Principatul Moldovei și Moldova de Est (Basarabia) în perioada 1812 - 1828
Domniile pamîntene. Răscoala condusă de Tudor Vladimirescu a avut ca consecinţă schimbarea regimului de guvernare în Moldova și Valahia: din 1822, nemaiavînd încredere în greci, sultanul a numit în cele două ţări domni pămînteni, punînd capăt regimului fanariot. Astfel, începe în istoria celor două Principate o perioadă nouă, numită perioada domniilor pămîntene (1822 -1828), întrerupte în 1828 ca urmare a războiului ruso-turc, încheiat prin pacea de la Adrianopol (1829). Primii domni pămînteni au fost numiți de turci. În Moldova astfel ajunge domn Ioniţă Sandu Sturdza (1822-1828).
Ioniţă Sandu Sturdza n-a făcut parte din categoria boierilor înstăriţi, stăpînind proprietăţi modeste în ţinutul Neamţ. La Iaşi avea vie în Copou şi o casă. Era căsătorit cu Ecaterina fiica marelui logofăt Neculai Rosetti-Roznovanu. Ioniţă Sandu Sturdza a domnit 6 ani, ducînd un mod de viaţă modest, la masa domnească ne lipsind tradiţionala mămăligă, deoarece, spunea el, “de la masa domnului Moldovei nu trebuie să lipsească hrana de temei a moldoveanului”.
Perioada domniilor pămîntene (naţionale) a constituit tranziţia spre organizarea modernă a societăţii, dar Ioniță Sandu Sturdza nu au avut nici timpul, nici mijloacele necesare, pentru a profita de un climat de stabilitate politică pentru a realiza reformele menite să reînnoiască structurile societăţii, să reformeze instituţiile statului. Prin măsuri administrative el a reuşit doar să diminueze abuzurile, în condițiile cînd boierimea, aflată în refugiu, a uneltit permanent împotriva domnului.
Ioniță Sandu Sturza a fost nevoit să facă față epidemiilor de ciumă, foametei cronice provocate de recoltele proaste, epizootiilor, marelui incendiu din iulie 1827, care a mistuit în flăcări trei sferturi din capitala Moldovei. Boierimea mare se afla în conflict cu cea mică şi mijlocie, care doreau să participe la guvernarea ţării.
Boierimea mică şi mijlocie şi-a formulat propriile aspiraţii într-unul din cele mai radicale documente politice ale vremii – Constituţia cărvunarilor, avîndu-l ca autor pe Ionică Tăutul. Documentul proclama drepturile cetăţeneşti fundamentale – libertatea individuală, a presei, cuvîntului, adunărilor, egalitatea în faţa legii, respectul proprietăţii, libertatea muncii şi a comerţului. Se preconiza, de asemenea, un transfer de putere de la domn către un organ reprezentativ al întregii boierimi – Sfatul obştesc.
Ioniță Sandu Sturdza n-a reuşit să-şi vadă realizat întregul program de reforme din cauza regimului politic absolutist oriental, care se va menţine şi după suprimarea regimului fanariot.
Relațiile lui cu autoritățile ruse erau destul de tensionate, deoarece Imperiul Rus considera că domnul moldovean fusese numit fără consimţămîntul său.
În aprilie 1828, cînd armatele ruse trecuseră Prutul pentru confruntarea cu trupele otomane, domnul moldovean a fost arestat din porunca țarului și exilat în Moldova de Est (Basarabia). Domnul Moldovei a fost trimis la Chişinău, unde urma să se afle sub supravegherea autorităţilor locale, pînă la o ulterioară decizie a guvernului rus în această problemă.
Ioniţă Sandu Sturdza s-a stabilit la Visterniceni (în preajma Chişinăului), care era proprietatea boierului Dimitrie Rîşcanu, rudă cu Ioniță Sandu Sturza. Aici el a petrecut șase ani. Exilul lui Ioniță Sandu Sturdza a luat sfîrşit abia atunci cînd noul domn al Moldovei, Mihail Sturdza intră în ţară, în iulie 1834.
