06 january 2015, 11:40 Sport views 6936
Radu Albot a ajuns în sferturi la Roland Garros
06 january 2015, 11:40 Sport views 6936

Radu Albot a ajuns în sferturi la Roland Garros

Radu Albot își continuă evoluția incredibilă la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros. Tenismenul moldovean, împreună cu cehul Lukas Rosol, s-au calificat în sferturile de finală ale competiției din Paris, după o victorie dramatică în turul trei.

Albot și Rosol s-au impus în fața perechii Maximo Gonzalez/Andre Sa, după un meci jucat în trei seturi, pe parcursul a două ore și 16 minute.

Perechea moldo-cehă și-a pierdut de două ori serviciul în primul set, nereușind nici un break, și a pierdut astfel setul cu 2-6.

În setul doi, ambele perechi au reușit căte două break-uri, iar apoi s-a mers cap la cap până la 6-6. În tie-break, Albot și Rosol au reușit patru mini-break-uri și s-au impus cu 7-4, egalând astfel situația la seturi.

În decisiv, perechea sud-americană a câștigat un game pe servicul advers la scorul de 3-2 și a condus apoi cu 5-2. A urmat însă apoi o revenire senzațională a lui Radu Albot și Lukas Rosol. Cei doi tenismeni au câștigat următoarele cinci game-uri consecutive, reușind și două break-uri, iar până la urmă s-au impus cu 7-5. Scor final, 2-6 7-6 7-5.

În sferturile de finală ale competiției de dublu de la Roland Garros, Albot și Rosol se vor duela cu învingătorii dintre perechile Daniel Nestor/Leandro Paes - Fabio Fognini/Simone Bolelli. Această partidă se va disputa mâine.

Pentru accederea în sferturile de finală la Roland Garros, Albot și Rossol și-au asigurat un cec în valoare de 62 de mii de euro.

Calificarea în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Șlem reprezintă cea mai importantă performanță din istoria participării tenismenilor din Moldova la o astfel de competiție.

Source: unimedia.info

Keywords:

sport , tenis , Radu Albot , moldovenii

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1699
Populația:
5465 locuitori

Lipcani este un oraş în raionul Briceni, Republica Moldova. Oraşul Lipcani este cea mai nordică localitate urbană din Moldova. Amplasat la frontiera de nord-vest a Moldovei cu România şi Ucraina, pe malul stîng al rîului Prut, oraşul Lipcani este situat la o distanţă de 252 km de Chișinău.  Denumirea localităţii vine de la tătarii lipcani care au fost strămutaţi în 1699 din Cameniţa, populînd localitatea. 

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.