Maria (contesa Potocki), fiica domnului Moldovei Ieremia Movilă, născută în Polonia în anul 1592, luă de bărbat pe unul din vlăstarii marii aristocrații de acolo, pe contele Ștefan Potocki.

Mereu îngrijorată de soarta bărbatului ei, care mai mult în tabără își ducea zilele decît acasă, mai mult în Moldova luptînd pentru cauza Movileștilor împreuna cu frații lui, Maria a avut totuși fericirea de a-l vedea, timp de vreo 20 de ani, întorcîndu-se întotdeauna la vatră, fără vreo rană mai grea. În 1611, deci după 19 ani de conviețuire, ea afla, din Polonia, despre înfrîngerea și dezastrul de la Cornul lui Sas, unde tătarii prinseră pe fratele ei Constantin, și turcii pe soțul ei, Ștefan. Ea nu avu odihnă pînp nu-l răscumpără.

În lipsa soțului ei din Polonia, Maria, în afară de durerea de a fi despărțită de el,mai avu un necaz. Înainte de a pleca Ștefan Potocki în Moldova cu cumnatul său Constantin Movilă, el se adresă nepotului său Stanislav Golsky, cu rugămintea să-i păstreze în proprietatea acestuia, cetatea Podhaice, banii și odoarele nevestei lui, domnița Maria. Golsky primi depozitul, evaluat la șase milioane coroane de aur, din care 2 milioane de coroane în numerar, iar restul în obiecte și pietre scumpe. Aceasta era zestrea ce dăduse Eremia Vodă fetei lui: 10 lanțuri groase de aur care spînzurau pînă la pămînt, salbe de diamante, safire și rubine, șiraguri de perle, 2 cutii de argintărie de masă, 156 cutii cu linguri de argint, 22 farfurii și cești de argint, 2 coroane de aur presărate cu diamante, rubine și safire, 3 cutii cu pietre scumpe, pahare, cupe, lighiane, ibrice etc. Garderoba: 200 șaluri turcești, nesfîrșite blănuri, «o cămașă împărătească» cusută cu perle, și cizme la fel, etc. Iar printre nenumarate odoare bisericești se afla un aer prețuit 30 000 de galbeni. Mătușa contesei, sora lui Ieremia Movilă, logofeteasa Ileana Mauroti, văduvă, care a trăit întotdeauna cu nepoata ei, depune și ea zestrea ce avea, evaluată la 4 milioane coroane.

Scurt timp însa după aceea, Stanislav Golsky muri și castelul Podhaice rămase moștenire fratelui său, Ioan Golsky, însurat cu Sofia Zamiekowa. Ioan, un fel de bur-grav, care jefuia pe boierii și negustorii ce treceau pe moșiile lui, intră în pivnițele castelului, sparse lacătele lăzilor și fură tot conținutul lor. Aflînd aceasta faptă, Maria îl dădu în judecată pentru restituirea depozitului (1613).

Tocmai atunci însă Ioan Golsky moare. Văduva lui, Sofia, rămase moștenitoarea și răspunzatoarea datoriei. Energică și lipsită de scrupule, Sofia nu voi să știe nimic și refuză restituirea depozitului furat de soțul ei. Cînd aprozii tribunalului veniră să-i înmîneze citația, ea îi alungă, închise orțile cetății. Lucrurile se tărăgănară astfel fără nici un rezultat, pînă cînd, în 1615, se întoarse în sfîrșit Ștefan Potocki din captivitate.

Mătușa Ileana s-a recăsătorit în același an cu Gh. Dedjinski, paharnic de Hahcz. Bărbații au reînceput procesul cu mai multă energie decît nevestele lor.

Văzînd întorsătura lucrurilor, Sofia din încăpățînată deveni șireată. Ea propune să le dea niște cufere găsite, chipurile, în pivnițele ei, însă cu condiția ca ele să nu fie cercetate înainte de a fi ridicate. Ea pleca în 1618 la Dublin, pentru niște treburi de-ale ei. Profitînd de această lipsă a Sofiei din țară, Potocki năvăli pe neașteptate, cu 600 de oameni, asupra Holhocei, o altă proprietate a Sofiei, asediind-o și silind-o să capituleze, înaintă apoi asupra Podhaicei, împresurînd castelul, întoarsă din Dublin, Sofia nu mai putu intra la ea acasă. Atunci abia, cedînd forței, ea propune o tranzacție, propunînd în schimbul depozitului ce i se cere și pe care poate nici nu-l mai avea trei orase, două moșii și 23 de sate, obligîndu-se în același timp să plăteasca și dările moșiilor, plus 20 000 de zloți. Potocki și Dedjinski intrară în stăpînrea orașelor, satelor și moșiilor. Între timp moare și Stefan Potocki (1631). Maria și fiii ei (Ion și Pavel) reîncep procesul, pînă cînd, în 1635, moare și Sofia în castelul ei de la Podhaice, mulțumită că nici tribunalul și nici o putere armată nu i-l putuse lua. Șase ani mai tîrziu, în 1641 abia, Maria și fiii ei intrară în fine în stăpînirea moșiei și cetății atît de mult rîvnite, Podhaice.

Stefan Potocki murind în 1631, văduva lui, femeie de vreo 55 de ani, se mărita don nou cu Voievodul de Sandomir. Portretul voievodesei de Sandomir o înfățișează nu frumoasă, dar cu trăsături regulate, cu ochi negri, îmbrăcată, într-o bogată rochie de mătase cu flori, gulerul și mînecile de blană și o podoabă de mărgăritare în păr. Cîțiva ani dupa recăsătorirea ei, la 2 februarie 1638, își mărita ultima fată din prima căsătorie, pe Catrina Potocki, cu Janus Radziwil, palatinul Lituaniei.

Maria o aflăm încă în viață în 1644, după moartea fetei, făgăduind mănăstirii Aron Voda din Iași (biserica Aroneanu de azi) un dar de 100 lei anual.