|
Demidețki: "Am intrat în epoca unei lupte electorale continue"
Situația politică generală din Republica Moldova poate fi numită acum preelectorală, iar în general țara a intrat în era unei lupte electorale continue, în timpul căreia actuala guvernare la prima etapă intenționează să păstreze funcția de președinte.
O astfel de opinie a exprimat cunoscutul jurnalist Valeri Demidețki, în cadrul emisiunii "Без галстуков" cu Alexandr Stahurski de la postul de televiziune N4, transmite Noi.md.
"Se pare că ar fi trebuit să intrăm într-o epocă a vremurilor bune, dar am intrat într-o epocă a eternei și nesfîrșitei lupte electorale. Anul 2024 va fi foarte dificil, dar și anul trecut a fost la fel de dificil. Vremurile bune nu au venit, iar în 2024 vor avea loc noi alegeri, în timpul cărora autoritățile vor avea sarcina de a-și menține președintele în funcție prin orice mijloace, pentru că acesta le convine partenerilor occidentali ai țării", a declarat Valeri Demidețki.
În opinia sa, anul trecut 2023 a fost o campanie electorală totală.
"Partidul de guvernămînt este la putere de doi ani, președinta Maia Sandu este la putere de trei ani și tot anul trecut ne-au tot spus ce vor să facă, chiar dacă sînt la putere de mult timp și ar fi timpul să dea un fel de raport despre ce au făcut, dar ne promit din nou că vom face asta, vom face aia. Stați, băieți, că apare o întrebare rezonabilă: "Dar ce ați făcut pînă acum?", a remarcat jurnalistul.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Будни элефантерии: краткая история боевого применения слонов (+Фото)
- Выпейте эту смесь перед сном, и Вы удалите из организма все, что съели в течение дня!
- Интересная история переезда на землю Дмитрия и Марии (+Фото)
- Эффективная чистка закупоренных сосудов
- Со Светлой Пасхой Православные!
- Экзотическое дерево равенала мадагаскарская считается одним из самых красивых в природе (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1899
- Populația:
- 841 locuitori
Obreja Nouă este un sat din cadrul comunei Obreja Veche, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Fălești și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 841 de oameni. Satul Obreja Nouă a fost menționat documentar în anul 1899.
Comments
(0)