|
Arcul Geodezic din satul Rudi – bijuterie cultural-istorică (Foto)
Trebuie să precizăm, că acest monument geodezic nu numai că este unic de acest tip din lista UNESCO, ci şi unicul pur intelectual.
Locul amplasării monumentului în apropierea şoselei Soroca-Otaci este deosebit de reuşit, pentru că vă permite să cunoaşteţi pe parcursul unei singure călătorii o mulţime de atracţii turistice ale acestei regiuni nordice a Moldovei, începînd cu oraşul Soroca şi satul Cosăuţi, a naturii minunate din preajma satului Cremenciug, să vizitaţi coasta rîului Nistru şi să admiraţi defileurile pitoreşti de lîngă satele Tătărăuca Nouă, Rudi, Arioneşti, Unguri, Calaraşovca şi Mănăstirea Calaraşovca din apropiere, satul credincioşilor de rit vechi Pocrovca, dar mai ales minunatul Complex turistic „Conacul din Pocrovca”, pentru ca să încheiem călătoria noastră în punctul cel mai nordic al Republicii Moldova ‒ în satul Naslavcea, raionul Ocniţa, cu numeroasele şi impresionantele sale monumente naturale. Iar dacă nu veţi reuşi într-o zi să vedeţi toată această bogăţie, atunci vă puteţi petrece noaptea la hotelul Complexului turistic „Conacul din Pocrovca” ca cu puteri noi să vă continuaţi călătoria.
Inaugurarea monumentului şi Arcului Geodezic Rudi a avut loc la 17 iunie 2006. La eveniment au fost prezenţi mulţi oaspeţi: începînd cu practic întregul Cabinet de Miniştri al Republicii Moldova, savanţi de vază de la Academia de Ştiinţe din Moldova, precum şi savanţi din alte ţări, prin care trece Arcul Struve. Programul acestei sărbători a fost foarte bogat şi interesant, în afară de ceremonia de inaugurare, a avut loc sfinţirea noii fîntîni din apropierea monumentului, apoi vizitarea Mănăstirii Rudi şi banchetul din sala de mese a „Conacului din Pocrovca”. Fotografiile prezentate de către noi vă vor permite să vă convingeţi de acest lucru.
Ca să concluzionăm, ne vedem nevoiţi să insistăm asupra cîtorva lucruri importante, după părerea noastră. Trecem anual prin aceste locuri, uneori chiar şi de cîteva ori pe an şi vizităm neapărat acest monument minunat. Vă prezentăm fotografii din anii 2008, 2010 şi 2011, din care puteţi vedea şi dvs. de cîtă neglijenţă dau dovadă autorităţile locale, atunci cînd vine vorba de această bijuterie cultural-istorică de pe teritoriul Republicii Moldova. Ne întristează foarte mult ce se întîmplă, dar anume acest fapt a servit drept imbold pentru publicaţia în cauză şi sperăm mult, că dragostea pentru pămîntul natal se va transforma vreodată în fapte reale, care ne stau în puteri. În acest caz, am putea începe cu plivitul buruienilor dimprejurul obiectului de valoare cultural-istorică incontestabilă, inclus în lista UNESCO ca o atracţie de clasă mondială.
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Пифагор первым принес вегетарианство на Запад
- Остатки древних цивилизаций: шлифованные горы со следами машинной обработки (+Фото)
- В деревне счастье даётся бесплатно
- Даже минимальные дозы алкоголя оказались опасны для здоровья
- 10 интересных фактов про Молдову (Видео)
- Эти продукты очищают организм лучше любых лекарств
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 78 locuitori
Ulmul Mic este un sat din cadrul comunei Ulmu din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Rîbnița și la 113 km de Chișinău. Populaţia satului Ulmul Mic alcătuia 78 de oameni în anul 2012. Satul Ulmul Mic a fost înființat la ănceputul secolului XX.
Comments
(0)