string(7) "library" string(8) "document"
1775
1475
1391
1465
82
1200
1310
87
1466
1476
1832
1307
1467

Adevărul sau cucoşul de la moară

Cucoşul, ştiţi prea bine, că are însuşire
De a ne da de ştire
Prefacerile zilei ş-a timpului schimbări.
El, făr-a se supune
La reguli şi cercări,
Când adevărul spune,
E ca un fabulist;

Iar când arată timpul e cam naturalist.
Ştiu dar că la o moară, cucoşul prin cântare
Morarului da veste la vreme de mâncare.
Însă-ntr-o zi, când moara umbla mereu vuind,
Şi unda zgomotoasă, în roţi cu-a sa iuţime

Izbea din înălţime
În aer spumegând,

Morarul simţea foame. Deci iese el din moară
Şi vede cum cucoşul, sărind pe-o grindişoară,

În pene se umfla,
Din gât se încorda,

Ş-apoi, căscându-şi pliscul, se pare că cânta.
Însă a lui cântare, de vuiet mistuită,

Era neauzită.
Morarul trist se duse în moară, aşteptând
S-audă mai degrabă cucoşul său cântând.

Aşteaptă, măi morare,
C-aşa-i şi-n lumea mare:

Când relele năravuri vuiesc neîncetat,
Atuncea adevărul nu este ascultat.