#42"...ziceti ca heraldica are o importanta mare pentru poparele lumii..."

Simbolul oficial sau blazonul Irlandei (Republica Irlanda) îl reprezintă din Evul Mediu şi până în present o harpă aurie pe fundal albastru. Designul actual se bazează pe “harpa Brian Boru” datând din secolul al XIV-lea. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7a/Ireland_coa.png

Harpa este gravată pe sigiliul oficial al preşedintelui Irlandei. Steagul preşedintelui constă dintr-o harpă aurie având corzi argintii pe un fundal albastru.

 

Daca va uitati la stema Regatul Unit al Marii Britanii regasesti si o harpă aurie pe fundal albastru pentru Irlanda alaturi de stemele celorlalte regiuni (Anglia, Scoția) Marii Britanii

 

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/98/Royal_Coat_of_Arms_of_the_United_Kingdom.svg/620px-Royal_Coat_of_Arms_of_the_United_Kingdom.svg.png

 

P.S.

Fiecare stat este unic şi reprezentat prin stema sa istorica. Capul de bour - simbolul istoric al Statului Moldovenesc de la munte (Carpaţii Nordici) pînă la mare (Marea Neagră).

 

domnule ce scrii de pe numele Nesteriuc, cu toata stima si respectul va mai intreb odata cum poate pretinde R. Moldova la mostenire istorica si juridica a Principatului Moldova care in 1862 s-a unit cu Principatul Muntenia sau Tara Romaneasca? nu vad nici un sens sa copii citate din istoria straina, va rog aratati-mi ce legatura are aceasta bucata de Moldova istorica care in 1812 a fost rupta din trupul Moldovei, ce si dupa acel eveniment tragic a continuat sa existe pina la Mica Unire din 1862? din cate stiu aceasta bucata din moldova din 1812 se numea Gubernia Basarabia, iar din 1918 Republica Democrata Moldoveneasca, iar acum, din 1991 se numeste R. Moldova... oare poate fi considerata aceasta R. Moldova acea Moldova istorica condusa de Stefan cel mare, cu capitala la Suceava, cu orasele Iasi, Putna? Scriind citate voluminoase din istoria Moldovei deloc nu demonstrati ca noi suntem urmasii lui Stefan cel mare si sfant, pur si simplu faceti un fel de focus pocus ridicol, incercand un fel de "haltura", un aparent efort de a argumenta, dar fara logica, fara sens, fum mai pe scurt... este R. Moldova mostenitor istoric si de drept juridic al Principatului Moldova sau este doar o mica parte din acel principat?

