|
Photo: vk.com |
Moldovenii reveniți din străinătate au posibilitatea de a valida învăţămîntul neformal
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Ministerul Educaţiei au elaborat cu sprijinul Fondului european de educaţie sistemul de validare naţională a învăţământului neformal. Despre aceasta a relatat corespondentului "Infotag" vicedirectorul Direcţiei dezvoltare a resurselor umane şi politici de ocupare a forţei de muncă din cadrul Ministerului Muncii, Ana Gherganova.
Potrivit spuselor sale, dacă, de exemplu, cetăţeanul a lucrat peste hotare ca frizer, atunci revenind în Moldova îşi va putea demonstra abilităţile şi calificarea, susţinând un examen de rigoare şi să obţină un certificat în baza cărui se va putea angaja.
"Ideea validării naţionale a învăţământului neformal a apărut în urma faptului că un număr mare de cetăţeni ai Moldovei, care au lucrat peste hotare, revin acasă şi nu se pot angaja în câmpul muncii, în pofida faptului că ştiu şi pot multe", a spus Gherganova.
Conform statisticii Ministerului, peste hotare muncesc peste 300 mii de cetăţeni ai Moldovei. În 2014 dintre cei ce au revenit în patrie, 1126 de oameni s-au înregistrat ca şomeri şi doar 30% au reuşit să se angajeze oficial.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1654
- Populația:
- 1021 locuitori
Năpădeni este un sat şi comună din raionul Ungheni. Năpădeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 51 km de orașul Ungheni şi la 87 km de Chişinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1021 de oameni. Satul Năpădeni a fost menționat documentar în anul 1654.
Comments
(0)