string(7) "library" string(8) "document"
1646
1711
5500
514
1401
1391
1300
1457
1307
1574
1359
1475
1200

Impresii de călătorii Guessler

1 2 3 4

— Va trebui el să s-arate, căci fieştece săptămână de întârziere va costisi viaţa unui copil şi cea de pe urmă, femeii.

Guessler n-apucase bine să mântuie cuvântul, când ţipă, scăpă dârlogii, întinse braţele şi căzu de pe cal; scutierul sări ca să-l ajute dar nu mai era vreme, o săgeată îi petrecuse inima.

Asta era săgeata pe care Wilhelm Tell o ascunsese subt haina sa, când Guessler l-a silit să săgeteze un măr de pe capul copilului său în piaţa publică de la Altorf.

Noaptea duminecii spre lunea următoare, conjuraţii s-au adunat la Grutâi. Moartea lui Guessler ceruse această adunare. Mulţi era de socotinţa să grăbească ziua slobozeniei şi din numărul acelor era Conrad de Baurngarten şi Melhtal. Dar Walter Furst şi Werner Stauffacher s-au împrotivit zicând că negreşit vor afla pe cavalerul de Landenberg îngrijit şi cu bună pază, care ar face espediţia mult mai de îndoială, în vreme ce din împotrivă, dacă ţara va rămânea liniştită cu toată moartea lui Guessler, el o va socoti ca urmarea vreunii particulare răzbunări şi se va mulţumi a căuta numai pe ucigaş.

— Dar aşteptând, strigă Conrad, ce să va face Wilhelm? Ce se face familia sa? El mi-a scăpat viaţa şi eu să...

— Wilhelm şi familia sa sunt în siguranţă zise un glas din grămadă.

— Apoi n-am ce mai zice, răspunse Conrad.

— Acum, zise Furst, să socotim planul.

— Dacă cei mai bătrâni îmi vor da voie să vorbesc, zise ieşind înainte un tânăr din Unterwaldul de Sus, numit Zagheli, eu aş propune un lucru.

— Ce lucru? zise bătrânii.

— Să iau asupra mea luarea castelului de Rossberg.

— Şi câţi oameni cei tu pentru aceasta?

— Patruzeci.

— Ia sama că castelul de Rossberg este unul din cele mai întărite din tot ţinutul.

— Eu am chip să intru.

— Cum?

— Nu poci spune, răspunse Zagheli.

— Eşti sigur să găseşti acei patruzeci oameni ce îţi trebuiesc?

— Sunt sigur.

Zagheli reintră în grămadă.

— Eu, zise Stauffacher, dacă îmi vor lăsa această întreprindere, mă însărcinez cu castelul de Schwanau.

— Şi eu, adăougă Walter Furst, voi lua cetăţuia de Uri. într-un glas să priimiră aste două propuneri din urmă. Fiecare conjurat se îndatori în vremea de cinci săptămâni ce mai era până la ziua hotărâtă, să adune ostaşi dintre prietenii lui cei mai bravi şi, până a nu să despărţi, hotărâră steagurile subt care avea a merge. Uri alese un cap de taur cu o verigă ruptă spre pomenirea jugului ce avea să rupă; Schwitz, o cruce, spre aducerea-aminte a patimilor Domnului nostru şi Unterwalden două chei în cinstea sfântului apostol Petru care era foarte slăvit la Sarnen. Precum prevăzuseră bătrânii, uciderea lui Guessler fu socotită ca o urmare de particulară răzbunare. Zadarnicilc cercetări pentru Wilhelm să mai potoliră, neavând nici o ispravă, şi toate să liniştiră în tustrei ţinuturile, până în ziua când era să izbucnească conjuraţia.

Seara, la 31 dechemvrie, guvernorul castelului de Rossberg vizită după obicei, posturile, aşăză streji, dete parola (mot d'ordre) şi porunci să tragă clopotul de culcare (couvre-feu). Atunci însuşi castelul păru că adormi ca şi lăcuitorii săi; luminile să stinseră una după alta, zgomotul amuţi puţin câte puţin şi numai strejile de prin vârful turnurilor întrerupea astă tăcere prin sunetul regulat a paşilor lor, şi strigările de privighere repetate din sfert în sfert. însă cu toată această închipuire de somn, o ferestruie ce da asupra şanţurilor castelului să deschise câtinel; o tânără copilă de optsprezece sau nouăsprezece ani scoase capul cu sfială şi, cu toată întunecimea nopţii, se uită în şanţul castelului. Pe urmă slobozi numele: Zagheli.

