|
Trei filme moldovenești au fost prezentate la Londra
Filmele moldovenești de scurt metraj „Ana", „Evadare" și „Chers Amis" au fost proiectate la Londra.
După prezentare, cei peste 350 de participanți la eveniment au avut posibilitatea de a degusta vinuri produse în Republica Moldova și de a admira lucrările pictorului moldovean Constantin Botezat, informează MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, peliculele prezentate abordează probleme cu care se confruntă păturile social vulnerabile din Republica Moldova, dar și din alte țări, inclusiv cele înalt dezvoltate.
Evenimentul a întrunit oficiali britanici, reprezentanți ai conducerii BERD și funcționari din cadrul băncii, membri ai corpului diplomatic, oameni de afaceri, reprezentanți ai mass-mediei locale, precum și ai comunității moldovenilor din Marea Britanie. Proiecția filmelor a fost urmată de discuții cu regizorii Natalia Șaufert, Nicolae Negară și Valeriu Andriuță.
Evenimentul a fost organizat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova în Marea Britanie, cu scopul promovării imaginii țării noastre.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Тибет. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Польза горячей воды
- Медные дверные ручки найдены в угле возрастом 300 миллионов лет
- Теория Дарвина верна? Или все же у нас есть создатель? (Видео)
- Создай свой собственный детокс-чай, выбирая ингредиенты по своему вкусу
- Оазис в голой степи. Как больше 20 лет живут экопоселенцы на Западе Казахстана? (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1534
- Populația:
- 863 locuitori
Grăseni este un sat din cadrul comunei Todireşti, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Ungheni și la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituiae 863 de oameni. Satul Grăseni a fost menționat documentar în anul 1534 cu denumirea Greceni.
Comments
(0)