Statalitatea moldovenească, ca fenomen istorico-politic, a luat naştere la 1359, cînd Bogdan I, împreună cu pămîntenii moldoveni, au creat statul Moldova (Ţara Moldovei) cu atribuţiile sale de bază: Domnie (administraţie), simbolica, populaţie, teritoriu, hotare, sistem fiscal-vamal, suveranitate. Domnitorii Moldovei în secolele XIV-XVIII şi îndeosebi Petru I Muşat, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir, etc., au întărit şi centralizat statul feudal moldovenesc, au luptat activ şi, în multe cazuri cu succes, pentru independenţa Moldovei. Acest adevăr incontestabil este confirmat de cele 13 Istorii ale Moldovei  (Letopiseţele moldo-slavone,   inclusiv   cronicile   moldo-germană,   moldo-polonă,  moldo-rusă), scrise de cronicarii unguri (Kukullo, Thuroczi, Anonimul ş. a.), de istoricii poloni (Ian Dlugosz; M. Bielskii şi alţii), de istorici ruşi de la A. Lîzlov pînă la N. Karamzin, de cronicarii şi savanţii moldoveni Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir, Mihail Kogălniceanu, Manolache Drăghici, etc. Condiţiile de dezvoltare a Ţării Moldovei devin mai complicate după anul 1538, odată cu căderea ei sub dominaţia politică otomană. Însă Moldova îşi păstra suveranitatea, domnitorii ei fiind numiţi din rîndul boierilor locali, fapt ce personifica puterea suverană a ţării. Aceştea erau în drept să semneze documentele privind politica externă a ţării, să gestioneze treburile interne, să pronunţe decizii de judecată în baza legilor moldoveneşti, ţara păstrându-şi numele şi însemnele sale naţionale.Declinul cu adevărat dramatic începe în 1775 cînd Turcia, suzerana Moldovei, pentru a întări o coaliţie antirusească, cedează Austro-Ungariei nordul Moldovei. Iar lovitură fatală adusă Ţării Moldovei, după care ea nu şi-a revenit pe deplin nici până în zilele noastre, s-a produs însă odată cu încheierea Tratatului de pace de la Bucureşti în 1812, când Turcia şi Rusia ţaristă dezmembrează pămînturile moldoveneşti în 2 părţi: Moldova de Vest, care rămâne sub dominaţie turcească şi Moldova de Est, numită mai tîrziu Basarabia, – sub dominaţia rusească. În anul 1859 Moldova de Vest, avînd un teritoriu mai mic de jumătate din teritoriul fostei Moldove istorice de pînă la 1812, în urma unor jocuri de culise ale cercurilor guvernante ale Franţei, Rusiei şi Prusiei, se uneşte cu Valahia, formînd România. Indiferent de schimbarile impuse in toate domeniile - social, economic, politic, spiritual, procesul multisecular de convietuire in comun, de faurire a tezaurului cultural comun, de cinstire si aparare a patriei comune - Moldova nu a disparut in 1812 ori 1859. Dezvoltarea istorica anterioara in limitele Tarii Moldovei, comunitatea de traditii culturale indelungate, comunitatea de limba au influentat asupra dezvoltarii culturii moldovenesti pe ambele maluri ale Prutului, asupra constiintei national-statale a moldovenilor. Moldova a fost si va ramine Patria lor. Condiţii reale de eliberare naţională a moldovenilor, de restabilire a statalităţii moldoveneşti au apărut odată cu desfăşurarea Revoluţiilor ruseşti din 1917. Femeile din Chişinău la întrunirea lor din 14.03.1917 au lansat apelul “Moldovenilor! Uniţi-vă şi începeţi lupta pentru căpătarea drepturilor la o viaţă naţională slobodă, potrivit cu firea şi menirea neamului nostru moldovenesc”. Studenţii moldoveni din Kiev au format (26.03.1917) o organizaţie a lor cu scopul de „a lupta pentru autonomia moldovenească”. Ţăranii din satul Horodişte judeţul Lăpuşna scriau gazetei Cuvânt Moldovenesc: „Noi sîntem gata să luptăm pentru interesele noastre moldoveneşti!” Ideea autonomiei ţinutului se întâlneşte pentru prima dată în Programul Partidului Naţional Moldovenesc (PNM), publicat în Cuvânt Moldovenesc la 09.04.1917. Rolul principal în marea operă de renaştere a Statului Moldovenesc contemporan l-au jucat ostaşii moldoveni. Veniţi de pe Frontul românesc, din garnizoanele Odesa, Ecaterinoslav, Sevastopol, Bălţi, Bender, ei au convocat la Chişinău primul Congres al oştenilor moldoveni, ce şi-a desfăşurat lucrările la 20-25 octombrie 1917. După cum menţiona ziarul Cuvântul Moldovenesc, anume „asupra ostaşilor moldoveni, floarea naţiunii, cădea răspunderea în faţa istoriei pentru soarta norodului moldovenesc”. Participanţii la Congres au chemat moldovenii să „devină stăpâni ai acestui pământ, să ia în mâinile lor „cârmuirea trebilor obşteşti în ţara lor”. Congresul ostaşilor moldoveni a stabilit structura şi componenţa, împuternicirile viitorului organ reprezentativ (Sfatul Ţării). Concluzia principală, ce se impune în urma evocării acestor evenimente cruciale pentru destinul istoric şi pentru continuitatea Statului Moldovenesc, este că renaşterea statalităţii moldoveneşti în anul 1917 prezintă în sine opera întregului popor moldovenesc care în cadrul a circa două mii de adunări şi mitinguri s-au pronunţat pentru formarea Republicii Democratice Moldoveneşti. Documentele istorice atestă că Sfatul Ţării şi-a deschis lucrările la 21 noiembrie 1917. Tot atunci pe bază de dovezi etnice s-a reconfirmat denumirea statului – Moldova, proclamat stat democratic moldovenesc  — Republica Moldovenească (2 decembrie 1917). În cadrul dezbaterilor pe marginea proiectului Declaraţiei, elaborat de comisia în frunte cu T. Ioncu, s-a discutat şi denumirea statului. Membrul Sfatului Ţării, C. Misircov, reprezentant al minorităţii bulgare, şi-a exprimat nemulţumirea: „De ce este proclamată Republica Moldovenească şi nu „Republica Basarabeană”? P. Erhan, de asemenea, membru al Sfatului Ţării, a lămurit: „Noi nu avem de ce ascunde numele... Dacă în trecut se rîdeau de moldoveni, acum putem declara cu mîndrie, că sîntem moldoveni. Noi nu ne putem numi cu numele unui monarh sau domnitor străin... Denumirea republicii s-o dăm de la numele poporului, care este majoritar în Basarabia”. În cele din urmă, I. Pelivan a tras concluzia definitivă: „Mărturiile istorice ne vorbesc anume în folosul denumirii Republica Moldova”

