Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
16 noiembrie 2016, 14:18 views 6564
Apă-Canal Chişinău vine cu atenţionări în contextul îngheţurilor
16 noiembrie 2016, 14:18 views 6564

Apă-Canal Chişinău vine cu atenţionări în contextul îngheţurilor

SA „Apă-Canal Chişinău" reaminteşte consumatorilor că în perioada cu temperaturi scăzute este necesar să fie întreprinse măsurile necesare pentru a preveni cazurile de îngheţ a branşamentelor şi apometrelor.

Potrivit unui comunicat de presă al ACC, consumatorii urmează să asigure protecţia şi integritatea fizică a căminului de apometru, a contorului şi subsolurilor blocurilor. Totodată, gestionarii sunt îndemnaţi să termoizoleze regulamentar gurile de acces la revizii, reţelele interioare de canalizare şi branşamentele,

Specialiştii întreprinderii atenţionează şi despre respectarea normelor în construcţie de pozare şi exploatare a conductelor, termoizolarea corectă a contoarelor de apă rece. Pentru evitarea unor avarii, precum şi a unor cheltuieli inutile, e necesar ca să fie izolate cu materiale speciale branşamentele şi apometrele, lăsând liber doar cadranul de citire a datelor de consum de apă. De asemenea, capacul de acces care închide căminul trebuie să fie foarte bine ermetizat. Potrivit ACC, gestionarii fondului locativ sunt obligaţi să păstreze aceste bunuri.

Conform datelor ACC, în perioada rece 2015-2016, în municipiul Chişinău, intervenţia specialiştilor întreprinderii a fost solicitată pentru 137 de cazuri de branşamente îngheţate şi 111 cazuri de îngheţ a contoarelor.

Furnizorul menţionează că, odată cu scăderea temperaturii aerului, solului, apei şi în dependenţă de proprietăţile fizice ale materialelor din care sunt confecţionate ţevile şi durata de exploatare a acestora, sunt posibile mai multe avarii la reţelele de apeduct ce pot provoca deconectări temporare în alimentarea cu apă a reţelelor.

În condiţiile în care în perioada rece, intervenţia specialiştilor pentru remedierea avarierilor este mai dificilă şi durează mai mult, furnizorul roagă consumatorii să fie mai vigilenţi. Apelarea în timp util a Serviciului dispeceratul central (tel. 022-25-66-66 sau 022-85-77-77), privind scurgerile observate la reţelele magistrale, va permite să fie întreprinse neîntârziat măsurile necesare, diminuând pierderile de apă, cheltuielile nejustificate, precum şi disconfortul cauzat consumatorilor rămaşi fără apă.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

Apă-Canal , înghețuri

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1710
Populația:
345 locuitori

Balinţi este un sat din cadrul comunei Iarova, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Soroca și la 200 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 345 de oameni. Satul Balinți a fost menționat documentar în anul 1710.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.