|
VOIEVOD condamnă acțiunile antimoldovenești ale Ministerului Afacerilor Externe al României și Ucrainei
Mișcarea Națională Voievod condamnă tentativele statului român de a interzice limba moldovenească în Ucraina, prin intermediul contactelor diplomatice cu Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, în schimbul unor beneficii neînsemnate.
”Considerăm inadmisibilă imixtiunea statului român în treburile interne ale Ucainei, în partea ce ține de respectarea drepturilor constituționale ale etnicilor moldoveni din această țară. Menționăm că Ucraina are pe teritoriul său circa 250 mii moldoveni, cetățeni cu drepturi depline. De asemenea, Ucraina are semna Acordul privind protecția minorităților etnice moldovenești cu Republica Moldova, prin care garantează dreptul moldovenilor de a studia în limba moldovenească”, se arată într-un comunicat emis presei.
Voievod cere guvernului român să renunțe la inițiativele ostile față de etnicii moldoveni din Ucraina încît acestea nu corespund realităților politice și morale contemporane, or chestiunea privind identitatea etnică și lingvistică este una subiectivă și individuală, neavînd astfel nicio legătură cu negocierile dăunătoare contextului regional ale diplomaților români.
”Cerem Guvernului Ucrainean să respecte cu strictețe Constituția Ucrainei, precum și alte acte internaționale, prin care este obligată să asigure dreptul la autodeterminare etnică și lingvistică a moldovenilor de pe teritoriul său. Cerem Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova să intervină în această situați și să protejeze drepturile conaționalilor noștri care locuiesc compact și istoric în regiunile Odesa și Cernăuți din Ucraina”, declară Voievod.
Mai mult informații despre limba moldovenească pot fi găsite aici.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Я знаю то, чего не знают 99% Врачей! Гениальный Профессор Неумывакин - как оставаться здоровым (Виде…
- История открытия линий Наска
- Тривиум, квадривиум, свободные искусства - технология познания сути вещей (+Видео)
- Мучное и сахар - зло, проверено... (Видео)
- Диалог с сыном
- Пищевая сода и касторовое масло могут помочь излечить более чем 20 проблем со здоровьем
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1603
- Populația:
- 1105 locuitori
Comments
(0)