 

http://www.patriotism.md/wp-content/uploads/2011/02/Декларация-о-провозглашении-Молдавской-Народной-Республики.jpg

 

                                 

 

http://m.timpul.md/uploads/images/5_Pantelimon_Erhan.jpg

 

 

Au salutat şi declarat susţinere Republicii Democratice Moldoveneşti şi reprezentanţii diplomatici ai Franţei, României, Angliei şi Statelor Unite ale Americii, care la 7 decembrie s-au întîlnit cu I. Inculeţ, Preşedintele Sfatului Ţării, Preşedintele Republicii Democratice Moldoveneşti. În felul acesta tînărul stat moldovenesc capătă în această perioadă şi o anumită recunoaştere internaţională. La rândul său, însă Sfatul Ţării evita orice contact cu organizaţiile, care simpatizau guvernul lui Lenin. Bolşevicii nu erau admişi în Sfatul Ţării, deşi reprezentanţii acestora din soviete au recunoscut în public legitimitatea Republicii Democratice Moldoveneşti. Concluzia principală, ce se impune în urma evocării acestor evenimente cruciale pentru destinul istoric şi pentru continuitatea Statului Moldovenesc, este că renaşterea statalităţii moldoveneşti în anul 1917 prezintă în sine opera întregului popor moldovenesc care în cadrul a circa două mii de adunări şi mitinguri s-au pronunţat pentru formarea Republicii Democratice Moldoveneşti.