Organizarea politico-administrativă a Moldovei de Est (Basarabia). Prin ucazul Imperial din 7 august 1812, în fruntea noii provincii a fost numit boierul moldovean Scarlat Sturdza, refugiat în Rusia după pacea de la Iaşi (1792). Scarlat Sturdza , fost vornic şi vistiernic al Moldovei, în 1792 şi-a vîndut moşiile şi s-a stabilit cu traiul la început în Belorusia, iar apoi în Rusia, unde dobîndise rangul de general de brigadă. S. Sturdza a intrat în exerciţiul funcţiunii în octombrie 1812 şi nu a funcţionat decît un an (1812-1813), iar guvernarea lui, a fost una nominală. Scarlat Sturdza a fost singurul guvernator moldovean al Basarabiei în perioada 1812 - 1917.
Guvernator general al Basarabiei este numit în 1812 amiralul Pavel V.Ciciagov. A condus într-o perioadă tulbure, mărginindu-se la păstrarea ordinii existente în Moldova de Est (Basarabia) înainte de 1812.. Proiectul legii referitor la administrarea noului teritoriu a fost semnat de către P. V. Ciceagov la 23 iulie 1812 avînd denumirea de „Înfiinţarea administrării provizorii în oblastia Basarabiei”. La 2 august 1812, legea este semnată de țarul Alexandru I.
Autorităţile din regiune au fost divizate în civile şi militare. Autorităţile şi instituţiile civile erau conduse de guvernatorul civil, iar trupele militare şi garnizoanele cetăţilor se aflau în subordinea comandantului militar al Basarabiei.
Particularitatea principală a noii organizări administrative consta în faptul că guvernatorul civil şi comandantul militar al regiunii se aflau în subordinea directă a comandantului armatei dunărene, care era reprezentantul administraţiei centrale în regiune şi prin intermediul căruia se lua legătura cu guvernul central şi ţarul.
Comandantul militar al regiunii a fost numit general-maiorul rus I.M.Hartingh, comandantul cetăţii Hotin. În decursul primului an de la încheierea păcii, ţinutul a fost administrat conform vechilor obiceiuri şi legi ale Moldovei. S-a declarat menţinerea în Basarabia a legilor locale şi a limbii moldoveneşti, care putea fi folosită în administraţie şi justiţie de rînd cu cea rusă.
La 2 februarie 1813, intră în vigoare un nou act normativ referitor la administrarea Basarabiei, conform căruia Cancelaria administraţiei civile a fost reorganizată, fiind instituit Guvernul regional al Basarabiei.
În perioada administraţiei provizorii, în Basarabia au fost menţinute instituţiile administrative de nivel local şi vechea divizare administrativ-teritorială în ţinuturi, care, iniţial erau 12 la număr. Pe parcursul anului 1813 divizarea administrativ-teritorială a Basarabiei a suferit modificări. Numărul ţinuturilor a fost redus la nouă: Orhei, Hotin, Soroca, Iaşi, Bender, Hotărniceni, Codru, Greceni, Tomarov. Ţinuturile continuau să fie administrate de către ispravnici, care erau numiţi în funcţie de guvernatorul civil pe un termen de un an cu îndeplinirea atribuţiilor fiscale, administrative, judecătoreşti şi de asigurare a ordinii publice.
Un rol aparte în organizarea administrativă a Basarabiei l-a avut contele I.Capodistrias – promotor al politicii liberale şi unul dintre cei mai aprigi susţinători ai orientării constituţionale. Anume lui, ţarul i-a încredinţat să-l informeze în problemele Basarabiei şi a ordonat, ca toate documentele referitoare la Basarabia să-i fie adresate, de asemenea, lui I.Capodistrias.
În februarie 1815, a fost creat un comitet pentru alcătuirea de noi reguli de administrare a Basarabiei, subordonat contelui I.Capodistrias. Analizînd situaţia existentă, el ajunge la concluzia că situaţia poate fi ameliorată numai prin numirea în regiune a unui funcţionar de rang superior, împuternicit cu largi competenţe şi care s-ar bucura de încrederea ţarului.
La 21 mai 1816, rezident plenipotenţiar în Basarabia a fost numit general-locotenentul A.N. Bahmetiev, care deţinea şi funcţia de guvernator general al Podoliei. În sarcina acestuia revenea organizarea administraţiei basarabene în baza regulamentelor existente; elaborarea unui nou regulament de administrare a regiunii; reglementarea modului de colectare a impozitelor; organizarea pazei frontierei etc.
