17 april 2016, 11:55 Health views 7669
NU cumpărați carne din spații improvizate!
17 april 2016, 11:55 Health views 7669

NU cumpărați carne din spații improvizate!

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) recomandă consumatorilor să nu susţină comercializarea produselor alimentare de origine animală sau non-animală din spaţii improvizate, nesupuse controlului sanitar-veterinar, sau în sistem de vânzare stradal, în care nu este asigurată o temperatură şi o stare de igienă corespunzătoare, în scopul evitării apariţiei îmbolnăvirilor.

Datorită faptului că în cadrul sărbătorilor de Paşti, tradiţia se caracterizează prin consumul unor produse cu un grad mai ridicat de perisabilitate, cum ar fi mielul pascal şi ouăle colorate, specialiştii ANSA recomandă să procuraţi carnea de miel, ied, iepure sau carne provenită de la alte animale care este însoţită de un certificat sanitar-veterinar şi poartă marca de sănătate. În cazul când carnea provine din sacrificările efectuate în locurile temporar amenajate pentru sacrificarea mieilor, aceasta va fi comercializată pe loc, imediat după sacrificare, examinare şi marcare. Carnea de miel poate fi testată de consumatori chiar în momentul în care doresc să o cumpere. Carnea trebuie să fie elastică, iar în cazul apăsării, trebuie să revină la forma iniţială. Mirosul să nu fie acru, rânced sau alterat. Culoarea să fie uniformă în secţiune şi suprafaţa cărnii uşor umedă şi nelipicioasă.

Pentru a evita riscul de a procura produse neconforme sau chiar periculoase pentru sănătate, ANSA adresează consumatorilor următoarele recomandări:

- Procuraţi produsele alimentare, inclusiv cele tradiţionale, numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar-veterinar.

- Citiţi cu atenţie eticheta produselor pentru a vă informa privitor la calitatea şi compoziţia produsului. Informaţia de pe etichetă trebuie să cuprindă: denumirea produsului, numele şi adresa producătorului, lista ingredientelor, cantitatea netă sau volumul de produs, data durabilităţii minimale sau data limită de consum, ţara de origine, condiţiile speciale de păstrare şi/sau condiţiile de utilizare, declaraţia nutriţională şi instrucţiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor ar îngreuna utilizarea corectă a produsului alimentar.

- Verificaţi integritatea ambalajelor produselor alimentare.

- Fiţi atenţi la igiena personalului care vă deserveşte şi la condiţiile sanitare de comercializare a alimentelor.

- Verificaţi senzorial calitatea produselor alimentare pe care intenţionaţi să le cumpăraţi (culoare, miros, aspect, gust etc.).

- După procurare, păstraţi produsele conform indicaţiilor înscrise de producător pe ambalajul produsului (temperatura de păstrare, umiditatea etc.).

Source: www.realitatea.md

Keywords:

sanatate , avertizare , carne

Comments

 (1)
  • #1 maria Reply Quote selected
    Опытный покупатель на глаз определит качество мяса и другой продукции.Ветслужба за деньги поставит штамп на любую дохлятину.
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1795
Populația:
1099 locuitori

Prodăneşti este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Prodănești și Căprești. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Florești și la 101 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1099 de oameni. Satul Prodănești a fost menționat documentar în anul 1795.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.