Reafirmarea statalităţii moldoveneşti nu a fost iniţiată de sus, de politicieni provizorii, de partide de ocazie cu rădăcini străine. Ideea faptei măreţe – de revenire la statalitatea moldovenească a fost păstrată în sufletul şi inima poporului moldovenesc, a fost înfăptuită de reprezentanţii celor mai largi mase de ţărani şi muncitori, îmbrăcaţi, în virtutea împrejurărilor, în haine militare. În zilele dramatice din ianuarie 1918, când unii lideri românofili ai Sfatului Ţării au facilitat ocuparea Republicii Democratice Moldoveneşti de armatele române, anume aceşti fii de ţărani, demascând uneltirile duşmanilor, au ieşit pe front contra cotropitorilor, apărând cu vitejie Patria la Corneşti, Străşeni, Chişinău, jertfindu-se în luptele crâncene de la Bender şi Bălţi. La 18 (30) ianuarie şi-a deschis lucrările Congresul al lll-lea al Sovietelor de deputaţi ai ţăranilor, însă din cauza luptelor care mai continuau pe teritoriul ţinutului la el au venit numai delegaţii din judeţele centrale ale republicii. Preşedinte al congresului a fost ales V. Rudiev, care a protestat împotriva intervenţiei româneşti. Imediat după aceasta în sală a intrat un detaşament de jandarmi cu patru mitraliere. Au fost arestaţi şi a doua zi împuşcaţi moldovenii V. Rudiev, V. Prahniţchi, I. Panţâri, T. Cotoros şi ucraineanul P. Ciumaşenko. De asemenea au fost împuşcaţi N. Grinfeld şi N. Covsan. Toţi aceştia erau membri ai Sfatului Ţării, în afară de ei, au fost împuşcaţi încă 40 de delegaţi ai congresului. „Vina” lor consta în faptul, că s-au pronunţat împotriva intervenţiei româneşti şi optau pentru Republica Moldovenească. Despre faptul că Sfatul Ţării nu mai era independent ne vorbeşte următorul fapt. Când delegaţia lui s-a adresat generalului Broşteanu vizavi de arestarea deputaţilor, acesta a declarat ferm „că socoate imposibilă eliberarea delegaţilor”. La remarca lor că „deputaţii au dreptul la inviolabilitate”, Broşteanu a răspuns că „Republica Moldovenească nu are constituţie în care lucrul acesta ar fi fixat” şi el nu consideră că arestarea membrilor Sfatului Ţării e un „amestec în treburile interne ale Republicii... Dumneavoastră nu puteţi lua nici un fel de măsuri, nici fizice, nici morale, şi odată ce nu puteţi face aceasta, noi... o facem singuri”. Anume într-o aşa atmosferă de ocupaţie militară străină, în stare de asediu, la 27 martie 1918, cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri, Sfatul Ţării a decis unirea condiţionată a Republicii Moldoveneşti cu România. „Votul Sfatului Ţării privind unirea Basarabiei cu România, consideră istoricul FI. Constantiniu, nu a fost determinat de prezenţa şi cu atât mai puţin de o pretinsă presiune a armatei române, trecute peste Prut...” În ce măsură România „nu a influenţat” această decizie a vorbit Preşedindele “Sfatului Ţării” Constantin Stere. În cuvântarea sa el a spus că, dacă deputaţii nu vor vota „benevol unirea”, România „va fi nevoită să anexeze Basarabia fără consimţământul nostru”. Cu o săptămână mai înainte C. Stere îi comunicase lui I. Inculeţ şi D. Ciugureanu că, dacă nu va fi unire, va fi anexare. Prin aceasta el a recunoscut public că Sfatul Ţării s-a transformat într-o marionetă, o maşinărie de votare a intereselor elitei guvernatoare a statului vecin. Iar ministrul român A. Argetoianu în felul următor a caracterizat acest organ: „Sfatul Ţării n-a fost într-adevăr decât o formaţiune politică de impostură... Ieşit din alegeri cu totul fictive, el nu reprezenta nimic şi pe nimeni. De fapt membrii lui se impuseseră singuri...”. Deci, „unirea benevolă” a fost o farsă, realizată în condiţiile ocupaţiei militare româneşti şi contrar voinţei majorităţii a populaţiei ţării. Lucrul acesta îl demonstrează chiar şi procedura votării – nominală şi nu secretă, deputaţii fiind „îmboldiţi” de baionetele româneşti care au înconjurat clădirea. De asemenea şi prezenţa în sală înainte de votare a premierului român A. Marghiloman i-a presat pe „deputaţi”. Ei n-au uitat de executarea în luna ianuarie a membrilor Sfatului Ţării şi nu mai vroiau să-şi rişte viaţa. Şi ultimul argument: la banchetul organizat după votare, Marghiloman a declarat că „unirea Basarabiei s-a făcut la Bucureşti”. Mulţi deputaţi ai Sfatului Ţării au votat „unirea” contrar voinţei lor şi a doua zi au şi declarat acest lucru. Astfel deputatul P. Cocârlă la 28 martie „cu lacrimi în ochi” a spus: „Noi, domnilor, suntem trădătorii intereselor ţăranilor, n-am îndreptăţit speranţele sfinte, pe care ţărănimea ni le-a încredinţat noua... în ce mă priveşte, vă spun că mă căiesc foarte mult pentru fapta mea..., ştiind că tovarăşii mei, care au procedat cinstit şi sincer, se vor uita la