Acabose vuestre bien,
Y vuestros males no acaban.
Mustrări lui Riga Rodirigo

Voi ce trăiţi în bucurie
De tinereţe şi amor,
Mai ascultaţi o istorie
A donei Padilla del Flor.
Ea fu o jună fată, care
Era frumoasă de vestit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Sunt multe fete în Granadă,
Şi la Sevilla se găsesc,
Pre care-ades c-o serenadă,
Amorezaţii le-amăgesc;
Altele, fără ruşinare,
Cugetă numai la iubit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Dar ce să tot înşir cuvinte?
Destul că Padilla del Flor
Era-ntre fete mai cuminte,
Era corona tuturor;
Fugea de cei ce n-au mustrare,
Şi multe fete-au amăgit...
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit.

Ea niciodată vrea s-asculte
Pe mândrii tineri cavaleri,
Ce suspinând îi spunea multe
De-ale lor patimi şi dureri;
Le răspundea la fiecare
C-amor în suflet n-a simţit,
Ascundeţi roşile peptare.
Copii, că boii au ieşit!

Deci la Toleda se şi duse,
Lăsând pe junii ce ofta,
La Dumnezeu gândul îşi puse,
Otărând lui de a se da;
Şi acolo cu râvnă mare
Îndată s-a călugărit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Apoi zicea: „Fugii de lume
Ca să urmez cereştei căi,
De-acuma uite-s-al meu nume;
Mă voi ruga pentru cei răi.
Îngerii ne sunt apărare;
Aici vicleanul n-a venit.“
Ascundeţi roşile peptare.
Copii, că boii au ieşit!

Dar de abia călugărită
Juna copilă se văzu,
Iată că-n groaznecă ispită.
Mireasa Domnului căzu.
Simţi în sine un foc mare.
Un foc drăcesc nepotolit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Un hoţ vestit se prepăşise
Nemernicind pe lângă schit,
El multe fete-ademenise
Deşi era foarte urât.
Urmând drăceasca îndemnare.
Călugăriţa l-a-ndrăgit.
Ascundeţi roşile peptare.
Copii, că boii au ieşit.

Pentru a întra în monastire.
Adese hoţul se-mbraca
Ca un ermit, şi cu smerire
Pe la icoane se-nchina
Cu o adâncă întristare,
C-un aer foarte umilit.
Ascundeţi roşile peptare.
Copii, că boii au ieşit!

Călugăriţa îmbătată
De al ei cuget blăstemat,
Vrea să petreacă noaptea toată
Cu-acel amăgitor spurcat;
Căci dracu-i dete cugetare
Să fac-un lucru pângărit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Padilla vrea — nelegiuire! —
Far a gândi la vrun păcat
Să se-ntâlnească-n monastire
Cu-al său păgân amorezat;
Gândea numai la desfătare,
Nu la păcatul cel cumplit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Dar când s-a dus, nebuna fată,
Când în biseric-a ajuns;
Cheamă tâlharul — însă iată
Cerescul trăsnet i-a răspuns...
Domnul îşi face răzbunare,
De cugetul nelegiuit.
Ascundeţi roşile peptare.
Copii, că boii au ieşit!

De-atunci urgia cea cerească
Păstorul încă n-a uitat.
El se opreşte să privească
Un zid ce e acum surpat.
Două clopotniţi în dărmare
Pe şesul acel înverzit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Iar noaptea vechea monastire
Şi bolovanii cei rămaşi
Pare că sunt o nălucire,
Parcă doi straşnici uriaşi,
Clopotniţile-n depărtare
Vede drumeţul îngrozit.
Ascundeţi roşile peptare.
Copii, că bolii au ieşit!

Călugăriţa se zăreşte
Din chilioară-ncet ieşind,
Pe lângă ziduri se târăşte
În mână-o candelă ţiind;
Un alt fantom atunce pare
Că merge-n urma ei mâhnit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Această groznică păreche
Merg amândoi înfioraţi
Pe sub clopotniţa cea veche,
Şi amândoi sunt ferecaţi
De gât, de mâni şi de picioare
Cu lanţ de fer neruginit.
Ascundeţi roşile peptare.
Copii, că boii au ieşit!
Candela când de când luceşte
O pară slabă slobozind,
Când iar lumină răspândeşte,
Feluri de urme-nchipuind ;
Negre năluci spăimântătoare
Pe schitul acel părăsit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Vedeniile aste două,
Lanţuri în urma lor târând,
Se tot urmează amândouă
Preste morminte şovăind,
Ţipând, plângând cu nencetare
Păşesc pe drumul rătăcit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Îmbla, tot îmbla pe-acea cale
Ce s-a-ncâlcit sub paşii lor,
Se strig, se chem cu multă jale,
Cu glas duios şi gemător;
Se caută cu desperare
Pe acel drum fără sfârşit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Pe scări se suie să s-ajungă
Dar sunt vrăjite-acele scări,
În darn aleargă şi s-alungă
Prin beciuri, hrube şi cămări;
E încurcată-a lor cărare,
Căci iadul astfel le-a ursit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Şi două glasuri plângătoare
S-aud zicând cu greu suspin:
„Când s-a sfârşi al nostru oare
Înfricoşat şi groaznec chin!
Greşeala noastră a fost mare,
Noi dracului ne-am potrivit.“
Ascundeţi roşile peptare
Copii, că boii au ieşit!

Atunce ploaia căzând bate
Preste ferestre pârâind,
Iar pintre boltele crăpate,
S-aruncă vântul vâjiind.
S-aude râs şi suspinare,
Şi glasuri foarte de-ngrozit.
Ascundeţi roşile peptare.
Copii, că boii au ieşit!

Dar vai! că iadul nu se-ndură
De lacrimi, vaiete şi plâns,
Focul ce arde-ntr-a lui gură
Este etern, este nestins;
Milostivire el nu are,
Spre păcătosul osândit.
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

Dacă-auzind aceste toate
Drumeţul noaptea spăriat,
Roagă pre îngeri să-i arate,
Pre cine oare mâniat
Dumnezeu plin de îndurare,
Într-acest fel i-a pedepsit?
Ascundeţi roşile peptare,
Copii, că boii au ieşit!

I se arată-nflăcarate
Pe-ai monastirei stâlpii groşi,
Cu pară vânăt însemnate
Numele-acelor păcătoşi;
Căci a lor vină a fost mare,
Ei dracului s-au potrivit.
Ascundeţi roşile peptare
Copii, că boii au ieşit.

Această tristă istorie
Sânt Ildefons a poruncit
Să se cetească — ca să fie
Fecioarelor ce n-au greşit
Întru ispite apărare —
Prin orice monastiri şi schit.
Ascundeţi roşile peptare
Copii, că boii au ieşit!