Rezidentul plenipotenţiar era investit cu putere nelimitată. Toate autorităţile şi instituţiile administrative ale regiunii îi erau subordonate, inclusiv şi cetăţile, care anterior se aflau în subordinea autorităţilor militare. Introducerea instituţiei rezidentului plenipotenţiar şi investirea lui cu puteri nelimitate a diminuat substanţial rolul şi influenţa guvernatorului civil în administrarea regiunii.
Pentru a administra mai eficient regiunea a fost constituit un Comitet Provizoriu al Basarabiei, care şi-a început activitatea la 4 iulie 1816. În Comitet au intrat boierii moldoveni P.Catargi, A. Ghica, Gh. Millo, I. Bucşenescu, P. Cazimir, M.Rîşcanu, I. Pruncul, M.E.Krupenschi şi A.P. Iuşnevski. Comitetul se subordona rezidentului plenipotenţiar şi era ierarhic superior guvernului regional. Obiectivele strategice ale Comitetului erau: de a face ordine în administraţia regiunii şi de a elabora un nou regulament de administrare a Basarabiei în concordanţă cu tradiţiile locale.
La 2 august 1817, la Chișinău se înfiinţează Duma orăşenească. Duma era un organ electiv, care se ocupa de treburile administrative şi gospodăreşti ale oraşului: comerţul, meşteşugurile şi industria, concesionările, terenurile agricole orăşeneşti, amenajarea şi salubritatea oraşului. Pînă la instituirea Dumei din Chișinău oraşul era administrat de organele de poliţie orăşeneşti, aflate în subordinea guvernatorului şi a primului departament al guvernului. În Consiliul Dumei au fost aleşi cinci consilieri dintre negustorii locali. Primul primar al Chişinăului a fost ales A.Nour. Bugetul oraşului era alcătuit de Dumă şi aprobat de guvernator.
Sistemul de administrare a Moldovei de Est (Basarabia), implementat în regiune în primii ani după incorporarea la Imperiul Rus se caracteriza prin:
- a fost constituit ţinîndu-se cont de particularităţile locale;
- modul deosebit de subordonare al administraţiei basarabene faţă de autorităţile centrale ruseşti (în Basarabia instituţiile administrative regionale erau subordonate guvernatorului);
- purta un caracter provizoriu;
- menţinerea unor similitudini cu sistemul administrativ moldovenesc era dictată de un alt deziderat al politicii expansioniste ruseşti. Avînd drept scop imediat dominarea în Balcani, Rusia preconiza ca prin demonstrarea avantajelor stăpînirii ruseşti să atragă simpatia popoarelor vecine de partea sa.
Perioada anilor 1818-1828 reprezintă o etapă deosebită în procesul organizării administrative a Basarabiei – perioada autonomiei administrative limitate. Începutul perioadei autonomiei Basarabiei a fost marcat de promulgarea la 29 aprilie 1818 la Chișinău, de către ţarul Rusiei Alexandru I, a unui nou regulament privind reorganizarea sistemului de administraţie în Basarabia „Aşezămîntul obrazovaniei oblastei Basarabiei”. Acest document constituie suportul juridic principal, în baza căruia au fost constituite şi au funcţionat instituţiile administrative în perioada 1818-1828.
În rescriptul său din 1818, ţarul Alexandru I scrie „...Basarabia îşi păstrează specificul său naţional şi, ca urmare, primeşte o formă deosebită de administrare. Am văzut această ţară şi, dacă Atotputernicul va binevoi, am s-o mai văd. Cred că am să găsesc în ea, în fiecare pas, roadele instituţiilor mele şi, împreună cu aceasta, probele zelului şi sîrguinţei funcţionarilor, care vor fi însărcinaţi cu conducerea acestei instituţii”.
Noul regulament prevedea, în principiu, recunoaşterea particularităţilor naţionale privind organizarea şi funcţionarea administraţiei în Basarabia. Prin menţinerea unor particularităţi locale, Basarabiei i-a fost acordat statutul de autonomie administrativă în cadrul Imperiului rus. Autorităţile ruse conştientizau necesitatea aplicării faţă de teritoriul anexat a unor metode mai subtile pentru a cîştiga sprijinul nobilimii locale.