mine ca la un trădător”. Locuitorii multor sate îşi exprimau deschis dezacordul în legătură cu hotărârea Sfatului Tării, în raportul generalului Râşcanu, adresat comandamentului său, se vorbeşte despre adunarea ţăranilor satului Mereni, judeţul Chişinău, care le-au spus deschis, în ochi, ofiţerilor români: „Noi nu avem nevoie de unire, Sfatul Ţării ne-a trădat, nu avem nevoie de jugul românesc”. Când autorităţile locale s-au adunat la Olăneşti să sărbătorească unirea, populaţia a părăsit demonstrativ piaţa publică, iar în satul Grinăuţi, judeţul Soroca, adunarea sătească a decis: „Să demonstreze peste tot că sunt împotriva alipirii forţate la România monarhică”. Locuitorii târgului Turlaci, în decizia adoptată unanim, au calificat hotărârea Sfatului Ţării ca „provocatoare, deoarece el n-a acţionat conform împuternicirilor poporului”.  În satul Budeşti la şedinţa solemnă în cinstea unirii, în prezenţa autorităţilor româneşti, ţăranul Danu în numele sătenilor a declarat „că ei nu doresc nici un fel de realipire la România şi nu au nevoie... de nici un rege”. Despre nemulţumirea profundă a populaţiei ţării privitor la actul unirii mărturisesc şi documentele organelor româneşti de poliţie. Astfel, în raportul din 30 aprilie 1918 al poliţiei din Bălţi se spunea: „Masa poporului este astăzi neliniştită şi vădit duşmănoasă. Nici în oraşe, nici în sate nu se observă până în prezent nici un entuziasm pentru situaţia Basarabiei, nicăieri nu se produc manifestări sincere de dragoste şi înfrăţire... însuşi elementul moldovean-românesc este ostil administraţiei româneşti, sfidând chiar şi clerul românesc... Preoţii sunt ameninţaţi când pomenesc numele regelui în biserică”. Negativ au reacţionat soldaţii moldoveni la lichidarea Republicii Moldoveneşti. Astfel, sorocenii, de exemplu, au refuzat să se afle în rezerva armatei regale şi C. Stere constata cu amărăciune că „Basarabia se ţine doar datorită armatei române...”. Rămâne de văzut cât de legală a fost hotărârea Sfatului Ţării în contextul dreptului internaţional. În primul rând, Sfatul Ţării nu era un forum legislativ ales prin vot universal şi direct de către întreaga populaţie a ţinutului. El reprezenta doar anumite organizaţii care şi-au trimis reprezentanţii în componenţa lui. Deci el nu avea nici un drept să reprezinte populaţia Republicii Moldoveneşti şi să-i hotărască soarta. Dacă e să presupunem că poporul ar fi ales prin vot universal şi direct parlamentul, chiar şi atunci soarta lui putea fi hotărâtă numai prin referendum. Şi ce-i mai principal – nici un deputat al acestui organ n-a fost ales în componenţa lui pentru a realiza „unirea cu patria-mumă România”. Procedura votării a avut loc, dar n-a fost liberă în condiţiile ocupaţiei militare şi a stării de asediu menţinute în teritoriul ocupat de România regală. În această privinţă prezintă interes şi punctul de vedere al ilustrului diplomat român Nicolae Titulescu: „Autodeterminarea, la drept vorbind, este un plebiscit. Ca să se obţină recunoaştere juridică internaţională, orice plebiscit trebuie să fie desfăşurat în condiţiile libertăţii. De aceea acolo, unde deseori s-a recurs la el..., anume forţele internaţionale au asigurat ordinea, dar nu cele militare ale unei sau altei părţi interesate”. Titulescu înţelegea perfect în ce constă vulnerabilitatea actului de la 27 martie 1918. Aflarea teritoriul moldovenesc dintre Prut şi Nistru în componenţa României în perioada anilor 1918-1940, a fost contestată activ de URSS în cadrul unor conferinţe internaţionale. La Conferinţa sovieto-română din 1924, URSS propune organizarea unui plebiscit, sub control internaţional, dar România respinge propunerea. URSS printr-un acord tacit cu România, la 28 iunie 1940 reanexează teritoriul moldovenesc dintre Prut şi Nistru pentru restabilirea statalităţii moldoveneşti în formă de Republică Moldovenească. URSS în 1940, la fel ca şi România în 1918, a ignorat dreptul poporului moldovenesc la autodeterminare, pentru care a optat în anii 1919, 1924 şi care poate fi realizat prin plebiscit, alegeri generale şi constituţie adoptată în condiţii de libertate. Totuşi conducerea URSS a acordat teritoriul istoric al Moldovei de Est, locuit de moldoveni, statut de Republică Moldovenească. Condiţiile cu adevărat favorabile procesului de afirmare a suveranităţii politice depline, a independenţei Statului Moldovenesc contemporan au apărut după alegerile libere de la 1989-1990, după destrămarea URSS. La 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a declarat independenţa statală a Republicii Moldova. La 2 martie 1992 Republica Moldova a devenit membru al ONU. În concluzie e necesar de remarcat următoarele:

