica din satul Brusturenii, duminică la 18 a curentei". Am râs gândind la poznele care fac florile, şi am plecat la Brustureni.