28 april 2016, 10:45 Celebrities views 6993
Vedetele autohtone preferă să sărbătorească Paștele în familie (Foto, Video)
28 april 2016, 10:45 Celebrities views 6993

Vedetele autohtone preferă să sărbătorească Paștele în familie (Foto, Video)

Și dacă ne-am obișnuit de sărbători să întîlnim vedetele autohtone concertînd prin toată țara, atunci de Sfintele Sărbători de Paști, marea majoritate a artiștilor noștri se află acasă, alături de familie.

Unii dintre interpreți foarte rar reușesc să se adune la o masă festivă alături de părinți, frați, bunici, însă sînt și din cei la care s-a format bunul obicei ca anume în aceste zile să plece la locurile de baștină.

Dara: „De sărbătorile de Paști voi fi cu familia mea, cu bunica, cu bunelul. Paștele este momentul în care trebuie să fii neapărat cu familia. Eu sînt un om care ajunge rar acasă, iar anul acesta voi fi numaidecît acasă".

Alex Calancea: „Mă strădui mereu să sărbătoresc Paștele acasă, la țară, la Movileni, deoarece numai acolo se simte sărbătoarea, am crescut acolo. În ajun făceam focuri, ruguri. Sînt o mulțime de tradiții interesante, se întîlnesc prietenii de școală, vecinii. Nu mi-aș putea închipui Paștele fără satul meu".

Vitalie Dani: „Știți, moldovenii noștri vin de peste hotare în special de Paști. Din acest motiv, pentru noi Paștele, pe lîngă semnificația religioasă, este sărbătoarea reunirii familiilor. Eu am să fiu împreună cu familia mea".

Pașa Parfeni: „De Paști mă duc la părinți, ca de obicei. Va fi un weekend plăcut în familie. Nu sînt o persoană foarte religioasă".

Adrian Ursu: „Sărbătorile de Paști mă prind în Republica Moldova și cred că va fi frumos să sărbătorim, să mergem la biserică, să sfințim cozonacul și să avem bucate delicioase pe masă. De Paști, în fiecare an, avem grijă să fim toți împreună".

Pe masa de sărbătoare a artiștilor nu lipsește niciodată cozonacul și ouăle roșii. De obicei, nu fac un cult din bucatele de Paști și susțin că nu e bine să se facă abuz de mîncăruri și băuturi în aceste zile.

Source: www.noi.md

Keywords:

vedete , Paste , sarbatoare

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1611
Populația:
4160 locuitori

Mîndreşti este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Codru și Mîndreşti. Localitatea se află la distanța de 8 km de oraşul Teleneşti şi la 90 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4160 de oameni. Satul Măndrești a fost menționat documentar în anul 1611 cu denumirea Ciulucani.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.