Statalitatea Moldovei are o vechime de 6 secole, însă ea se constituie din 2 perioade distincte:

Primo: Statalitatea Moldovei istorice 1359-1859; Secundo: Statalitatea Moldovei contemporane, care începe în 1917. Statornicirea şi consolidarea statului Moldovenesc contemporan cunoaşte 3 etape: Prima Republică Moldovenească 1917-1918; A Doua Republică Moldovenească 1940-1991;

A Treia republică Moldovenească 1991- pînă în prezent.

 

P.S. Republica Moldova este un stat cu toate actele în regulă, format prin voinţă populară încă în 2 decembrie 1917 în partea de est al Moldovei istorice. Acest stat păstrează legătura de continuitate istorică, spiritual-culturală şi etnică cu Moldova istorică.

 

 

 

Fregat:
concret va rog cu argumente, noi personal nu am trait atunci, au fost domnitori de ex. Stefan cel mare a carui fiica a fost casatorita cu fiul tarului Ivan si a murit putrezind de vie in temnita, eu nu cunosc ca Stefan cel mare sa fi chemat pe rusi anume in aceasta bucata de Moldova si nici in toata Moldova, stiu ca de a cerut ajutorul rusilor, polonejilor, cavalerilor teutoni, austriecilor si multor altora in lupta contra turcilor. Deci reiesind din aceea ca Stefan cel Mare a jurat credinta imparatului polonez Moldova (si R. Moldova si Moldova istorica, adica acele vreo 75% din Moldova lui Stefan cel mare ca sunt in componenta Romaniei) trebuie sa fie teritoriu polonez? Dimitrie Cantemir a fost domnitorul Moldovei si a cerut spriginul lui Pentru I in lupta contra turcilor si chiar a jurat credinta tarului rus, dar deoarece rusii nu au reusit sa ajute Moldova de atunci, au incheiat pace cu turcii si au lasat Moldova acel acord nu are nici o valoare mai ales asupra Basarabiei sau mai bine zis a Moldovei de est. In 1918 Sfatul Tarii era unicul organ de autodeterminare al Republicii Democrate Moldovenesti, era recunoscut de guvernul Kerenskii deci de autoritatile de atunci ale Rusiei, Sfatul Tarii a votat Unirea cu Romania, deci a fost un act perfect legal. In 1940 rusii au ocupat Basarabia doar in urma pactului Ribentrop-Molotov, deci pur si simplu prin putere si intelegere cu fascistii. Faptul ca rusii numesc albul negru si soldatii lor din nistrenia "pacificatori" (exista contingente internationale de pacificare sub mandat ONU - soldati din diferite tari neimplicate in conflict ce dezarmeaza si separa fortele beligerante) o stiu multi, nu inseamna ca daca tarii rusi o sa zica ca pamintul e patrat asa va fi...

Moldova este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai!

 

Letopisetul Tarii Moldovei (1642-1647)