„Aşezămîntul” de la 1818 prevedea şi unele modificări ale structurii administrativ-teritoriale ale Basarabiei. Astfel, numărul ţinuturilor din teritoriul regiunii este micşorat pînă la şase: Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Akkerman, Ismail. Ţinutul Iaşi îşi avea centrul de reşedinţă în oraşul Bălţi, ţinutul Orhei îşi avea reşedinţa în oraşul Chișinău, spre deosebire de celelalte ţinuturi care îşi aveau reşedinţă în oraşele cu aceeaşi denumire ca şi a ţiniturilor.
În conformitate cu „Aşezămîntul” din 1818 este înființat Consiliului Regional Suprem al Basarabiei ca organ suprem executiv, administrativ şi judecătoresc al regiunii. În componenţa Consiliului Suprem intrau unsprezece membri. Cinci membri erau numiţi, iar ceilalţi şase membri erau aleşi de către nobilimea locală pe un termen de trei ani cu confirmarea rezidentului. În numărul acestora era inclus Mareşalul regional al nobilimii. Calitatea de preşedinte al Consiliului era exercitată de rezident – „cîrmuitorul principal al regiunii ”, care la acel moment era A.N. Bahmetiev.
Însă Consiliul Suprem, datorită atitudinii ostile a autorităţilor ruse, nu şi-a realizat pe deplin competenţele care i-au fost atribuite. Oficialităţile ruse regionale şi centrale, chiar de la constituirea Consiliului, au depus eforturi de a-i minimaliza rolul în procesul de administrare a Basarabiei. Treptat, în urma diferitor intervenţii a autorităţilor centrale şi cu sprijinul funcţionărimii ruse din regiune, Consiliul Suprem a fost transformat într-un organ consultativ.
La 28 februarie 1828 a fost publicat proiectul „Legiuirea relativă la administrarea Basarabiei”, lege care a luat locul „Aşezămîntului”. La 1818 adoptarea regulamentului a avut loc în condiţii solemne, la care a participat însuşi ţarul Alexandru I. La 1828 a fost cu totul altceva. Proiectul s-a elaborat în biroul de la Petersburg, a fost revizuit de Consiliul de Stat şi cînd a fost gata, a înlocuit Așezămîntul din 1818. Prin Legea din 1828, şi mai ales după aceea, în Basarabia au fost introduse instituţiile ruseşti guberniale, sistemul de impozite, justiţia, i-a fost lăsată însă o parte din codul civil. Referitor la limba de comunicare în cadrul instituţiilor administrative se menţiona că toate afacerile se lucrau în limba rusă.
Сu toate acestea, imediat după 1812, mitropolitul G.Bănulescu-Bodoni se gîndea serios la reluarea tradițiilor moldovenești în învățămîntul public. La Chișinău a fost înființat un Seminar duhovnicesc, unde pe lîngă limba rusă ca limbă a statului se învăța și limba moldovenească. „Așezămîntul” din 1818 prevedea „așezarea de școli pentru norod”. În 1819 s-au și deschis școli la Hotin, Cetatea Albă, Chișinău, Briceni, Bălți. Școlile moldovenești realizează predarea în limba națională, însă încetul cu încetul către 1842, cînd expiră termenul în care se mai puteau primi cereri scrise în limba moldovenească, școlile se rusifică. În cele din urmă, în 1867, limba moldovenească fu scoasă din toate școlile publice din Basarabia.
Pentru învățătura mai înaltă s-a deschis la Chișinău în 1833 un liceu rusesc cu șapte clase, la care pînă în 1873 s-a predat facultativ și limba moldovenească. Cu timpul s-au deschis în Basarabia gimnazii și licee de băieți și fete în toate orașele și tîrgurile. Către 1912 în Basarabia erau 56 de școli secundare de băieți și fete. În nici una dintre aceste instituții nu se mai învăța limba moldoveneasca, nici chiar ca obiect facultativ. Absolvenții își continuau, de obicei, studiile la universitățile din Odesa, Harkov, Dorpat.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1502
- Populația:
- 35488 locuitori
Cahul este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Cahul. Amplasat în Cîmpia Prutului, la frontiera cu România, oraşul Cahul este situat la 175 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 35488 oameni. Localitatea este menţionată documentar în 1502 cu numele Şcheia. Mai târziu denumirea aşezării se schimbă în Frumoasa, iar prin decretul ţarului Rusiei, Nicolai I, din 1835, i se conferă statutul de oraş şi reşedinţă de judeţ cu numele Cahul.