Nu ştiu, zău, pe ce temeiuri
Zi întâi a lui Aprili
S-au menit din obiceiuri
A fi zi de amăgiri.
O zi numai în trei sute,
Fără praznici, sărbători,
Pentru nişte şăgi plăcute,
N-ar fi rău însămnători.
Dar a lumii amăgire
Nu are nici un hotar,
Toate trec prin chibzuire
Vicleşugului amar.
Omul cel întâi căzură
Prin amăgire din rai,
Când nu era în natură
Altă vreme decât Mai.
Politica se-nvârteşte
Pe aceştii zile legi:
Sfarmă, drege, hotărăşte
Soarta ţărilor întregi.
Diplomaticii înşeală
La Septemvrii, la Ghenari,
Caută, pândesc greşeală
Şi răstoarnă planuri mari.
Toţi supuşii în tot locul
Pe şefii lor amăgesc,
Prin aceasta-şi fac norocul,
Cariera îşi lăţesc.
Femeile au prea multe
Zile-ntâi a lui Aprili,
Chiar deviza lor pe frunte
Pare scris: întâi Aprili.
Şi bărbaţii iar pe ele
Purure le viclenesc,
Jură lor pe cer şi stele,
Dar credinţă nu păzesc.
Cel ce cumpără sau vinde,
Gândeşte la înşelat,
În rar om nu se aprinde
Cugetul acest de iad.
Omul în sfârşit cutează
A-nşela pre Dumnezeu
Când prin apă se botează,
Iar în faptă stă tot rău.
Până când întâi Aprilii
Va-mpărăţi pre pământ?
Când va luci raza zilei
Numai cinstei luminând?