...Scrie la létopiseţul cel moldovenescu, la predoslovie, de zice că deaca au ucis acei vânători acel buor, întorcându-se înapoi, văzând locuri desfătate, au luat pre câmpi într-o parte şi au nemerit la locul unde acum târgul Sucévei. Acolo aminosindu-le fum de foc şi fiind locul despre apă, cu pădure mănuntă, au pogorât pre mirodeniia fumului la locul unde este acum mănăstirea Eţcanei. Acolea pre acelaş loc au găsit o priseacă cu stupi şi un moşneag bătrân, de prisăcăriia stupii, de seminţie au fost rus şi l-au chiemat Eţco. Pre carele deaca l-au intrebat vânătorii, ce omu-i şi den ce ţară este, el au spus că este rus den Ţara Leşască. Aşijderea şi pentru loc l-au intrebat, ce loc este acesta şi de ce stăpân ascultă ? Eţco au zis: este un loc pustiiu şi fără stăpân, de-l domnescu fierile şi pasările şi să tinde locul în gios, păn' în Dunăre, iar în sus păn' în Nistru, de să hotăraşte cu Ţara Leşască, şi este loc foarte bun de hrană. Înţelegând vânătorii acest cuvânt, au sârguit la Maramorăş, de ş-au tras oamenii săi într-această parte şi pre alţii au îndemnat, de au descălecat întăi supt munte şi s-au lăţit pre Moldova în gios. Iar Iaţco prisecariul, deaca au înţeles de descălecarea maramorăşénilor, îndată s-au dus şi el în Ţara Leşască, de au dus ruşi mulţi şi i-au descălecat pre apa Sucévei în sus şi pre Sirétiu despre Botoşiani...

 

Descrierea Moldovei (1714 - 1716) de Dimitrie Cantemir  

...Eu nu cred că mai este altă ţară de potriva Moldovei, intru care să se afle locuind aşa multe feluri de noroade, căci osebit de Moldoveni, ai cărora moşi s'au întors din Maramureş, mai lo­cuesc întru dânsa şi Grecii, Albaniţi, Sârbi, Bul­gari, Leşi, Cazaci, Ruşi, Unguri, Nemţi, Ar­meni, Evrei şi Tiganii cei plodoşi...

 

 

CONSTITUŢIA REPUBLICII MOLDOVA

 

…cetăţenilor de altă origine etnică, care împreună cu moldovenii constituie poporul Republicii Moldova…

 

Statul Republica Moldova

 

(1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernămînt a statului este republica.

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului,  drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.

Suveranitatea şi puterea de stat

 

(1) Suveranitatea  naţională aparţine poporului Republicii  Moldova, care  o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative,  în formele stabilite de Constituţie.

(2) Nici o persoană  particulară,  nici o parte din popor, nici  un grup  social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.

 

Unitatea poporului şi dreptul la identitate

 

(1) Statul are ca fundament unitatea poporului Republicii  Moldova. Republica Moldova  este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi.

(2) Statul recunoaşte  şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la  dezvoltarea  şi  la  exprimarea  identităţii  lor  etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

 

…Sînt interzise  şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului  şi  a  poporului,  îndemnul la război  de  agresiune,  la  ură naţională,   rasială   sau  religioasă,  incitarea  la   discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional…

 

P.S.

Patriotismul (din latina patria) se înțelege ca iubirea pentru o țară și pentru locuitorii ei, şi nu trebuie confundat cu xenofobia: preferința excluzivă pentru un singur neam.

 

rusii numesc ceea ce au facut ei in 1812 si in 1940 "eliberare" cu toate ca nimeni nu i-a chemat, si de fapt doar au rupt o bucata de Moldova, dar nusde ce numesc actul Unirii din 1918 VOTAT de Sfatul Tarii, adica organul suprem recunoscut chiar de catre autoritatile din Rusia, numesc ocupatie... adica numesc negrul alb si albul negru... numai niste nauci, vinduti dracului si idioti pot sa ajunga sa creada propriile minciuni... mai da ce timpenii pe site-ul ista... bre "moldovenilor" voi macar intelegeti ca daca exista asa natiune "moldoveneasca" pai majoritatea "moldovenilor" sunt locuitori si cetateni ai Romaniei, adica traiesc in Moldova istorica - Iasi, Suceava, Putna etc... Pacat de firea noastra "mioritica", Romania ar fi trebuit sa actioneze R. Moldova in arbitraj international pentru folosirea numelui si patrimoniului istoric asupra caruia doar Romania are dreptul: Moldova. R. Moldova nu are nimic comun cu Moldova lui Stefan cel Mare, R. Moldova este doar o mica parte a Moldovei pe care rusii au furat-o in 1812 impartind Moldova cu turcii si in 1940 impartind Romania dar si Polonia, pribaltica, Finlanda cu nemtii... ce fel de moldoveni sunteti voi bre?