string(7) "library" string(8) "document"
1497
1200
1775
1646
1310
1639
1467
80
1401
82
300
1466
514

Impresii de călătorii Conrad de Baumgarten

1 2 3 4

Conrad sări în barcă şi puse pe Roschen, iar necunoscutul desfăşură o mică velă şi, puindu-se la cârmă, deslegă lanţul care o ţinea de mal, îndată ea s-aruncă, săltând pe orice val şi inimându-se de vânt, ca un cal ce pricepe glasul şi simte pintenii călăreţului său. De abia fugarii era ca la o sută de paşi de la locul unde să îmbarcaseră şi arcaşii sosiră.

— Veniţi prea târziu, domnii mei, murmură necunoscutul, am scăpat din mâinele voastre, dar nu e destul, urmă el adresându-se la Conrad, culcă-te tinere, culcă-te, nu vezi că îşi caută tulbele? O sâgeată merge mai iute decât cea mai bună barcă, de ar mâna-o măcar însuşi demonul vijiliei. Culcă-te, îţi zic, cu faţa la pământ. Conrad ascultă. Pe loc, un şuierat se auzi deasupra capetelor lor, o săgeată se înfipse tremurând în catargul barcei, celelalte merseră de se perdură în lac.

Streinul să uită cu o ticnită curiozitate la sâgeată a căria fer să făcusă nevăzut în borta ce făcuse.

— Aşa, aşa, murmură el, cresc în munţii noştri bune arce de frasin, de corn şi de jugastru, şi dacă mâna ce le întinde şi ochiul ce îndreaptă săgeata ar fi mai cercate, ar putea cineva a avea grijă a le sluji de ţintă. Dar nu e lucru uşor a ajunge căprioara ce fuge, paserea ce zboară, sau barca ce saltă. Pleacă-te, încă, tânărule, pleacă-te; ne mai soseşte un rând.

Adevărat, o săgeată se înfipse în lemnul barcei şi alte două, sfredelind vela, rămaseră oprite de pene. Pilotul le privi cu dispreţ.

— Acum, zise el lui Conrad şi Roschenei, vă puteţi pune pe bancele barcei, ca şi când v-aţi face primblarea de duminică, până a nu apuca să scoată a treia sâgeată din tulbe vom fi departe de lovirea lor; numai o săgeată de arbaletă împinsă de un arc de fer poate trimite moartea la depărtarea unde suntem, şi ţine uitate. Un al treile rând de sâgeţi veni de căzu în urma barcei, fugarii scăpaseră de mânia oamenilor, nu avea a se teme decât de a lui Dumnezeu. Dar necunoscutul semăna fără grijă de cea a doua precum şi de cea întâi şi, piste o jumătate de ceas, Conrad şi femeia lui să afla pe celalt mal. Naft, pe care l-au fost uitat, îi urmase înot.

Până a nu se despărţi de streinul, Conrad gândi cât de trebuitor un om aşa nefricos le putea fi în conjuraţia lor, începu deci a-i spune acele ce să hotărâseră la Grutli, dar la cea întâi vorbă, străinul îl opri.

— M-aţi chemat să v-ajut şi am venit precum aş fi dorit să vie şi alţii spre ajutorul meu, daca m-aş fi aflat în asemenea poziţie; nu îmi cereţi mai mult, căci nu voi face.

— Dar încai, strigă Roschen, spune-ne cum îţi e numele, să-l purtăm în inima noastră alăturea cu ale părinţilor noştri, căci precum şi lor, noi îţi suntem datori cu viaţa.

— Aşa, aşa, cum te cheamă, zise Conrad, nu ai nici o pricină ca să te tăinuieşti de noi.

— Nu, fără îndoială, răspunsă zâmbind streinul, legându-şi barca de ţărm, eu sunt născut la Berglen, sunt adunătorul dăjdiilor Fraumünsterului de Zurich şi mă numesc Wilhelm Tell.

Zicând aceste, salută pe amândoi soţii şi apucă drumul de Fluelen.

1 2 3 4