Numele acesta fusesă zis atât de încet încât l-ar fi putut lua cineva că e un suspin al vântului sau o murmură a pârâului. Dar fu auzit şi un glas mai tare şi mai îndrăzneţ, măcar că tot încet, răspunse prin numele Anneli. Juna copilă rămasă un minut neclintită, cu mâna pe pept ca cum ar fi vrut să oprească bătăile inimii. Numele Anneli să auzi de al doilea.

— Dar, dar, murmură ea, plecându-se spre locul de unde părea că îi vorbeşte duhul nopţii, te auz, preaiubitul meu... dar iartă-mă, mi-e tare frică!. . .

— De ce te poţi teme? zisă glasul; toată lumea doarme în castel, numai strejile priveghează pe vârful turnurilor... nu te poci vedea şi de abia te auz, apoi cum socoţi tu că ele o să ne vază sau o să ne auză!...

Fata nu răspunse; ci lăsă să cadă nu ştiu ce. Acesta era capătul unei funii, la care Zagheli legă o scară, pe care Anneli o trasă la ea şi o înţepeni de ferul ferestrii. Un minut apoi, tânărul intră în camera sa. Anneli vru să tragă scara de frânghie.

— Îngăduie, preaiubita mea, îi zise Zagheli, căci îmi mai trebuie scara asta şi să nu te sparii de cele ce-o să se petreacă, căci cel mai mic cuvânt, cel mai mic ţipet din partea ta ar fi moartea mea.

— Dar ce este?... pentru Dumnezeu!... zise Anneli. Ah! suntem prăpădiţi!.. . uită-te! uită-te! şi ea îi arăta un om ce să ivise la fereastră.

— Ba nu, Anneli, nu suntem prăpădiţi, căci aceştia sunt prietini.

— Dar eu, eu sunt necinstită! strigă tânără copilă, ascunzându-şi faţa cu mâinile.

— Dimprotivă, Anneli; ei sunt marturi jurământumi ce îţi fac să te iau de soţie cum să va mântui patria.

Copila s-a aruncat în braţele amorezului ei. Cei douăzeci tineri s-au suit unul după altul, pe urmă Zagheli trase scara şi închise fereastra. îndată ei să împrăştiară înlăuntru. Garnizona surprinsă dormind nu făcu nici o împrotivire; conjuraţii închiseră pe nemţi în închisoarea castelului, îmbrăcară uniformile lor şi steagul lui Albert urmă a flutura pe cetăţuia care a doua zi deschise porţile sale la ceasul obicinuit. Pe la amiază streaja din vârful turnului zări mulţi călăreţi care venea în fuga mare spre cetăţuie. Doi conjuraţi să puseră la poartă, ceilalţi să înşirară în curte. Piste zece minute cavalerul de Landenberg trecea podul care să rădica în urma lui. Cavalerul era prins ca şi garnizona. Planul lui Zagheli avusese cea mai bună ispravă. Am văzut că douăzeci din acei patruzeci oameni trebuitori la întreprindirea sa intrase cu el în castel şi îl stăpânise. Ceilalţi douăzeci luasără drumul la Sarnen.

În ceasul ce Landenberg ieşea din Castelul rigal de Sarnen ca să se ducă la biserică, aceşti douăzeci oameni îi ieşiră înainte aducând daruri, după obicei miei, capre, găini; guvernorul le zise să intre în castel şi îşi urmă drumul. Sosind la poartă, ei au scos de subt hainile lor fiare ascuţite pe care le au pus în vârful toiegilor şi au stăpânit castelul. Atunci unul din ei să sui pe zid şi strigă de trei ori cu cornul. Acesta era semnalul orânduit, mari strigări de revoltă să auziră din uliţă în uliţă. Au alergat la biserică ca să puie mâna pe Landenberg; dar, prinzând de veste, sări pe cal şi fugi spre castelul de Rossberg. Aceasta o prevăzuse Zagheli Cea mai mare căutare şi cinste avu baliful împărătesc. Seara ceru să se mai răcorească pe zidurile cetăţii. Zagheli îl întovărăşi. De acolo putea vedea tot locul supus de cu sară cârmuirii sale. şi, înturnând ochii de la steagul unde cheile Unterwaldului au fost luat locul pajurei de Austria, îi pironi spre Sarnen, stând nemişcat şi gânditor. în celalalt unghi a parapetului era Zagheli şi el nemişcat şi gânditor.

Cu ochii pironiţi spre deosebite părţi, amândoi aceşti oameni aştepta, unul un ajutor pentru tiranie, altu un sprijin pentru libertate.

Piste puţin o flacără străluci pe vârful Axembergului. Zagheli slobozi un strigăt de bucurie.

— Ce flacără e aceea? zise Landenberg.

— Un semnal.

— Şi ce însemnează acel semnal?

1 2 3 4