string(7) "library" string(8) "document"
5500
1465
1497
1574
1457
1812
1385
1391
1711
1401
1467
1832
1775

Vânătorul

Vânătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire,
Şi pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire.
Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare
Celebrează însoţirea naturei cu mândrul soare.

Valuri limpide de aer, ca o mare nevăzută,
Trec alin pe faţa lumii şi din treacăt o sărută.
Pe câmpia rourată pasul lasă urmă verde,
Ce-n curând sub raza caldă se usucă şi se perde.

Vânătorul soarbe-n cale-i răcoreala dimineţii,
Admirând jocul luminei pe splendoarele verdeţii,
Admirând în umbra caldă florile de prin poiene,
Şi pâraie cristaline, şi vultani cu mândre pene.

Pe colnic, în zarea luncii, un plop mare se ridică,
Cu-a lui frunză argintie făcând umbră pe vălcică.
Vânătorul la tulpină-i cade-n visuri iubitoare...
Două veveriţi pe-o creangă râd de arma-i lucitoare.